Kovesi, explicaţii după reacţiile la decizia de a ataca la CEDO revocarea din funcţia de şef al DNA: ce a spus despre revenirea la conducerea instituţiei

Kovesi, explicaţii după reacţiile la decizia de a ataca la CEDO revocarea din funcţia de şef al DNA: ce a spus despre revenirea la conducerea instituţiei

Laura Codruţa Kovesi a oferit lămuriri, miercuri dimineaţă, după ce a atacat la CEDO decizia de revocare din funcţia de şef al DNA. Fosta şefă de la DNA s-a prezentat la Parchetul General şi le-a declarat jurnaliştilor prezenţi că demersul său nu vizează obţinerea unor despăgubiri şi nici nu urmăreşte repunerea pe funcţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu e vorba de bani, nu am cerut asta pentru obţinerea unor despăgubiri. E o chestie de principiu.  Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate, în această procedură de revocare, anumite drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Într-o procedură în care eu nu eram parte, nu am fost citată şi nu am avut dreptul să îmi fac apărarea, mi s-a aplicat o sancţiune a revocării de către CCR, cu toate că în legea CCR această atribuţie de revocare sau de sancţionare a procurorilor cu funcţii de conducere nu este prevăzută. E o chestiune de principiu. Mai mult, a fost o decizie definitivă, ea nu poate fi atacată. 
 
Doresc stoparea îngenuncherii procurorilor, în acest moment decizia poate fi invocată ca precedent pentru revocarea oricărui procuror care deţine o funcţie de conducere. Prin aceste atacuri se încearcă stoparea independenţei procurorilor şi înlăturarea celor care doresc să continue lupta anticorupţie. 
 
Prin această acţiune nu doresc repunerea pe funcţie, nici nu e posibil acest lucru“, a precizat Laura Codruţa Kovesi. 
 
Întrebată ce părere are despre reacţia ministrului Tudorel Toader, Kovesi a răspuns că nu comentează ce zic alţii, ce ceea ce face ea. 
 
Marţi, Kovesi a anunţat că a formulat în luna decembrie 2018 o plângere, în nume personal, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care a arătat că au fost încălcate mai multe drepturi prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte revocarea din funcţia de procuror şef al DNA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: