Dosarul Microsoft, la final. Care sunt miniştrii care au primit rezoluţie de clasare şi de ce s-a luat această măsură

Dosarul Microsoft, la final. Care sunt miniştrii care au primit rezoluţie de clasare şi de ce s-a luat această măsură

Dinu Pescariu este printre cei trimişi în judecată

Şapte foşti miniştri acuzaţi de tunul din afacerea Microsoft scapă pentru totdeauna de anchetă. Noul procuror care a preluat dosarul a descoperit că suspecţii au fost puşi sub acuzare după ce infracţiunile s-au prescris. Este vorba printre alţii despre Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu şi Daniel Funeriu.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acelaşi timp, Claudiu Florică şi Dinu Pescariu au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul Microsoft pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
 
Potrivit unui comunicat al DNA faptele au fost comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd.
 

În acelaşi timp, pentru unele persoane cauza a fost clasată pentru că documentele pe care le-au semnat nu erau de natură să producă efecte juridice, pentru că s-a împlinit termenul de prescripţie sau pentru că nu au rezultat probe din care să reiasă că, în baza influenţei pe care ar fi avut-o, a asigurat încheierea unui contract. 

 
Ce spun procurorii
 
"În cauza respectivă, constituită ca urmare a unei sesizări a Corpului de control al primului – ministru, rezultau indicii cu privire la încheierea, în data de 15.04.2004, în condiţii nelegale, a unui contract de închiriere licenţe IT şi ulterior a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI). Ulterior, complexitatea cauzei (volumul mare de informaţii, perioada mare de timp în care s-au comis  infracţiunile, numărul de persoane implicate, etc.) a impus disjungerea dosarului respectiv în mai multe cauze în care, până în prezent, au fost dispuse mai multe soluţii"
 
Foştii miniştri care scapă de anchetă
 
DNA transmite în comunicatul de presă că la data de 08 ianuarie 2018 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale faţă de:
  • Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 - 1 octombrie 2009; ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării în perioada 2008-2012
  • Mihai-Nicolae Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 -2004
  • Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei
  • Petru Şerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003
  • Dan Nica, fost ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei
  • Adriana Ţicău, fost ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei 
  • Alexandru Athanasiu, fost ministru al educaţiei şi cercetării.
 
"Termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu este de 10 ani. Referitor la această infracţiune, data săvârşirii ultimei acţiuni este 21.10.2004, data adoptării Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripţie a răspunderii penale (şi nu de la data producerii prejudiciului efectiv, respectiv data de 15 aprilie 2009, momentul plăţii ultimei rate aferente contractului nr. 0115RO/15.04.2004) - Conform Deciziei nr. 18/30.01.2014 pronunţată de Î.C.C.J. - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4963/1/2013 în ceea ce priveşte momentul consumării infracţiunii de abuz în serviciu", a explicat DNA.
 
Faţă de Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării în perioada 2009 – 2012, ”s-a dispus soluţia clasării (..), întrucât semnarea de către acesta a ”Notei privind licenţele pentru produse Microsoft utilizate de către MECTS în şcoli”, nu era de natură să producă efecte juridice, aceasta fiind întocmită în ”scopul exclusiv al raportării şi al informării cu privire la evoluţia procesului de soluţionare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice şi/sau a actelor normative", au transmis procurorii.
În ceea ce îi priveşte pe Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, acuzaţi de spălare de bani, aceştia au fost trimişi în judecată, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Bucureşti.
 
Gheorghe Ştefan şi Dorin Cocoş
 
Anterior, pe 24 martie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată mai multor persoane. Este vorba de 
Gheorghe Ştefan , la data faptelor primar al municipiului Piatra Neamţ, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a lui Nicolae Dumitru, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale).

Cei patru inculpaţi au săvârşit faptele menţionate mai sus în contextul încheierii, în anul 2009, a  unui contract de închiriere licenţe Microsoft cu opţiune de cumpărare.

În această cauză, la data de 03 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus pedepse de până la 6 ani închisoare. 
 
Apoi, la data de 27 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, lui Gabriel Sandu (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) la data faptei ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, Claudiu Florică, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit ţi spălare a banilor. În judecată au fost trimişi şi Dinu Pescariu şi Călin Tatomir. 
 
"Faptele reţinute în sarcina acestora au fost comise în cursul anului 2009, în contextul organizării licitaţiei ce avut ca urmare încheierea de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi  firma D.Con.Net AG a contractului de închiriere licenţe Microsoft (în anul 2009, a  unui contract de închiriere licenţe Microsoft cu opţiune de cumpărare).
Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în acest moment, cei patru inculpaţi beneficiind de prezumţia de nevinovăţie", arată DNA. 
 
Valerian Vreme
 
În fine, la data de 12 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Valerian Vreme, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În această cauză, cercetările au vizat condiţiile în care, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012,  a fost încheiat un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiunea de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli.
Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie. 
 
Ce se spune în rechizitoriuÎ
 
"În perioada decembrie 2003 - octombrie 2004, reprezentanţii Guvernului României (Nica Dan, în calitate de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Ţicău Silvia Adriana, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, respectiv de ministru al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi Athanasiu Alexandru, în calitate de ministru al educaţiei şi cercetării), au iniţiat şi susţinut după caz, proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003, nr.470/01.04.2004 şi nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, respectiv s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft.
 
În scopul de a favoriza Fujitsu Siemens Computers prin evitarea organizării unei licitaţii publice, în cuprinsul Hotărârilor de Guvern menţionate s-a invocat, în mod nereal, calitatea acestei firme de unic distribuitor pentru licenţele Microsoft.
 
Extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale Microsoft a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1778/21.10.2004 fără a exista un necesar fundamentat. 
 
Aprobarea încheierii între Guvernul României şi Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, precum şi extinderea contractului comercial de închiriere de licenţe şi pentru produsele educaţionale, s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers pentru licenţele Microsoft, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a beneficiat Fujitsu Siemens Computers.
 
Prin fapta reprezentanţilor Guvernului României, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte - un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei, iar pe de altă parte - un folos  necuvenit, în acelaşi cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers.
 
Suma de 22.787.515 USD, reprezentând o parte (aproximativ o treime) din folosul  necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers a făcut obiectul infracţiunii de spălare de bani.
 
Concret, în vederea disimulării originii ilicite a sumei de 22.787.515 USD, a fost încheiat un contract de consultanţă fictiv între Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG.
În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG, suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 şi suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004.
În perioada mai – decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanţă, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd).
 
Persoanele implicate în operaţiunile privind disimularea originii ilicite a sumei totale de 22.787.515 USD, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obţinut din infracţiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, au fost inculpaţii Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, acesta din urmă fiind şi beneficiarul final al unei părţi din această sumă.
 
Prin contribuţia la înfiinţarea firmelor offshore Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, precum şi la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers şi Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd, inculpaţii au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menţionate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente.
 
În vederea confiscării speciale, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aparţinând inculpatului PESCARIU DINU MIHAIL.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. 
 
Facem precizarea că, referitor la inculpaţii  FLORICĂ CLAUDIU IONUŢ şi PESCARIU DINU MIHAIL, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", arată DNA în comunicat.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: