Declaraţia pe propria răspundere trebuie semnată olograf. Cosmin Andreica, Europol: „E ca în gluma cu declaraţiile online care se depun la ghişeu”

Declaraţia pe propria răspundere trebuie semnată olograf. Cosmin Andreica, Europol: „E ca în gluma cu declaraţiile online care se depun la ghişeu”

Imagine: Mediafax

Declaraţia pe propria răspundere pusă online la dispoziţia românilor de către autorităţi trebuie semnată olograf, altfel nu are valoare juridică, spune Cosmin Andreica, liderul sindicatului poliţiştilor „Europol”. Singurele persoane care pot prezenta această declaraţie pe telefonul mobil  sunt cei care au achiziţionat softul care asigură şi certifică semnătura electronică.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cu privire la textul de lege, lucrurile sunt destul de clare: se permite folosirea unor declaraţii pe propria răspundere semnate olograf sau – pentru un număr foarte mic din populaţie, nu ştiu câte persoane au semnături electronice – formulare online, care, însă, trebuie să fie însoţite de acele semnături electronice. În orice alte condiţii, conform prevederilor legale, pot să fie sancţionate persoanele care circulă fără a avea aceste declaraţii semnate olograf. (…) Ştiţi că era acea glumă cu declaraţiile online care se depun la etajul I la ghişeu? Aşa e din păcate şi situaţia actuală, cu formularul acesta online pe care îl pun la dispoziţie autorităţile, dar totuşi trebuie semnat olograf”, a declarat Cosmin Andreica la Digi24.
 
Întrebat dacă este absolut necesar ca persoanele care prezintă documentul pe telefon să aibă semnătură electronică, Andreica a răspuns:
 
„Aşa este, pentru că legea nu a stabilit o altă variantă, aşa cum se întâmplă la poliţele de răspundere civilă auto, unde textul legii indică posibilitatea folosirii sau prezentării organelor de control a acelei poliţe în format electronc. În cazul de faţă, trebuie ca această declaraţie pe propria răspundere să fie asumată prin semnătură olografă de către persoana care o invocă. În alte condiţii ea nu are valoare juridică. 
 
Întrebat dacă o persoană care se întoarce de la serviciu sau merge la serviciu trebuie să prezinte toate documentele prevăzute în hotărâre (legitimaţie, adeverinţă de la angajator, declaraţie) sau doar unul dintre acestea, Andreica a declarat că este suficient unul dintre actele enumerate.
 

Cei care falsifică adeverinţele nu mai au nicio şansă 

„Există situaţii în care, de exemplu, persoana este chiar asociatul firmei şi atunci poate să folosească această calitate pe declaraţia pe propria răspundere. Avem situaţii, de exemplu, legate de acele adeverinţe – însă aici este un element de noutate: pe finalul stării de urgenţă Poliţia a primit acces la registrul electronic de evidenţă a persoanelor şi tentativele unor români mai inventivi de a crea parenţa că sunt angajaţi în acest moment pică, pentru că poliţiştii pot să verifice în bazele de date”, a spus poliţistul. 
 
Întrebat dacă adresa din buletin trebuie să fie aceeaşi cu adresa la care persoana locuieşte efectiv, Cosmin Andreica a spus că acest lucru nu este necesar. 
 
„Adresa din buletin nu este o problemă, pentru că atâta timp cât există o asumare în acea adeverinţă şi în declaraţia pe propria răspundere a itinerariului pe care îl parcurgi, practic orice persoană poate să aleagă orice altă locaţie faţă de adresa de domiciliu pentru a putea locui la acea adresă”, a mai spus Andreica. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările