Ce presupun măsurile de relaxare, după 15 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că, de la jumătatea lunii mai, România ar putea începe drumul spre normalitate printr-o relaxare treptată a restricţiilor impuse de pandemia noului coronavirus, însă specialiştii avertizează că în următoarele luni populaţia va trebui să respecte măsurile de distanţare socială. Profesorul Alexandru Rafila spune că adunările de mare amploare nu vor fi reluate anul acesta

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit pentru prima oară despre o posibilă relaxare, începând cu data de 15 mai, a restricţiilor impuse în contextul pandemiei noului coronavirus. Şeful statului a subliniat că, şi în aceste condiţii, măsurile de distanţare socială vor trebui respectate în continuare, şi că în această nouă etapă responsabilitatea principală va reveni astfel populaţiei. 

„După 15 mai, dacă numărul de persoane infectate scade, dacă numărul de decese scade, dacă noi respectăm măsurile şi lucrurile merg înspre bine este clar că putem să intrăm într-o fază de relaxare. Această relaxare va fi făcută în paşi. Nu va exista o relaxare dintr-odată, pentru că virusul nu va dispărea. Va trebui să continuăm să trăim cu anumite restricţii. Aceste chestiuni se hotărăsc în baza deciziilor ştiinţifice şi medicale. Dorim să repornim economia României şi e nevoie de un plan. Relaxare înseamnă că autorităţile se vor implica mai puţin în viaţa fiecăruia şi responsabilitatea vă revine dumneavoastră”, a declarat preşedintele.

Carantinarea persoanelor peste 65 de ani, respinsă categoric

Şeful statului a respins în termeni categorici planul prezentat luni de doctorul Streinu-Cercel, directorul Institutului Matei Balş, ce propunea izolarea la domiciliu a persoanelor de peste 65 de ani pentru trei luni de acum înainte şi chiar despărţirea obligatorie a bătrânilor de familiile lor. „Aşa ceva nu se va întâmpla, e inacceptabil. Când va fi nevoie, vom veni să vă explicăm ce măsuri trebuie luate ca să vă protejaţi voi, în niciun caz statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI. Astfel de planuri prost gândite şi prost prezentate nu fac decât să inducă panica. Panica e lucrul ultim de care avem nevoie”, a subliniat Klaus Iohannis. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ceva mai temperat, a subliniat faptul că România nu a atins încă vârful epidemiologic pentru a ne gândi încă la măsuri de relaxare. „Încă mai avem o perioadă în care trebuie să menţinem precauţiile, să atingem vârful şi să vedem efectele acestui vârf. Când va veni relaxarea, va veni pentru fiecare grupă de vârstă, nu doar pentru o anumită categorie, şi vom ţine cont de toate aspectele epidemiei, de cum a evoluat în fiecare localitate în parte, de fiecare focar în desfăşurare”, a spus acesta.

Rafila: Fără concerte şi activităţi cu public mare în 2020

Profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, spune că relaxarea restricţiilor după data de 15 mai va fi făcută gradual, însă multe dintre activităţi, mai ales cele cu public, precum spectacolele, nu vor fi reluate în 2020. 

„În ceea ce priveşte adunările, eu nu cred că în acest an adunările de mare amploare vor fi reluate, este o părere personală. Probabil că între 50 şi 100 de persoane o să fie un interval acceptabil, dar trebuie raportat la un anumit spaţiu. Dacă spaţiul e mic, distanţarea nu se poate produce. Concerte de mare amploare în aer liber eu nu cred şi nu cred că o să fie în nicio ţară”, a declarat Rafila.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie susţine însă că trebuie redeschise cabinetele stomatologice, frizeriile şi magazinele de haine, treptat, după data de 15 mai. „În ceea ce priveşte mallurile, eu cred că trebuie să se redeschidă diverse tipuri de magazine, de unităţi comerciale. Trebuie să găsim o soluţie. Cabinetele stomatologice, una sunt urgenţele şi una e să nu tratezi diverse afecţiuni. Cabinetele trebuie să ne gândim cum să le repornim după data de 15 mai, mai ales că în cabinetele stomatologice există echipament de protecţie. Frizeriile, coaforul, toate ţin de o viaţă normală şi trebuie să existe un acces la astfel de instituţii. Nu ştiu dacă mallurile în sine se vor redeschide pentru că sunt zone aglomerate”, a precizat Alexandru Rafila.

Acesta a vorbit şi despre relaxarea măsurilor pentru populaţie. Rafila susţine că repornirea progresivă a economiei este avută în vedere de autorităţi. 

„Noi nu suntem în cea mai favorabilă situaţie în acest moment şi trebuie să reflectăm şi să găsim soluţii pentru repornirea progresivă a economică. (...) Se poate găsi o soluţie şi în cazul companiilor. Cine poate să lucreze de acasă să lucreze, sau să fie făcute ture, 3 zile şi 2 zile de exemplu. Activităţile care presupun apropierea persoanelor să existe o foarte bună instruire a personalului. Sunt lucruri care se deprind şi care trebuie repetate încât să devină o obişnuinţă”, a declarat profesorul Rafila. Intervalul orar folosit acum de persoanele peste 65 de ani ar putea fi modificat odată cu încălzirea vremii. „În plus, faţă de aceste măsuri, sunt şi alte recomandări pe care le dă OMS pentru activitatea fizică a copiilor. Ar trebui să aibă în fiecare zi o activitate fizică individuală, o activitate fizică pentru persoanele vârstnice, în casă sau în afară, şi să ne gândim şi la alte elemente care să facă acceptabilitatea măsurilor de distanţare care se vor menţine încă o perioadă de timp. Trebuie să suplimentăm la orele de vârf mijloacele de transport, nu să le reducem. Mi se pare total nepotrivit intervalul 11-13 pentru persoanele vârstnice, odată cu venirea căldurii. Aş alege mai degrabă primele ore ale zilei sau seara”, a mai precizat preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

De altfel, ministrul Sănătăţii a subliniat şi el că posibilele relaxări ale restricţiilor impuse nu vor duce la reluarea spectacolelor, a activităţilor sportive sau la redeschiderea mallurilor. „La reluarea activităţii ne gândim să redeschidem anumite locuri de muncă, să redeschidem anumite spaţii. Sunt multe la care ne gândim, dar nu la adunările cu număr mare de participanţi”, a spus Nelu Tătaru.

Distanţarea socială o văd permanentă pentru următoarele câteva luni. Restaurantele, cafenelele sau cluburile sunt ultimele lucruri la care să ne gândim acum, întâi trebuie să învăţăm să mergem la serviciu, să folosim transportul în comun, căci şi acolo e aglomerat. Până la cluburi mai este. Adriana Pistol medic epidemiolog, director INSP

Cu soluţii inteligente putem avea chiar şi o vacanţă de vară

Ursula von der Leyen, şefa Comisiei Europene, a salutat faptul că unele ţări europene au început să ridice din restricţiile impuse, însă a avertizat că ar trebui să existe o coordonare la nivel european pentru a asigura eficienţa acestora. „Este dificil de prezis cum vor arăta următoarele luni, dar ceea ce observ este că învăţăm să trăim cu acest virus. Cred că vom reuşi să venim cu soluţii inteligente pentru a avea chiar şi o vacanţă de vară. Poate puţin diferită, dar cu măsuri de igienă personală, cu ceva mai multă distanţare socială, putem găsi unele soluţii”, a declarat politicianul german.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite