Al treilea transport aerian cu echipamente medicale a ajuns în România. 100.000 de combinezoane de protecţie, importate din Coreea de Sud

Al treilea transport aerian cu echipamente medicale a ajuns în România. 100.000 de combinezoane de protecţie, importate din Coreea de Sud

Imagine: MApN

Un al treilea transport aerian cu echipamente medicale din Coreea de Sud a ajuns, miercuri dimineaţă, pe Aeroportul Otopeni cu o aeronavă C-17 Globemaster III. Potrivit Ministerului Apărării, aeronava a transportat aproximativ 45 de tone de echipamente de protecţie medicală.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Pe aeroport s-au aflat, la sosirea aeronavei, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, transmite Agerpres.
 
„Suntem mândri că am putut oferi asistenţă Guvernului României pentru transportarea resurselor extrem de necesare din Coreea de Sud în România. Doresc să mulţumesc echipei SAC (Capabilitatea de transport aerian strategic) pentru asumarea acestei misiuni importante. Parteneriatul Strategic dintre Statele Unite şi România nu a fost niciodată mai puternic şi aduce beneficii popoarelor noastre în numeroase domenii. Vom continua să consolidăm şi să extindem parteneriatul nostru nu doar în timpul acestei crize, ci şi reconstruindu-ne economiile”, afirmă ambasadorul, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice.
 

Transportul, plătit de SUA

„Pentru a face faţă acestor noi provocări, Armata Română s-a gândit că poate să folosească această capabilitate pentru a contribui la efortul naţional de combatere a noului coronavirus. Acest al treilea zbor este plătit în integralitate de către Armata Statelor Unite şi doresc să folosesc acest prilej pentru a-i mulţumi domnului ambasador pentru implicarea pe care a avut-o în acest demers”, a afirmat ministrul Apărării Nicolae Ciucă pe aeroportul Otopeni.
 
El a adăugat că acest transport este încă o demonstraţie că „suntem o alianţă puternică” şi „este un exemplu de solidaritate atunci când avem nevoie de o asemenea atitudine”.
 
Transportul de miercuri dimineaţă înseamnă 100.000 de combinezoane de protecţie, achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.

Distribuirea echipamentelor de protecţie va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea IGSU, iar cu sprijinul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă echipamentele vor fi alocate, în funcţie de nevoi, personalului medical şi echipajelor operative.

Cele trei transporturi de echipamente medicale din Coreea de Sud (26 martie, 28 martie şi 8 aprilie) au fost efectuate cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: