Adevărul despre evenimentele din Decembrie 1989. Faptele pentru care ar putea fi incriminat Ion Iliescu

Adevărul despre
evenimentele din Decembrie 1989. Faptele pentru care ar putea fi incriminat Ion
Iliescu

În decembrie 1989, România a evitat intervenţia militară sovietică FOTO AFP

În contextul redeschiderii dosarului Revoluţiei din Decembrie 1989, pentru pedepsirea celor vinovaţi de numărul mare de morţi şi răniţi, istoricul Constantin Corneanu face mai multe precizări privind o posibilă acuzaţie la adresa fostului preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iiescu, respectiv solicitarea sprijinului militar al URSS, fapt ce a stârnit numeroase controverse.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit istoricului Constantin Corneanu, o sumă întreagă de informaţii provenite din cercetarea radio-electronică şi goniometrare, precum şi o serie de mărturii ale participanţilor la evenimente, au conturat imaginea unor intense pregătiri pentru intervenţie militară sovietică împotriva României socialiste în perioada 17 – 22 decembrie 1989.

Toate aceste mişcări de trupe ungare, bulgare şi sovietice s-au constituit în factori meniţi a pune presiune asupra regimului Ceauşescu care trebuia ,,încurajat” să accepte implementarea unor reforme interne, a modelului de perestroika şi glasnosti, şi, totodată, pentru susţinerea unei atitudini de ostilitate, de revoltă, împotriva regimului comunist de la Bucureşti. Totodată, era transmis un semnal Armatei Române, considerată ca fiind naţionalistă şi fidelă lui Nicolae Ceauşescu, precum şi organelor Ministerului de Interne (Miliţie şi Securitate), privind reevaluarea raţiunii pentru care structurile de forţă ale statului român se puteau implica în susţinerea şi consolidarea regimului Ceauşescu.

În volumul Armata Română în Revoluţia din Decembrie 1989, colectivul de autori susţine că, totuşi, ,,potrivit concepţiilor militare moderne, pentru a realiza realmente surprinderea, o invazie nu se execută doar în urma aglomerării forţelor aproape de graniţa statului vizat, ci prin aducerea trupelor din adâncime, folosindu-se pe scară largă desantul aeropurtat”.

Ungaria şi-a oferit sprijinul militar

Colonelul Mircea Dumitru, şeful Biroului Special din Direcţia Operaţii a Marelui Stat-Major, va declara că în cursul zilei de 22 decembrie 1989, ora 16.00, ministrul Apărării Naţionale al Ungariei, generalul-colonel Ferenc Karpaty, a avut o convorbire telefonică cu şeful Direcţiei Operaţii a Marelui Stat-Major român, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu, în urma căreia partea maghiară a fost pusă la curent cu evoluţia evenimentelor din România şi din conducerea MApN. La propunerea de ajutor, de orice natură, din partea armatei maghiare, generalul-locotenent Nicolae Eftimescu a mulţumit şi a respins ajutorul, însă a cerut ministrului Karpaty să apeleze la populaţia maghiară pentru a-i cere să se abţină de la orice manifestări duşmănoase.

La ora 17.40, ministrul ungar al apărării va reveni cu un nou telefon pentru a asigura conducerea MApN că armata ungară nu a concentrat trupe la frontiera româno-ungară. În cursul serii se vor mai desfăşura câteva convorbiri telefonice cu partea maghiară, având în vedere un convoi umanitar cu alimente ce urma să fie primit din partea Ungariei, în cursul zilei de 23 decembrie 1989.

Sovieticii, „gata să acorde sprijin în orice domeniu“

La ora 18.40, în seara de 22 decembrie 1989, generalul-maior Boceaev va comunica şefului Direcţiei Operaţii a Marelui Stat-Major, prin intermediul colonelului Mircea Dumitru, că şeful Marelui Stat-Major sovietic, generalul de armată Moiseev, şi generalul-colonel Veliovschi Rahalschi, prim-locţiitor al şefului Statului-Major al CFAU, ,,încredinţează conducerea Armatei Române că la graniţa româno-sovietică nu se fac concentrări de trupe şi nu se intenţionează desfăşurarea vreunei activităţi militare în apropierea frontierei” şi că ,,sunt gata să acorde sprijin în orice domeniu”. Acest telefon venea ca urmare a discuţiilor purtate cu sovieticii în cursul zilei de 22 decembrie 1989, la sediul MApN, de către generalul-locotenent dr. Ilie Ceauşescu în jurul orei 12.00.

La ora 19.55, generalul-maior Boceaev a revenit cu un nou telefon şi a comunicat că ,,nu se face niciun fel de pregătire militară din partea sovietică la frontiera cu România, în zona Iaşi, şi dacă sunt îndoieli în această privinţă se poate cere din partea armatei noastre (române – n. r.) şi o confirmare scrisă din partea armatei sovietice”.

În dimineaţa de 23 decembrie 1989, la ora 08.15, conducerea Marelui Stat-Major de la Moscova a reiterat, prin intermediul colonelului Culicov, şeful de cabinet al generalului Moiseev, că la frontiera româno-sovietică nu se desfăşoară niciun fel de acţiuni militare ale Armatei Roşii.

„Intoxicarea“ cu terorişti

În cursul zilei de 23 decembrie 1989, la ora 10.30, crainicul George Marinescu va transmite pe postul de televiziune: ,,Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit”.

La scurt timp, la Radio, Gabriela Neagu va declara: ,,Suntem informaţi că, prin intermediul Ambasadei Uniunii Sovietice, s-a cerut ajutor armatei sovietice, întrucât teroriştii au apelat la elicoptere prin intervenţioniştii străini”. Crainicii nu au ştiu de unde a venit această informaţie care avea să producă o vie emoţie în rândul poporului român. Nu s-a specificat cine a cerut intervenţia, iar un astfel de gest se putea interpreta în orice fel, în contextul evoluţiei evenimentelor, începând cu ora 18.30 din seara de 22 decembrie 1989.

„Problema poate fi discutată numai la nivelul guvernelor“

Pe 23 decembrie 1989, în jurul orei prânzului, colonelul Mircea Dumitru va fi chemat în cabinetul ministrului Apărării Naţionale unde se aflau, printre alţii, conform propriei mărturisiri, şi Ion Iliescu, Petre Roman, generalul-colonel (r) Nicolae Militaru ş.a. Din dispoziţia generalului-locotenent Nicolae Eftimescu, colonelul Mircea Dumitru va suna la Moscova, pe telefonul special, cerând legătura cu generalul Moiseev, şeful Marelui Stat-Major sovietic. ,,După ce am făcut această legătură, gen. Eftimescu mi-a spus să-l întreb, deci, eu vorbeam la ordinul lui Eftimescu, «Dacă s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor»; exact aşa am notat. Generalul sovietic a răspuns foarte scurt: «O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor». (...) În ce măsură cei de acolo şi-au însuşit sau nu, a cui a fost iniţiativa nu ştiu şi nu aş putea decât să fac supoziţii, dar alte probleme la această convorbire cu gen. Moiseev nu au fost”, va declara colonelul Mircea Dumitru în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Această convorbire telefonică pare să fi fost generată de existenţa unei situaţii militare extrem de grave şi de neînţeles, mai ales pentru membrii CFSN, în condiţiile în care unităţile Ministerului de Interne şi ale DSS-ului se subordonaseră MApN pe care se baza noua structură de putere politică din România.

În desfăşurarea evenimentelor din seara de 22 decembrie 1989, după ora 18.30, un rol important, în opinia istoricului Constantin Corneanu, avea să-l joace Reţeaua Secretă „R”, denumită codificat „Reţeaua Internă 246”, care urma să fie implicată în operaţiuni specifice şi ultra-strict-secrete începând cu 17 decembrie 1989. O sumă de fapte confirmă ipoteza existenţei acestei grupări secrete de rezis¬ten¬ţă a PCR, formată din persoane aflate în diferite funcţii din viaţa civilă şi militară, sprijinită logistic, şi nu numai, de către DIA, şi din care părţi componente a trecut la acţiune, afirmă istoricul.

Preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, a menţiona în mod clar în volumul Revoluţie şi reformă (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994, p. 49): ,,Trebuie să precizez, de altfel, că singurele legături şi convorbiri telefonice, în acele zile şi nopţi, cu exteriorul şi, în particular, cu Moscova, au fost stabilite de la grupul de comandă al Marelui Stat-Major şi, în particular, de generalul Guşă, care m-a şi informat despre o asemenea dis¬cuţie, precum şi despre neacceptarea ideii de a solicita vreun ajutor, de orice fel. Eu pot să confirm doar un lucru: că, în ceea ce priveşte nucleul politic de con¬ducere a Consiliului Frontului Salvării Naţionale, nimeni nu a ridicat problema soli¬ci¬tării vreunui ajutor militar din afară, poziţia noastră de principiu respingând net o asemenea idee”.

Armata refuză ajutorul ruşilor

În cursul aceleiaşi zile, generalul-maior Ştefan Guşă a solicitat o convorbire telefonică cu omologul său de la Moscova căruia îi va transmite că nu cere, din postura de şef al Marelui Stat-Major al Armatei Române, niciun fel de ajutor militar sovietic.

La ora 16.05, colonelul Mircea Dumitru îi va transmite generalului-maior Dumitru Pănescu, la Moscova, informaţia potrivit căreia noul ministru al Apărării Naţionale este generalul-colonel (r) Nicolae Militaru care prelua, în mod informal, comanda având în vedere că era încă trecut în rezervă. Reprezentantul nostru la CFAU urma să informeze Ministerul Apărării al URSS, CFAU şi Marele Stat-Major sovietic despre noua situaţie de la MApN din Bucureşti. Silviu Brucan îl convinsese pe Ion Iliescu să-l numească pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării Naţionale, deşi preşedintele CFSN îl acceptase, iniţial, pe generalul-locotenent Victor A. Stănculescu. Prin Decretul nr. 2/26.12.1989 al CFSN, generalul-colonel (r) Nicolae N. Militaru va fi rechemat în cadrele active ale Armatei şi numit ministru al Apărării Naţionale în baza Decretului nr. 3/26.12.1989 al CFSN.

Pe 24 decembrie 1989, generalul A. C. Gaponenco, reprezen¬tantul comandantului-şef al CFAU la Bucureşti, s-a înapoiat de la Chişinău şi a cerut să fie primit de către ministrul Apărării Naţionale, însă generalul-colonel Nicolae Militaru l-a primit abia pe 27 decembrie 1989, după mari intervenţii. Înaltul demnitar militar sovietic va fi primit, mai apoi, de către noul şef al Marelui Stat-Major român, generalul-colonel Vasile Ionel.

În conformitate cu o ştire Agerpres din 24 decembrie 1989, Mihail S. Gorbaciov a declarat: ,,Frontul Salvării Naţionale a apreciat că în legătură cu lipsa de muniţie este necesar ajutor de peste hotare. Cu toate acestea, şeful Marelui Stat-Major al Armatei Române a precizat ulterior că armata controlează situaţia din ţară şi nu are nevoie de niciun ajutor”.

Pe 25 decembrie 1989, la Centrul de Presă al MAE al URSS, Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, va sublinia, în faţa mass-media internă şi internaţională, că „în cadrul Tratatului de la Varşovia nu a fost examinată problema vreunei forme de acţiuni militare sau amestec în evenimentele petrecute în România”.

Reacţia SUA

În ceea ce priveşte posibilitatea unei intervenţii militare sovietice în România, ca urmare a unei ,,permisiuni” a SUA (secretarul de stat al SUA, James Baker, declarase, în cadrul unei emisiuni de televiziune a NBC, că ,,Statele Unite nu ar obiecta dacă Pactul de la Varşovia ar găsi necesar să intervină în România”), fostul ambasador al SUA la Moscova, Jack Matlock (1987 – 1991) îi va declara corespondentului Radio România Actualităţi de la Moscova, Alexandr Beleavski, într-un interviu din 4 aprilie 2013, că a avut o convorbire cu Ivan P. Aboimov, pe 24 decembrie 1989, însă Statele Unite nu au cerut o intervenţie militară sovietică în România. Diplomatul american menţiona faptul că Statele Unite au informat Moscova că erau dispuse să accepte, ca nefiind un amestec în treburile interne româneşti, trimiterea unor avioane care să-i evacueze pe cetăţenii sovietici surprinşi de evenimente în România şi aflaţi în dificultate.

Diplomatul român Savian Bulacu, aflat în misiune diplomatică la Moscova în pe¬rioada 1990 – 1993, introduce în circuitul istoriografic o serie de informaţii extrem de in¬teresante despre poziţia URSS în ceea ce priveşte evoluţia evenimentelor din Ro¬mânia.
Ghennadi Ianaev, vicepreşedinte al URSS, va afirma în vara anului 1990, într-o convorbire cu Savian Bulacu, că sovieticii şi americanii erau convinşi de faptul că „românii vor complica lucrurile în procesul înlăturării dictatorului, mai ales în zonele unde maghiarii sunt majoritari”, astfel încât „având în vedere că eve¬nimentele se precipitau s-a convenit cu administraţia americană să monitorizăm împreună cursul evenimentelor şi, în caz de forţă majoră, SUA urmau să exercite presiuni asupra Ungariei şi Iugoslaviei, iar noi să ţinem sub control întreaga situaţie”.

În volumul „Victorie însângerată. Decembrie 1989“ instoricul Constantin Corneanu a menţionat că acea convorbire telefonică realizată de către colonelul Mircea Dumitru s-a petrecut într-un context politico-militar în care exista şi o controversă între preşedintele CFSN, Ion Iliescu, şi şeful Marelui Stat-Major român.

Iliescu a negat că membrii CFSN ar fi decis să se ceară ajutor militar URSS

Ion Iliescu nu împărtăşea opţiunea generalului-maior Ştefan Guşă privind retragerea populaţiei de pe străzi deoarece ,,pe de o parte - va declara Ion Iliescu -, lumea ar fi putut crede că Armata preia puterea, ceea ce risca să provoace reacţii deosebit de violente, pe de alta, mulţimea care umplea străzile era, în acelaşi timp, legitimitatea noastră şi principalul nostru sprijin în cazul unui război civil, ipoteză care, la ora aceea, nu era cu totul exclusă”. În opinia lui Ion Iliescu, şeful Marelui Stat-Major român ,,părea el însuşi depăşit de evenimente”. Dintr-o astfel de perspectivă, am putea înţelege necesitatea acelui telefon dat de către liderii militari români conducerii Marelui Stat-Major sovietic. Acest telefon va suscita numeroase speculaţii şi discuţii privind un posibil complot al membrilor CFSN de-a aduce trupele sovietice în România. Istoricul a mai  menţionat în volumul publicat în noiembrie 2014 că nu împărtăşeşte această opinie în condiţiile în care, totuşi, structurile de forţă ale României se subordonaseră întru-totul noii puteri în stat, CFSN, deşi nostalgicii regimului Ceauşescu, dacă nu chiar fanaticii, păreau să nu cedeze.

În numeroase luări de poziţie publică, articole, cărţi, preşedintele Ion Iliescu a contestat ipoteza conform căreia membrii CFSN ar fi decis să se ceară ajutor militar URSS în decembrie 1989.

La peste un sfert de veac de la izbucnirea şi desfăşurarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989, posibila cerere de intervenţie a trupelor sovietice, relevată şi de conţinutul informării diplomaţilor polonezi, de la ora 15.00, din ziua de 23 decembrie 1989, necesită câteva nuanţări şi, totodată, răspunsul la întrebarea: diplomaţii polonezi se referă la un telefon dat direct de către liderii CFSN la Ambasada URSS din Bucureşti sau la cele petrecute în sediul MApN?! Răspunsul trebuie oferit de arhivele şi diplomaţii polonezi aflaţi în funcţie, la Bucureşti, în acele momente.

În condiţiile în care există şi mărturii publice ale unor ofiţeri din Comandamentul Trupelor de Grăniceri, respectiv colonelul Petre Geantă, şeful de stat-major, şi nu numai, despre iniţierea unor discuţii de către împuterniciţii de frontieră sovietici, privind modalităţile de deplasare ale trupelor sovietice pe teritoriul României, cu omologii lor români, în cursul zilei de 23 decembrie 1989, avem un tablou marcat de numeroase semne de întrebare, afirmă Constantin Corneanu.

Ordinul lui Gorbaciov: Unităţile militare reintră în cazărmi

Totuşi, trebuie să menţionăm faptul că, pe 7 octombrie 1989, Marele Stat-Major sovietic a reconfirmat pentru generalul Boris Snetkov, comandantul Grupului Operativ de Forţe Sovietice din RDG (GOFSG), dispoziţia transmisă de către ambasadorul Uniunii Sovietice în RDG, în numele Kremlinului, a lui Mihail S. Gorbaciov, ca toate unităţile militare sovietice să intre în cazărmi şi să fie oprite toate manevrele şi zborurile militare sovietice. URSS dorea ca evenimentele din RDG să-şi urmeze cursul. Exista un alt mod de-a privi lucrurile în ceea ce priveşte România, se întreabă istoricul?

„Pe măsură ce noi informaţii vor fi făcute publice ca urmare a redeschiderii Dosarului Revoluţiei din Decembrie 1989, vom putea înţelege în ce măsură Uniunea Sovietică şi-a modificat politica de non-intervenţie în ceea ce priveşte evoluţiile din spaţiul ţărilor socialiste membre ale Tratatului de la Varşovia sau nu!? Totodată, vom putea vedea în ce măsură anumite mărturii, aflate în circuitul istoriografic, vor putea fi confirmate de altele şi vor contribui la recreearea unui nou tablou al desfăşurării evenimentelor sau nu!? Totodată, vom putea vedea şi în ce măsură partizanatul politic a dominat şi a influenţat adevărurile despre clipele din Decembrie 1989“, a explicat, pentru „Adevărul“, istoricul Constantin Corneanu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările