O nouă şedinţă a Comitetului pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie. Renunţarea la mască pe plajă, pe ordinea de zi

O nouă şedinţă a Comitetului pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie. Renunţarea la mască pe plajă, pe ordinea de zi

Foto Adevarul

Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie are a treia şedinţă, astăzi, de la ora 11.00, conform news.ro. Premierul Florin Cîţu a anunţat că vor fi discuţii despre renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul agenţilor economici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat cum va fi făcută diferenţa între clienţii vaccinaţi şi ce nevaccinaţi, în contextul în care ar putea fi redeschise restaurantele şi hotelurile la o capacitate de 100%, însă numai în cazul persoanelor care sunt vaccinate cu ambele doze, Florin Cîţu a răspuns:

"Se poate verifica dacă persoana este vaccinată în aplicaţiile pe care le avem cu un simplu CNP, deci se poate verifica foarte uşor. Ne gândim să facem lucrurile mult mai simplu, avem timp până la 1 iunie să găsim soluţii. Întâi să vedem care va fi forma pe care o vom avea acceptată în Comitetul interministerial pentru a redeschide restaurantele”.
 

Mască, evenimente private, birou, litoral

Referitor la posibilitatea de a fi reluate evenimentele private de tipul nunţi, botezuri, de la 1 iunie şi pe litoral, Cîţu a precizat că a făcut o propunere comitetului interministerial şi subiectul va fi discutat la şedinţa de vineri.
 
Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, că va propune comitetului interministerial şi ca în toate birourile în care persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19 să nu mai fie purtată masca de protecţie, măsură care ar putea fi aplicată de la 1 iunie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările