În ce condiţii va petrece Becali trei ani la Jilava. Sfaturile fostului premier Adrian Năstase către latifundiarul din Pipera

În ce condiţii va petrece Becali trei ani la Jilava. Sfaturile fostului premier Adrian Năstase către latifundiarul din Pipera

Gigi Becali a fost transferat marţi dimineaţa la Penitenciarul Jilava      FOTO Vali Ivan

La fix 21 de zile de când au fost băgaţi în carantină  la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova, cei trei condamnaţi în dosarul „Schimbul de Terenuri“ au fost mutaţi la Penitenciarul Jilava. Marţi dimineaţă, la prima oră, Gigi Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi generalul Dumitru Cioflină au părăsit celula pe care au ocupat-o în Penitenciarul Rahova pentru a fi mutaţi la Jilava unde vor rămâne până îşi vor ispăşi pedepsele.

„Transferul unei persoane încarcerate se face în funcţie de regimul de executare al unui deţinut şi, în acelaşi timp, se ţine cont să fie în apropierea localităţii de domiciliu. Ca să înţelegeţi mai bine această rocadă, e bine de precizat că penitenciarele sunt clasificate pe regimuri: cel de maximă siguranţă, închis, deschis şi semideschis. Spre exemplu, la Rahova, avem un regim de maximă siguranţă şi unul închis, în timp ce la Jilava vorbim despre un regim deschis şi semideschis. Iar cei trei deţinuţi condamnaţi în dosarul «Schimbul de Terenuri» vor sta în regim semideschis”, au explicat oficiali ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

„Cei care vin aici vor trebui să se trezească, în fiecare zi, la ora 5.30, vor dormi în paturi suprapuse, vor avea apă caldă câte două ore de două ori pe săptămână; vor trebui să înveţe să mănânce toate felurile de mâncare – bazate, în principal, pe cartofi şi varză – cu lingura; vor trebui să se înveţe să nu se sperie de şobolani – în curtea de plimbare – dacă aceştia nu sunt mai mari de 20 de cm…“, descria, în urmă cu aproape un an, fostul premier Adrian Năstase pe blogul său, condiţiile de detenţie de la Penitenciarul Jilava.

Becali refuză să vorbească

Chiar înainte să fie mutat la Jilava unde va sta în următorii trei ani, Gigi Becali a cerut conducerii ANP să transmită opiniei publice că nu doreşte să vorbească despre starea de detenţie sau să dea interviuri cât timp se află în penitenciar. 

Finanţatorul „Stelei“ va avea un regim de detenţie semideschis, adică cel aplicat persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani. 

Asta înseamnă că, potrivit prevederilor legale, omul de afaceri va fi cazat la comun cu alţi deţinuţi, având însă voie să se plimbe neînsoţit în interiorul închisorii.

Celulele de la Penitenciarul Jilava au 24 de paturi şi câte un televizor la care deţinuţii se pot uita până la ora 22.00. Penitenciarul are şi un magazin, însă cumpărăturile făcute aici nu pot depăşi 375 de lei pe săptămână. 

Unul dintre cei 23 de colegi de cameră pe care îi are Gigi Becali ar putea fi omul de afaceri Marius Locic, condamnat la patru ani de închisoare pentru fapte de corupţie.

Vestea bună pentru Becali este aceea că, în cadrul unităţii de detenţie există şi o capelă, deţinuţii putând participa la slujbele ţinute. 

Pachet lunar, de maximum 10 kg, pentru deţinuţi 

Conform unui Ordin din 20 octombrie 2008, „persoanele private de libertate pot primi lunar un pachet cu produse alimentare în greutate de maximum 10 kg, la care se poate adăuga o cantitate de maximum 6 kg de fructe şi legume, precum şi o cantitate de maximum 20 litri de apă minerală şi/sau băuturi răcoritoare“.

În plus, „persoanele încarcerate pot primi medicamente numai la recomandarea unui medic consultant, a unui medic specialist, cu avizul medicului unităţii, în baza unei prescripţii medicale, întocmită în două exemplare, un exemplar însoţind în mod obligatoriu medicamentele primite“.

Totodată, deţinuţii pot primi numai medicamente sub formă de comprimate sau drajeuri, în flacoane sigilate sau în cutii cu blistere ori folii. Primirea de medicamente sub formă de capsule, fiole, pulberi, prafuri sau unguente este interzisă.

Latifundiarului i s-ar putea mări pedeapsa

 

Gigi Becali ar putea sta mai mult de trei ani la Jilava. Asta după ce pe 4 iunie a fost condamnat şi în dosarul „Valiza“  tot la trei ani de închisoare  - pentru dare de mită şi fals – iar instanţa nu a făcut reindivualizarea şi contopirea pedepselor. 

Astfel că avocaţii finanţatorului au cerut, la Tribunalul Bucureşti, contopirea pedepselor, iar pe 19 iunie magistraţii Tribunalului Bucureşti vor lua în discuţie solicitarea.

Avocaţii lui Gigi Becali au formulat şi o cerere de întrerupere pentru trei luni a pedepsei, aceasta urmând să fie judecată de Tribunalul Bucureşti pe 17 iunie.

Babiuc şi Cioflină, la regim deschis

În schimb, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc (75 de ani) şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină (70 de ani) ar putea fi încarceraţi în regim deschis, deoarece, cel mai probabil, aceştia vor fi eliberaţi după cel mult opt luni de închisoare din cei doi ani la care i-au condamnat judecătorii instanţei supreme pentru că au peste 60 de ani. 

Potrivit Codului Penal, bărbaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o condamnare de cel mult 10 ani.

Regimurile de detenţie şi tratamentul aplicat deţinuţilor

Regimul de maximă siguranţă se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.
Persoanele condamnate care execută pedeapsă în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor masuri stricte de paza, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual şi sunt sub supraveghere continuă.

Regimul închis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeste 15 ani. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun şi prestează muncă şi activităţi educative sub pază şi supraveghere. În plus, cei care execută pedeapsa în regim închis pot presta muncă şi în afara penitenciarului, dar sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

Regimul semideschis, aplicat persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeste 5 ani.  Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, prestează muncă şi desfăşoară activităţile educative sub supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei. Cei care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta munca şi în afara penitenciarului, sub supraveghere.

Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an. Acestea sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta muncă şi pot desfăşura activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara penitenciarului, dar fără a fi supravegheate de gardieni. 

Experienţa fostului premier Adrian Năstase în închisoare

În urmă cu aproape un an, în luna august 2012, fostul premier Adrian Năstase oferea detalii pe blogul său despre condiţiile de detenţie de la Penitenciarul Jilava, el menţionând lipsa apei calde, mirosul de sulf, şobolanii, invaziile de „musculiţe şi ţânţari“, limbajul folosit de detinuţi, lipsa telefonului, a calculatorului şi a internetului.

„Cei care vin aici – şi nu le doresc acest lucru – vor trebui să se trezească, în fiecare zi, la ora 5.30, vor dormi în paturi suprapuse, vor avea apă caldă câte două ore de două ori pe săptămână, vor trebui să se obişnuiască cu mirosul de sulf şi cu depunerile de pe ţevile de apă; vor trebui să înveţe să mănânce toate felurile de mâncare – bazate, în principal, pe cartofi şi varză – cu lingura; vor trebui să se înveţe să nu se sperie de şobolani – în curtea de plimbare – dacă aceştia nu sunt mai mari de 20 de cm; să respire mai puţin în zilele de caniculă – atunci când mirosul de la groapa de gunoi din apropiere este îngrozitor; să nu se enerveze la „invaziile“ periodice de musculiţe şi de ţânţari, la urletele celor obişnuiţi să „socializeze“ de la ferestrele celulelor, începând fiecare fraza cu un angajament de a-şi introduce instrumentul, de regulă, în morţii interlocutorului; vor trebui să se obişnuiască cu sunetul uşilor de metal şi cu sunetul lacătelor – dimineaţa şi seara –, cu lipsa telefonului, a calculatorului, a internetului, a multor comodităţi cu care erau obişnuiţi…“, scria Năstase în vara anului trecut.

De asemenea, fostul premier spunea că cei care intră în închisoare trebuie să se obişnuiască să-şi vadă familia doar de 3-4 ori pe lună.

„Vor trebui să se obişnuiască, în definitiv, cu lipsa de libertate fizică, cu un mediu în care 80% din persoanele de aici sunt recidiviste. În rest, rămâne cum am vorbit – locul acesta poate fi un fel de «cantonament», dacă te gândeşti la Olimpiada viitoare. Depinde şi cum priveşti lumea… Unii ar spune că nu există decât ceea ce percepi – cei 4 m² în care trăieşti. Eu însă privesc mai departe…“, scria Năstase.

Într-o altă postare pe blog, fostul premier arăta că se familiarizează şi cu termenii din închisoare. „Am aflat astfel ce înseamnă un şmen. De exemplu, dacă dai cuiva, pentru a plăti o datorie, un pachet de bancnote în care doar bancnota de deasupra e adevărată, iar în interior sunt numai tăieturi de ziar“, menţiona Adrian Năstase. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările