Tărg la Muzeul Satului din Capitală, cu ocazia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului

Sâmbătă şi Duminică, începând cu ora 12.00, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează Târgul de Sfânta Maria, care va marca începutul toamnei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei care vor trce pragul muzeului se vor putea bucura de produse specifice toamnei, rezultate din recolta de anul acesta sau de produse meşteşugăreşti necesare în gospodărie.

Vizitatorii au posibilitatea de a fi iniţiaţi în arta picturii icoanelor pe lemn şi pe sticlă, care vor avea ca personaj principal iconografic pe Sfânta Fecioară Maria.

Programul anunţat de organizatori cuprinde expoziţii de icoane realizate de meşteri iconari consacraţi, momente muzicale religioase interpretate de grupul de muzică bizantină Anton Pann al Patriarhiei Române, lansări de albume de pictură, cântece populare şi instrumentale, precum şi gastronomie tradiţională. Teatrul Ţăndărică va aduce la târg celebrele personaje populare Mărioara şi Vasilache, iar Compania Civic Art îl prezintă pe Nenea Iancu la şosea.

Pe lângă produsele tradiţionale lucrate manual, din lemn, sticlă sau lână, de către meşterii populari, pe standurile din interiorul muzeului, vor mai fi expuse plăcinte, miere, turtă dulce, dulceţuri şi cozonaci. 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările