Spaţiile comerciale de la metrou Basarab au fost demolate. Clotilde Armand: Vom muta comercianţii în alte locaţii

Spaţiile comerciale de la metrou Basarab au fost demolate. Clotilde Armand: Vom muta comercianţii în alte locaţii

Foto Facebook,com / Clotilde Armand

Primele spaţii comerciale de la staţia de metrou Basarab au fost desfiinţate, a anunţat Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, marţi dimineaţă, pe Facebook.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Au fost date jos primele construcţii ilegale de la staţia de metrou Basarab. Vom continua să punem legea în aplicare şi la celelalte staţii de metrou de pe raza Sectorului 1”, a scris Clotilde Armand pe reţeaua de socializare
 
Primarul Sectorului 1 a mai transmis că acei comercianţi care au avut aceste spaţii vor fi ajutaţi de primărie să-şi desfăşoare activitatea în altă zonă.
 
Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului a început la staţia de metrou Ştefan cel Mare, pe 7 aprilie, după ce contractul de asociere în participaţiune dintre Metrorex şi firma Unităţii – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a expirat din anul 2018, ocuparea domeniului public făcându-se fără drept, în prezent, potrivit Metrorex.
 

Pericolul din subteran

 
La finalul lunii martie, reprezentanţii Metrorex au comunicat că această măsură a fost luată deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă. „Continuarea activităţii spaţiilor comerciale amplasate în calea de evacuare din incinta metroului periclitează securitatea persoanelor în caz de urgenţă, precum şi evacuarea rapidă şi sigură a acestora. Mai mult, acestea creează un mediu nefavorabil pentru publicul călător prin aglomerarea mărfurilor în afara spaţiului comercial, supraaglomerarea cu mărfuri combustibile, băuturi alcoolice şi comercializarea produselor de patiserie”, mai notează Metrorex.
 
În replică, liderul de sindicat Ion Rădoi a declarat că acţiunea este una de intimidare şi că solicitările nu pot fi puse în aplicare întrucât există un proces pe rol pe tema spaţiilor comerciale. „Este o acţiune la intimidare. Noi ne aflăm în proces, iar dosarul este pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia Comercială. Până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu se poate aplica ceea ce visează administraţia. Nu au cum să evacueze. Doar n-o să dea oamenii afară cu buldozerul. În plus, peste 80% din spaţii sunt construite de Sindomet”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.
 
„Adevărul” a consultat un expert în securitate la incendiu în problema chioşcurilor din subteran, iar acesta a explicat că aceste amenajări comerciale pot creşte starea de pericol în cazul unor evacuări de urgenţă. „Din punct de vedere legal, mărimea căilor de evacuare se calculează după unele normative. Acestea trebuie să aibă o anumită lăţime în funcţie şi de fluxul maxim de călători.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările