Reprezentanţii HoReCa cer prefectului Capitalei ca restaurantele să funcţioneze până la un lockdown complet

Reprezentanţii HoReCa cer prefectului Capitalei ca restaurantele să funcţioneze până la un lockdown complet

Foto: Mediafax

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România şi ai Asociaţiei Furnizorilor din Industria Nunţilor. În cadrul întrevederii s-a discutat despre funcţionarea restaurantelor în condiţiile respectării exigenţelor legale, respectiv prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

„În contextul generat de dinamica evoluţiei situaţiei epidemiologice de la nivelul municipiului Bucureşti, raportat la faptul că Industria HORECA se confruntă cu efecte şi provocări fără precedent, pentru a preveni adoptarea unor măsuri care ar putea afecta şi mai mult activitatea economică a partenerilor sociali, în cadrul şedinţei au fost analizate condiţiile concrete de aplicare şi respectare a măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, conform unui comunicat de presă transmis de Prefectura Capitalei.

 
De asemenea, potrivit sursei citate, la întâlnire s-a discutat despre funcţionarea restaurantelor în condiţiile respectării exigenţelor legale, subliniindu-se practica unităţilor care eludează prevederile normative incidente. Iar, în acest context, s-a propus reglementarea şi sancţionarea acestor comportamente cu retragerea autorizaţiei de funcţionare pentru cei care încalcă cu rea- credinţă textul normativ.  
 
„În urma întrevederii aşteptăm ca Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România şi Asociaţia Furnizorilor din Industria Nunţilor să prezinte Instituţiei Prefectului – Municipiul Bucureşti o serie de propuneri pe care instituţia noastră le va înainta, spre analiză, Guvernului şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Ne adresăm cetăţenilor, apelând la spiritul civic şi pledând pentru un comportament care promovează angajamentul social, pentru  a continua respectarea normelor de siguranţă sanitară”, se mai arată în comunicatul citat.
 

Preşedintele HORA solicită prefectului Capitalei ca restaurantele să funcţioneze 

Preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, a solicitat prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu, ca restaurantele să funcţioneze până la un lockdown complet, transmite Agerpres.
 
"Nu există o justificare pentru care restaurantele ar trebui să fie închise. Pentru acest lucru, am solicitat desprinderea restaurantelor de coeficientul de 3 la mie şi funcţionarea lor la 30% din capacitate în interior şi cu restricţiile cunoscute pe terasă, până în momentul unui lockdown complet, dacă va fi cazul vreodată, şi al doilea lucru pe care l-am solicitat prefectului este să transmită reprezentanţilor Guvernului că industria are nevoie de deblocarea plăţilor pe măsura privind 20%. Am reamintit că, astăzi, la Tribunalul Municipiului Bucureşti, HORA are depusă o acţiune prin care contestă deciziile Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv la Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti. HORA are iarăşi o acţiune prin care contestă hotărârile de Guvern prin care sunt impuse restricţii industriei HoReCa", a spus Daniel Mischie, la ieşirea de la întrevederea avută, miercuri, de reprezentanţi ai HoReCa cu prefectul Capitalei.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările