Istoria Cămătarilor, cea mai periculoasă grupare criminală a României

Până în anul 2004, nimic nu mişca în cartierele din sectorul 5 fără acordul clanului Cămătarilor, cea mai cunoscută și cea mai periculoasă grupare interlopă din Capitală la acea vreme.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acuzaţiile care li se aduceau în mai multe dosare cuprindeau o listă lungă de infracţiuni printre care - proxenetism, lipsire de libertate, cămătărie, recuperări de bani, cereri de taxe de protecţie, trafic de persoane şi şantaj. Tot atunci au ajuns după gratii şi părinţii interlopilor, Smaranda şi Constantin Stoica, dar şi sora lor, Angela.

Frații Nuțu și Sile Cămătaru au dominat lumea interlopă şi afacerile necurate, din stradă ani la rând. Potrivit procurorilor, gruparea condusă de cei doi, era structurată pe principiile unui grup criminal organizat.Autoritățile spun că reţeaua Cămătarilor „şi-a extins sfera de influenţă în cadrul lumii interlope a municipiului Bucureşti, având pretenţia să obţină beneficii materiale de pe urma oricăror activităţi infracţionale care erau derulate de membrii grupării sale ori de către persoanele care ajungeau să se afle sub controlul său”.

Cămătărie și trafic de persoane

Astfel, reţeaua Cămătarilor ar fi comis numeroase infracţiuni de cămătărie, lipsire de libertate, deposedare de bunuri sau trafic de persoane. Alături de cei doi frați în 2008 au fost trimise în judecată încă 31 de persoane printre care mama și sora acestora. Un an mai târziu, Tribunalul Bucureşti, prima instanță care a judecat dosarul, a decis să îl condamne pe Nuţu Cămătaru la 13 ani de închisoare, iar pe Sile la 15 ani.

Curtea de Apel Bucureşti, cea care a judecat apelurile membrilor clanului a decis însă reducerea pedepselor. Astfel, Nuţu Cămătaru a primit 6 ani de închisoare în timp ce fratele său a rămas cu 13 ani din condamnarea iniţială de 15 ani.

Procurorii au decis să atace această sentință cu recurs. Procesul a ajuns astfel pe rolul instanței supreme care urmează să decidă astăzi când se va pronunța. La sfârșitul anului trecut frații Cămătaru au părăsit închisoarea după ce au ispășit pedepsele primite în alte dosare. În total cămătarii au fost trimiși în judecată în 10 dosare penale.

La ultima decizie definitivă din „Dosarul Cămătarilor”, din 11 mai 2012, judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au condamnat la 6 ani, respectiv 13 ani de închisoare.

Salutări din Costa Rica

Astăzi, cei doi interlopi ar fi trebuit să ajungă în penitenciar, însă aceștia nu sunt de găsit. Familia infractorilor susține că Sile și Nuțu Cămătaru ar fi părăsit țara și ar fi plecat în Costa Rica.
În cazul în care fraţii Sile şi Nuţu Cămătaru se află în Costa Rica se ridică o mare problemă. România nu are tratat de extrădare cu această ţară.

În aceste condiţii, procedurile de aduce în România vor fi foarte greoaie şi va fi nevoie de un mandat de la Interpol. Poliţiştii nu reuşesc să dea de urma fraţilor Cămătaru, care au fost condamnaţi ieri la şase, respectiv 13 ani de închisoare. Se pare că inculpaţii şi-au luat măsuri de precauţie şi au plecat din ţară înainte de a afla decizia instanţei.

Dacă Sile nu se predă autorităţilor româneşti până astăzi la ora 16.00, acestea vor emite un mandat internaţional de punere în executare pentru infractor. România va încerca să identifice locaţia unde se află acesta, iar cu ajutorul autorităţilor va face procedurile de revenire a lui Sile în ţară pentru a fi încarcerat.

Acest proces nu va fi facil, deoarece poate dura foarte mult. În cel mai optimist caz infractorii ar putea fi readuşi în ţară în câteva zile. Totuşi, procedurile diplomatice pot dura chiar şi un an de zile dacă Sile se află în America Latină sau în ţări din lumea a treia. Familia lui Sile a recunoscut că acesta a părăsit ţara, însă susţine că se va intoarce.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările