Ce l-a inspirat pe Ceauşescu în realizarea Casei Poporului, o clădire „urâtă şi gigantică”

Ce l-a inspirat pe Ceauşescu în realizarea Casei Poporului, o clădire „urâtă şi gigantică”

Casa Poporului, o clădire gigantică FOTO Shutterstock

Nicolae Ceauşescu, unul dintre şefii de stat din întreaga lume care au călătorit cel mai mult, a găsit în Coreea de Nord cea mai potrivită sursă de inspiraţie. Uriaşa şi urâta Casă a Poporului rămâne simbolul despotismului comunist, se arată în documentul Analele Sighet 10: Anii 1973-1989: Cronica unui sfârşit de sistem.

În aceste comunicări prezentate la Simpozionul de la Memorialul Sighet (5-7 iulie 2002), Editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003” apar mărturii cutremurătoare despre cea mai neagră perioadă a Capitalei României. Specialişti care au luat parte la raderea de pe faţa pământului a unora dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu au povestit ce l-a inspirat pe fostul dictator să construiască în neştire.
 
Fostul dictator, alături de consoarta sa, Elena, a străbătut lumea în lung şi-n lat, efectuând turnee, lucru care l-a pus în contact cu imaginile arhitecturale şi urbanistice de pe tot cuprinsul globului. Arhitectura „capitalist-imperialistă“ nu-i era pe plac. În celelalte ţări socialiste n-a găsit exemple de urmat, de aceea, în Coreea de Nord, în gesturile urbanistice totalitare efectuate la Phenian de un alt dictator comunist, el a găsit cea mai potrivită sursă de inspiraţie, se arată în fragmentele publicate pe site-ul memorialsighet.ro.
 

Competiţia cine construieşte mai mult

Astfel, specialiştii Epocii de Aur spun că între Ceauşescu şi Kim Ir Sen s-au stabilit „relaţii de prietenie frăţească“ ce au fost urmate de o adevărată competiţie în privinţa realizării mai întâi la Phenian, apoi la Bucureşti, a unor ansambluri gigantice de bulevarde şi palate având destinaţii asemănătoare: Casa Poporului, Casa Ştiinţei şi Tehnicii, Biblioteca şi Teatrul Naţional, mari săli de congrese, palate ale pionierilor şi altele.
 
După cum bine se ştie, construirea centrului socialist al Bucureştilor a însemnat o dramă de proporţii pentru locuitorii Capitalei. Pentru a face loc uriaşului şantier au fost demolate cartiere întregi şi au fost rase de pe faţa pământului clădiri istorice, biserici, conace. Costurile pe care le-a înghiţit acest uriaş şantier la care a lucrat aproape un deceniu o armată de 100.000 de oameni, s-au răsfrânt direct asupra sărăciei, mizeriei şi umilinţei la care a fost supusă întreaga populaţie a României, se precizează pe site-ul memorialsighet.ro
 

26,5 hectare de încăperi, săli şi coridoare

De asemenea,  aici sunt oferite şi câteva coordonate ale luxului exorbitant de la Casa Poporului, o clădire gigantică, pe care arhitecţii acelor vremuri o numesc urâtă şi care a rămas un simbol al totalitarismului în România.
 
La o ţară cu numai 22 milioane de locuitori, tronând peste tot ansamblul, a rămas ca un simbol al totalitarismului şi despotismului comunist uriaşa şi urâta Casă a Poporului. Considerată cea de-a doua clădire administrativă din lume, după Pentagon, cu cei 270 m lungime, 240 lăţime, 84 m înălţime şi o suprafaţă desfăşurată de 265.000 mp. 
 
Pe seama mizeriei în care am trăit s-au finisat 26,5 hectare de încăperi, săli, scări, coridoare pardosite cu marmură, parchete scumpe şi mochetă, cu tavane în casete, pereţi îmbrăcaţi în lambriuri de lemn şi tapete de mătase, cu 4.000 de candelabre din cristal, la nivelul celor mai somptuoase palate ale lumii, se arată în fragmentele publicate pe site-ul memorialsighet.ro.(Analele Sighet 10: Anii 1973-1989: Cronica unui sfârşit de sistem, comunicări prezentate la Simpozionul de la Memorialul Sighet (5-7 iulie 2002), Editor Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003)
 

Cele mai scumpe materiale

Toate materialele folosite la construirea Casei Poporului sunt româneşti, dintre cele mai scumpe şi de cea mai bună calitate precum lemnul de cireş, ulm, covoare din cea mai fină lână şi perdele de brocart cu fir de aur şi argint.
Pentru realizarea acestei clădiri s-au folosit:
-1.000.000 m³ de marmură
-5.500 de tone de ciment
-7.000 de tone de oţel
-20.000 de tone de nisip
-1.000 de tone de bazalt
-900.000 m³ de esenţe de lemn
-3.500 de tone de cristal
-200.000 m³ de sticlă
-2.800 de candelabre
-220.000 m² de covoare
-3.500 m² de piele.

Acestea sunt detaliile care fac din Palatul Parlamentului cea mai grea clădire din lume, lucru atestat şi de cartea recordurilor, “World Records Academy”, unde clădirea mai este înscrisă cu încă două recorduri mondiale: cea mai scumpă clădire administrativă din lume (cea mai recentă estimare datează din 2006 şi ajunge la suma de 4 miliarde de dolari) şi cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume, cu o suprafaţă totală de 330.000 de metri pătraţi.
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Daily Mail, despre Palatul Parlamentului din Bucureşti: „Planul dictatorului Ceauşescu de a crea un centru inspirat de Phenian”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările