Primăria Capitalei: „A fost împrăştiată otravă de şobolani prin parcul Herăstrău şi prin parcul Cişmigiu” 0

Legenda spune că o pensionară din cartier plimba de dimineaţa până seara un bebeluş cu căruciorul prin faţa blocului. Îi cânta în toate felurile, îl legăna, îi vorbea, aruca detalii despre nepotul ei în conversaţiile de convenienţă cu ceilalţi.

Sâmbătă, în Sectorul 3, am văzut o maşină parcată ilegal pe trotuar. Sunt zeci de mii de maşini parcate ilegal pe trotuarele din Bucureşti, dar aceasta era personalizată. Scria mare: www.oradeeducatierutiera.ro. Pe geamul lateral era o carte de vizită: Liviu Zorilă.

În cartierul bucureştean în care locuiesc eu nu există pisici, mi-am zis săptămânile trecute. Doar câini mici şi foarte mici, ciudaţi, agresivi şi mereu puşi pe lătrat. Proprietarii lor, în mare parte pensionari, petrec foarte mult timp în faţa blocului, cu aceşti căţei scoşi să se aerisească.

Organele de conducere ale asociaţiilor de proprietari nu sunt rupte de normele legale aplicabile şi nici nu pot decide într-un mod unilateral, altfel decât prevede legea specială în materie.

Când văd tramvaiul 36 trecând din sens opus mă ia spaima, zice o femeie cu fusta în carouri vernil şi pantofi cu bot de raţă. Tramvaiul 36 trecând în sens opus înseamnă că mai avem de stat încă vreo 15-20 de minute până ajunge la capăt de linie şi întoarce spre noi. Asta dacă nu cumva este deja unul pregătit la capăt de linie, ceea ce nu se întâmplă niciodată.

Intră doi bărbaţi la vreo 60 de ani. Amândoi au pantaloni cu dungă. Unul poartă cămaşă în carouri şi un flanel, celălalt – o cămaşă albă, excesiv de largă, scoasă din pantaloni, şi o şapcă (tot albă, să-l protejeze de soare). Tocmai s-au întors de la tribunal, iar domnul cu şapcă este avocatul.

În asociaţiile de proprietari în care activitatea funcţionează la cota de avarie, pentru că doar două sau trei persoane se implică, suntem în situaţia în care cei ce se implică „reprezintă legea“, încercând a impune anumite aspecte contrare prevederilor legale în materie.

O iniţiativă legislativă a fost primită cu multă speranţă de către proprietari, de către cei care în mod constant se lovesc de un zid al indiferenţei, al mitocăniei şi al propriului interes din partea „aleşilor“.

1 milion de automobile pe 200.000 de locuri de parcare. Citeam acum câteva luni, într-un ziar naţional românesc, despre situaţia parcărilor din Bucureşti. Nu ştiu dacă mai avem nevoie de statistici. Situaţia poate fi observată cu ochiul liber: maşinile nu mai încap în Bucureşti!

Am scris în ultimul an de mai multe ori despre lipsa refugiilor în multe staţii de tramvai din Bucureşti şi am dat ca exemplu una pe care o folosesc eu foarte des, Fabrica de Glucoză. Acolo, în pustiu, vântul suflă mult mai tăios decât printre blocuri, mai ales de când perdeaua de copaci a fost decopertată din faţa câmpului, pentru a face loc branşării autostrăzii A3.

Asociaţiile de proprietari s-au adaptat vremurilor, forţate de legislaţia fiscală şi s-au orientat către prestatori ce au preluat activitatea de curăţenie la nivel de asociaţie.

Dacă aş spune că oamenii aşteaptă tramvaiul 36 în câmp în Pipera aş minţi. Ei nu stau în câmp, ci peste drum de un câmp, la marginea pustiului. Sigur, „staţia“ e doar un cuvânt aruncat într-o conversaţie, „Ce faci?“, „Sunt în staţie, aştept 36-le, mă duc acasă, nu ştiu când ajung“. Staţia nu există. Există un loc unde, în urma unei convenţii sociale, nişte oameni au înfipt un par pe care au scris un nume.

Sunt un răhăţel colorat, probabil câinele care m-a produs a mâncat nişte grăunţe din alea nasoale, combinate cu cine ştie ce ierburi smulse dintr-un gard. Deşi la drept vorbind, din ce observ, aici e cam iarnă şi nu văd de unde ar fi găsit ierburi pe vremea asta. Oricum, ideea e că, deşi ştiu totul despre lumea asta de-afară, deşi am aflat totul despre ea încă de când eram în burta bestiei fălcoase, tot nu pot conteni să o admir.

După marea revoluţie fiscală, costul cu întreţinerea la bloc a crescut. Acum are loc o nouă modificare a modificării care împovărează şi mai mult locatarii.