Rude şi amici ai funcţionarilor din Ungheni, în vizită peste hotare pe bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ansamblul „Drăgaica“a împlinit 22 de ani de activitate FOTO: unghiul.info
Ansamblul „Drăgaica“a împlinit 22 de ani de activitate FOTO: unghiul.info

Vara aceasta, ansamblul de cântece şi dansuri populare „Drăgaica” din satul Pârliţa, raionul Ungheni, a participat la Festivalul Internaţional de Muzică şi Dans Popular „Gama lacurilor”, care s-a desfăşurat în oraşul Moletai, Lituania.

Printe artiştii din ansamblu, din delegaţie au mai făcut parte şi funcţionari publici din Ungheni, dar şi rude sau amici de-ai acestora, care s-au plimbat pe bani publici, potrivit moldovacurata.md.

Potrivit invitaţiei, grupul de participanţi aşteptat la Festival nu trebuie să depăşească cifra de 35 de persoane. Însă, din Ungheni, în Lituania au plecat 40 de persoane, 12 dintre care au fost funcţionari publici, dar şi rude ai acestora. Printre funcţionarii care au vizitat ţara baltică se numără: Petru Langa, vicepreşedintele raionului Ungheni şi soţia acestuia, Mariana Langa; Eugenia Rotari, specialist în cadrul Consiliul raional Ungheni; Maria Bolotovici, directoarea Casei de Cultură; Eugenia Baroncea, şefa secţiei Cultură şi Turism; Tatiana Babin, specialist principal, şi Tatiana Scripcari, contabil în cadrul aceleiaşi secţii.

Artiştii din Pârliţa au fost însoţiţi şi de consilierii raionali Constantin Iutiş, Vladislav Negară şi Victor Reznic, ultimul fiind şi şeful Inspectoratului Fiscal din Ungheni. Printre participanţii la Festival au fost şi două persoane care nu sunt nici artişti, nici funcţionari publici. Este vorba de fiica contabilei de la secţia Cultură şi Turism şi de Victor Gaibu, medic stomatolog.

Consilierul raional din partea Partidului Democrat din Moldova, Vladislav Negară, susţine că el a reprezentant autorităţile publice locale, fiind acolo într-o vizită de lucru. „Împreună cu ceilalţi colegi din Consiliu ne-am întâlnit cu autorităţile locale de acolo, pentru a stabili proiecte comune de viitor cu oraşul Moletai, localitate înfrăţită cu Ungheniul”, argumentează alesul raional.

Şefa secţiei Cultură şi Turism din raionul Ungheni, Eugenia Baroncea, spune că medicul stomatolog a mers la eveniment în calitate de reporter. „Trebuia cineva să fotografieze artiştii pentru a aduna material! De ce căutăm răul în tot ce-i frumos? Care e problema dumneavoastră că am fost însoţiţi şi de un copil? A fost o vizită de artişti amatori şi am avut dreptul să luăm pe cine dorim. Din bani publici nu am cheltuit nimic“, a spus doamna.

Petru Langa, vicepreşedintele raionului, susţine altceva. „Alimentaţia şi cazarea a fost asigurată din contul gazdelor, transportul cu autocarul a fost achitat din economiile făcute de secţia Cultură şi Turism”, ne-a spus funcţionarul. Potrivit lui, soţia sa a mers în Lituania, deoarece el a fost şeful delegaţiei, iar protocolul spune că trebuia să fie însoţit de aceasta.

Solicitată de jurnalişti, şefa secţiei Cultură şi Turism, Eugenia Baroncea, s-a arătat extrem de supărată. „Nu înţeleg care e problema dumneavoastră, de mă întrebaţi din contul cui au mers persoanele străine? Eu cred că ar trebui să scrieţi de lucruri mai frumoase. Nu aveţi cu ce vă ocupa? E prea mult negativism în societate, iar pentru acest lucru natura ne pedepseşte”, a spus femeia şi a refuzat să dea detalii despre organizarea acelei vizitei.

Vasile Spinei, directorul Centrului „Acces-Info”, afirmă că, atunci când o persoană deţine o funcţie publică, aceasta este obligată să furnizeze informaţii cu caracter public, iar dacă transportul a fost achitat din haznaua publică, atunci funcţionarii trebuie să dea socoteală pentru orice bănuţ cheltuit. „Jurnalistul se informează pentru cetăţeni, iar doamna nu trebuie să le dea indicaţii reporterilor cum să-şi facă datoria. Văd că la noi devine o modă ca demnitarii şi funcţionarii publici să-i pună la punct pe jurnalişti şi să le reproşeze că nu au cu ce se ocupa sau, mai rău, să-i ameninţe, doar din motivul că aceştia încearcă să scoată de la ei informaţii publice”, a menţionat Spinei.
 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite