Creştinii ortodocşi sunt în Săptămâna Albă
0
Creştinii ortodocşi sunt în săptămâna dinaintea Postului Paştilor, numită Săptămâna Albă. În această săptămână, nu se mai consumă carne, doar produse lactate, ouă şi peşte. Creştinii sunt îndemnaţi să se pregătească duhovniceşte pentru Postul Mare.
Contactat de IPN, preotul Petru Storoja, de la Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”, a precizat că duminică, 7 martie, a fost lăsata secului de carne, iar de luni creştinii au intrat în Săptămâna Albă. Duminica viitoare va fi lăsata secului la lactate, iar pe 15 martie este prima zi a Postului Mare.
La biserici se slujeşte toată săptămâna în mod obişnuit, doar că duminică, când se încheie Săptămâna Albă, va fi duminica iertăciunii, „unde preotul săvârşeşte prin vorbă cu enoriaşii cina iertăciunii”, dar şi oamenii între iei, „cu tot neamul creştinesc”. Potrivit preotului, acest lucru este important pentru ca oamenii să intre în Postul Mare iertaţi. „Postul fără iertare, milostenie şi rugăciune nu e post”, a mai adăugat preotul.
Creştinii, în această săptămână, nu mai consumă carne, nu fac abuz de lactate şi se pregătească duhovniceşte pentru post.
Petru Storoja a remarcat că, în contextul pandemic, urmăreşte ca enoriaşii care vin la biserică să poarte neapărat corect masca. La împărtăşanie, linguriţa este dezinfectată după fiecare enoriaş. Creştinilor li se cere să păstreze distanţa socială şi să se abţină de la sărutarea icoanelor.