Da, chiar în stare de urgenţă, şi aceea introdusă ilegal de către Parlament şi atacată la Curtea Constituţională. Sigur, Preşedintele pro-european al Republicii Moldova şi echipa sa au ales calea mai grea şi corectă a mersului pas cu pas, al temporizării şi aşteptării deciziei Curţii Constituţionale privind starea de urgenţă. Cu grijă să nu încalce Constituţia la început de mandat, nici măcar accidental. Menţinând nivelul moral de top şi dominând autoritar încrederea publică în perspectiva viitoarelor alegeri generale.

Dizolvarea Parlamentului este activă imediat şi produce efecte ireversibile

Raţionamentul meu a fost următorul: odată ce Curtea Constituţională a permis dizolvarea Parlamentului, eu aş fi trecut la semnarea decretului. Deci aş fi eliminat Parlamentul nociv nu atât prin sine, ci prin manifestările pe care le-ar fi putut determina. Un Parlament cu sabia lui Damocles deasupra capului, gata de a fi dizolvat, când majoritatea parlamentarilor nu se vor mai regăsi după alegeri în Legislativ, e unul periculos. E unul care legiferează, şi fără control.

Într-adevăr, ceea ce poate face Parlamentul fără impunitate este să legifereze. Este rolul său constituţional. Iar instrumentarul de a bloca inepţiile pe care le-ar putea aproba înainte de a pleca acest Parlament este relativ restrâns. Preşedintele are instrumentul retrimiterii în Parlament a oricărei legi o singură dată şi are instrumentul atacului la Curtea Constituţională. Dar trebuie reţinut că nu orice lege adoptată de către Parlament este neconstituţională. Iar în acest caz, unicele instrumente nu fac decât să amâne aplicarea legii, nicidecum să o anuleze. Şi până la viitorul Parlament, care să modifice legea incriminată, e cale lungă, probabil mai bine de 90 de zile.

Să ne imaginăm, doar pentru un calcul teoretic şi profund ipotetic, faptul că Parlamentul ar modifica Legea Electorală. Sau că ar modifica Legea Stării de Urgenţă. Nu dau acum idei concrete, dar rezultatele pot fi dezastruoase. Sau că, prin lege, ar introduce plăţi aberante către populaţie, acţiuni legislative care ar face praf bugetul naţional. Cum ar putea fi stopată o asemenea suită de legi? Puţin probabil, şi cu consecinţe înfiorătoare. Cu costuri majore.

E adevărat că dizolvarea Parlamentului imediat este un act vădit neconstituţional. Un act asupra căruia ar urma să se pronunţe Curtea Constituţională, dar decizia acesteia ar apărea după cea privind cele două sesizări de neconstituţionalitate privind starea de urgenţă. Aici e din nou clar, Constituţia a fost încălcată evident, în nici un caz nu avem propunerea Preşedintelui sau a unui guvern cu depline puteri – lucru recunoscut de către Aurel Ciocoi, cel care a spus că a făcut doar o recomandare Parlamentului. E o lege propusă din sală de parlamentarii socialişti, care produce efecte. Şi ştiau de pe atunci că încalcă Constituţia.

Totuşi Decizia Curţii Constituţionale pe tema alegerilor anticipate rămâne un subiect deschis odată ce există o forţare pentru numirea a încă unui judecător, cel propus de CSM, care să aibă culoare politică pro-socialistă. Nu ştiu cât poate dura amânarea votării unui nou judecător, dacă mai participă sau nu la actualele dezbateri, sau dacă se amână numirea, în ce condiţii de compromis cu actuala componenţă a Curţii.

Rămâne riscul ca CCM să suspende acţiunea Decretului Prezidenţial. Şi aici ar fi un act fără precedent. Dar riscul, oricât de puţin probabil, există. În plus, dizolvarea Parlamentului e un Decret care produce efecte imediat. Deci Parlamentul e dizolvat chiar de a doua zi, chiar dacă decretul e atacat la Curte. Parlamentul e oprit din a mai face prostii, de a mai inova, de a arunca în aer societatea prin aberaţii. Formal, aş aştepta până la momentul deciziei privind starea de urgenţă şi aş anula decretul iniţial, introducând un nou decret, de data aceasta inatacabil. Efectele s-ar produce, Curtea nu mai are obiect de judecată iar subiectul e închis. Sigur, cu asumarea unor riscuri, în prag de alegeri anticipate, în care miza este câştigarea majorităţii de către Partidul Prezidenţial – PAS.

Verticalitate, responsabilitate, moralitate. Caracteristicile care au adus victoria Maiei Sandu în noiembrie

Aici a avut dreptate, însă, Maia Sandu. Mai întâi pentru că Preşedintele Republicii Moldova respectă legea, Constituţia şi nu ar putea adopta un Decret despre care ştie exact că e neconstituţional. Apoi, pentru că Preşedintele Republicii Moldova a câştigat alegerile din noiembrie – o victorie puţin scontată de majoritatea cu nici 5 zile înainte de votul din turul doi – pe baza probării unei adevărate încăpăţânări pozitive privind verticalitatea, responsabilitatea şi moralitatea, indiferent de costuri politice. Maia Sandu a ales să respingă orice mezalianţă sau compromis(şi după experienţa cu socialiştii lui Dodon cât a fost la Guvernare) încât să piardă sau să câştige dar întotdeauna de pe un cal alb, imaculat.

Imaginea e extrem de importantă în alegerile anticipate care vin. Maia respectă legea, Constituţia şi statul de drept. Fireşte că ştie că se luptă nu rareori cu morile de vânt, mai ales în ceea ce priveşte sistemul judecătoresc sau socialiştii şi majoritatea lor pro-rusă de strânsură, care votează orice blăstămăţie, doar-doar să mai ia ceva voturi şi să submineze o guvernare pro-europeană care va veni. Forţând chiar imaginea că ei, socialiştii pro-ruşi, dau la popor, iar dreapta pro-europeană taie din bani, stipendii şi avantaje. Faptul că acestea sunt din start nesustenabile că statul Republica Moldova nu le poate plăti oricum, e alt subiect, care e mai greu de decontat electoral..

Urmează apoi verticalitatea şi principialitatea. Sunt caracteristici obligatorii pentru a putea guverna o societate obosită, care nu are nici o încredere în politicieni, care a fost minţită şi de stânga, şi de dreapta. Care a fost furată de miliard de euro şi care riscă noi pierderi majore. În plus, Maia Sandu nu-şi poate permite să trădeze vreodată responsabilitatea Preşedintelui faţă de viitorul statului pe care-l conduce. Nu poţi să te joci cu viitorul Republicii Moldova când vrei să o conduci pe o perioadă de timp. Or, aici, dizolvarea Parlamentului poate să fie o problemă, când ştii că e neconstituţională.

În plus, Maia Sandu nu-şi permite nici un risc, oricât de mic ar fi acesta. Obiectivul de a prelua majoritatea după anticipate e mult prea important pentru a te juca cu el acum. Iar un risc – oricât de mic ca probabilitate – ar fi o reacţie necugetată care să introducă un alt conflict, de exemplu suspendarea Preşedintelui din funcţie, suspendarea Decretului de dizolvare a Parlamentului de către Curte, în procedură de urgenţă, sau nedeclararea stării de urgenţă ca neconstituţională(nu ştiu prin ce miracol) a stării de urgenţă adoptată de Parlament.

Spre alegeri anticipate iminente. Nevoia de parteneriate şi de un Parlament responsabil

Fireşte că Parlamentul ar putea, teoretic, să facă multe nefăcute. Ar putea să treacă la adoptarea unei legi electorale care să implice, de exemplu, că nu poţi organiza alegeri parlamentare anticipate în primul an după alegerea Preşedintelui. Fireşte că legea ar fi constituţională, iar acţiunile la îndemână ar putea doar amâna intrarea în vigoare, în speranţa că acest fapt se va întâmpla suficient de mult timp pentru a avea pronunţarea Curţii privind neconstituţionalitatea stării de urgenţă şi să poţi dizolva Parlamentul înaintea intrării legii în vigoare.

Sub imperiul legii, multe matrapazlâcuri pot fi făcute. Iar un Igor Dodon perdant, prăbuşit, trebuie să reacţioneze. Nu mai are, personal, ce pierde, chiar dacă îşi îngroapă şi partidul. PSRM a dovedit că nu are forţa de a reacţiona şi că nici nu există gruparea tinerilor, gruparea pro-europenilor cu afaceri, gruparea Ceban, de ce nu, care să se disocieze de aceste acţiuni. Spunea cineva să nu-l oprim pe Igor Dodon cât timp greşeşte. Da, e adevărat, dar acest Dodon distruge şi Republica Moldova cu greşelile lui. Vezi împrumutul din rezerva BNM care să dea bani de cheltuială la Guvern, cu care poate fura şi finanţa campania sa cu o generozitate extremă.

Fireşte mai rămâne posibilitatea Parlamentului de a legifera şi modifica numeroase elemente tehnice. Componenţa Comisiei Electorale Centrale, blocaje de natură parlamentară, acţiuni de nesupunere civică, există multiple instrumente la îndemână. Dodon poate trage cu ochiul şi la bătălia Preşedinte vs Parlament din 10 decembrie 1993 din Moscova, atunci când Boris Elţîn a fost nevoit să taie curentul şi să pună tunurile pe Casa Albă, acolo unde se refugiaseră Ruslan Hazbulatov, preşedintele Dumei, şi Aleksandr Rutskoi, vicepreşedintele său, care-l sfidau.

Preşedintele Maia Sandu are nevoie de un nivel de cooperare cu Parlamentul. Cu un Parlament responsabil, care realizează că va fi dizolvat, care nu votează aberaţii de campanie pentru Dodon, dar care să voteze finanţarea campaniei electorale prin modificarea bugetului şi să evite blocajele şi şicanele tehnice. Asta înainte de a fi dizolvat. Sigur, nu va vota nici o reformă pentru a deschide din timp calea primirii finanţărilor internaţionale. Sigur, nu va face lucruri care să fie profitabile în viitor unei guvernări pro-europene. Dar măcar nu va bloca mersul normal al Republicii Moldova şi ieşirea rapidă din criză, prin instalarea unui Guvern legitim, rezultat ar unor alegeri anticipate corecte. Şi aici, responsabilitatea şi cooperarea Parlamentului sunt necesare Maiei Sandu. De aceea a avut dreptate să nu dizolve Parlamentul a doua zi după primirea hotărârii CCM.