Kazahstanul a aflat preţul pe care îl poate cere Rusia pentru sprijinul oferit în suprimarea protestelor în masă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revoluţia din Kazahstan FOTO EPA-EFE
Revoluţia din Kazahstan FOTO EPA-EFE

Kazahstanul a aflat „preţul” care i se cere pentru ajutorul rusesc acordat preşedintelui acestei ţări, Kassym-Jomart Tokaev, scriu presa ucraineană şi cea turcă, transmite IPN.

Conform surselor, după ce preşedintele Kassym-Jomart Tokayev a cerut ajutorul Rusiei pentru a suprima revoltele violente împotriva regimului, i s-au pus patru condiţii pentru a obţine, prin Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB), sprijinul solicitat.

Kremlinul vrea ca autorităţile kazahe să recunoască anexarea Crimeii de către Rusia. De asemenea, se doreşte revenirea limbii ruse la statutul de a doua limbă oficială, stabilirea în Kazahstan a unor baze ruseşti şi acordarea statutului de autonomie minorităţii ruse.

În cadrul unor dezbateri la IPN privind evenimentele din Kazahstan, experţii au menţionat că însăşi introducerea trupelor s-a făcut contrar statutului organizaţiei, care admite intervenţii doar dacă e vorba de agresiune externă. S-a făcut referinţă şi la declaraţia premierului chinez că originea situaţiei din Kazahstan este una de ordin intern şi nu poate fi calificată ca una care subminează suveranitatea Kazahstanului. În context, fostul ministru al Apărării în Republica Moldova, Vorel Cibotaru, a relevat că situaţia a fost folosită de Rusia pentru a crea un precedent de justificare a viitoarelor acţiuni.

„Sunt sigur că acest element face parte din „meniul” de poziţionare a Federaţiei Ruse la nivel global. Aici m-aş referi şi la acele garanţii de securitate formulate faţă de Occident, dar şi la multiplele probleme din spaţiul asiatic”, a specificat expertul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite