Avocaţi, despre cazul Stoianoglo: A avut loc preluarea funcţiei de procuror general prin metode ilegale

Avocaţi, despre cazul Stoianoglo: A avut loc preluarea funcţiei de procuror general prin metode ilegale

Momentul reţinerii procurorului general

Avocaţii procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, susţin că ceea ce i se întâmplă astăzi iese în afara oricăror limite de legalitate şi constituie un caz de abuz şi sfidare a legii, pe care Republica Moldova, probabil, îl întâlneşte pentru prima dată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Apărătorii afirmă că a avut loc o preluare a funcţiei de procuror general prin metode ilegale. Şi aici, potrivit avocaţilor, este vorba despre modul prin care a fost adoptată decizia CSP de desemnare a procurorului de caz, modul în care a fost pornită cauza penală în decurs de două ore, cu înaintarea unor învinuiri absurde bazate pe informaţii din presă.

Într-o conferinţă de presă la IPN, avocatul Victor Munteanu a declarat că, după adoptarea, de către Parlament, a Declaraţiei cu privire la statul capturat, era convins că astfel de vremuri nu vor mai fi. În primul său discurs în calitate de procuror general, Alexandr Stoianoglo a transmis un mesaj tranşant, şi anume că Procuratura se va ghida exclusiv de principiul respectării drepturilor oului şi de principiul legalităţii. Nu va fi instrumentalizată pentru satisfacerea unor interese. Avbocatul Victor Munteanu  spune că a sesizat schimbări – au încetat presiunile, a încetat practica de pornire a dosarelor la comandă, a încetat reţinerea şi arestarea la comandă.

Ceea ce se întâmplă astăzi cu Alexandr Stoianoglo reprezintă o infracţiune clară, iar întreaga societate trebuie să înţeleagă că toate acestea s-au făcut cu un singur scop – de a-l discredita şi de a-l umili public pe Alexandr Stoianoglo, precum şi de a prelua funcţia de procuror general, afirmă apărătorul.

 

Potrivit avocatului, învinuirile aduse procurorului general sunt absurde. Primul episod care îi este încriminat ţine de faptul că în anul 2011, fiind preşedintele Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi, a semnat şi a înaintat în plenul Parlamentului un proiect de lege cu propuneri de modificări de legislaţie, pe care procurorul de caz îl califică temei de derulare aşa-zisului dosar „Laundromat” (Spălătorie). Or, în cei 30 de ani de independenţă, niciun deputat nu a fost persecutat penal pentru votul său exprimat în plen după dezbateri publice. Mai mult, potrivit Constituţiei, un deputat nu poate fi tras la răspundere pentru votul său, a notat Victor Munteanu.

În al doilea episod imputat, se pretinde că soţia lui Stoianoglo a devenit, în ianuarie 2021, beneficiară a două companii din Ucraina. Victor Munteanu susţine că „este o făcătură crasă şi primitivă, exclusiv cu scopul de a-l discredita, dar şi pentru a face presiune ca procurorul general să demisioneze”.

Apărătorul a mai spus că declaraţiile pretinsului denunţător, deputatul Lilian Carp, se bazează doar pe articol din presă, iar toate probele anexate pentru aplicarea arestului, la fel, sunt din presă.

Încă un avocat al lui Stoianoglo, Vasile Gafton, a precizat că au fost pornite patru cauze penale, care au fost conexate într-o singură procedură. În ziua în care a fost emisă hotărârea CSP cu privire la desemnarea procurorului de caz, Alexandr Stoianoglo a contestat decizia în procedură de contencios administrativ la Curtea de Apel Chişinău. „Prin efectul legii, odată cu depunerea cererii de chemare în judecată şi solicitarea suspendării, acea hotărâre a CSP a fost suspendată. Şi toate acţiunile pe care le-a efectuat procurorul de caz sunt ilegale – pornirea cauzelor penale, reţinerea şi alte acţiuni de urmărire penală. Noi am depus o plângere în acest sens”, a menţionat apărătorul. Astăzi urmează a fi depusă o plângere repetată, întrucât Alexandr Stoianoglo este deţinut ilegal în arest la domiciliu, susţine avocatul. „Sper că procurorul general interimar, actuala conducerea a Procuraturii Generale, procurorul de caz, vor citi atent plângerea noastră depusă astăzi în mod repetat şi vor înceta această cauză penală, care este ilegală”, a mai spus Vasile Gafton.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările