Cricova va exporta anual un milion de sticle de vin în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vinul de import, tot mai căutat de chinezi. Cu cât e mai vechi şi mai scump, cu atât se vinde mai bine
Vinul de import, tot mai căutat de chinezi. Cu cât e mai vechi şi mai scump, cu atât se vinde mai bine

Contractul de cooperare a fost semnat ieri la Beijing între Combinatul de vinuri "Cricova" şi compania chineză "Malul de Aur", care va promova vunurile companiei moldoveneşti pe piaţa chineză. Acesta este cel mai mare contract de livrare a vinurilor moldoveneşti pe piaţa Chinei.

Semnarea documentului a avut loc în cadrul unei vizite de lucru în China a ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, și a directorului SA "Cricova", Valentin Bodiul.

Ministrul a declarat înainte de plecare că chinezii vor o colaborare chiar mai amplă, inclusiv şi realizarea unei copii a renumitelor beciuri de la Cricova. Potrivit unor surse chinezii ar fi făcut şi o ofertă de preluarea a celebrei vinării, ofertă respinsă de autorităţile statului.

Cricova este unul dintre cele mai mari și poate cel mai renumit producător vinuri din Republica Moldova. Are galerii vinicole, care se extind pe o lungime mai mare de 60 kilometri.

Beciurile de la Cricova adăpostesc o remarcabilă colecție de vinuri - Vinoteca Națională. În anul 2003 a fost declarat obiectiv al patrimoniului național, respectiv nu este de vânzare.

în anul 2011, exportul de vinuri moldovenești s-a cifrat la 178 de milioane de dolari, din care ceva mai mult de jumătate de procent a luat calea Chinei.

Toate drumurile vinului duc spre China

Cricova, Purcari şi Bucuria sunt cele mai valoroase mărci neaoşe moldoveneşti

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite