Stratfor: SUA şi-au renăscut interesul pentru regiunea arctică

Schimbarea într-un ritm alert a climei din Oceanul Arctic şi creşterea tensiunilor dintre puteri la nivel internaţional fac ca polul nord să devină o importantă regiune geopolitică şi duc la creşterea interesului pentru el. Unul dintre statele care a rămas în spate în ce priveşte prezenţa şi promovarea intereselor în Arctica sunt SUA. Astfel, americanii se grăbesc să-şi apere interesele în regiune, indică o analiză Stratfor.

Analiza centrului de cercetări geostrategice Stratfor menţionează că schimbările climatice şi condiţiile meteorologice din zona arctică a făcut posibil accesul în nişte zone de acolo care erau inaccesibile anterior. Până în anul 2030 se aşteaptă ca Oceanul Arctic, acoperit în prezent de gheţari imenşi, să ajungă să fie lipsit de gheaţă în anumite sezoane. În timp ce topirea gheţii are puternice efect negative în mai multe regiuni, în zona arctică aceasta va face ca traficul maritim pe ruta din Marea Nordului şi, eventual, prin Pasajul de Nord-Vest să sporească în următorii zece ani.

Competiţie tot mai strânsă

Ca rezultat, extracţia de minerale, pescuitul, şi alte activităţi comerciale, militare şi de cercetare se vor intensifica. Potrivit unui studiu geologic realizat de SUA în anul 2008, regiunea arctică ar putea de asemenea să conţină 25 la sută din resursele planetare de petrol şi gaz natural, dintre care aproximativ 20 la sută s-ar afla pe teritoriul deţinut de Statele Unite.

Toate acestea fac ca actuala competiţie dintre statele din regiunea arctică să crească şi ca acestea să tindă să-şi mărească prezenţa şi să-şi intensifice cercetările. Totodată este stârnit interesul altor state îndepărtate pentru această zonă, cum ar fi China, Japonia, Coreea de Sud, Singapore, Italia sau India.

Cea care acordă în mod special o atenţie deosebită Arcticii, îmbunătăţindu-şi infrastructura şi prezenţa militară acolo este Federaţia Rusă. Moscova dispune deja de o infrastructură importantă şi un avantaj militar, geografic şi demografic în regiune. Peste 60 la sută din ţărmul Oceanul Arctic aparţine Rusiei şi peste 80 de procente din populaţia de pe acest ţărm locuieşte în această ţară.

Statele Unite dispun de capacităţi limitate

Statele Unite au rămas cu mult în urma Rusiei, şi nu numai, şi sunt conştiente de acest lucru. În mai 2013, Washingtonul a lansat o nouă strategie pentru regiunea arctică, stabilind ca priorităţi promovarea intereselor proprii de securitate şi consolidarea intereselor colective alături de aliaţii din regiune. SUA îşi propun în mod special să-şi îmbunătăţească infrastructura militară şi cea de căutare şi salvare, să-şi perfecţioneze operaţiunile de culegere de informaţii şi să colaboreze strâns cu aliaţii în rezolvarea problemelor economice, de mediu şi de securitate.

Armata SUA este clar interesată de regiune. Bazându-se pe moştenirea din timpul Războiului Rece a sistemelor radar de avertizare timpurie prevăzute în Linia de Avertizarea Timpurie de la Distanţă (DEW Line), SUA şi Canada menţin Sistemul Nordic de Avertizare, prevenind potenţialele incursiuni asupra regiunii polare a Americii de Nord. Dat fiind că submarinele nucleare balistice ale Flotei de Nord a Rusiei operează în mod constant în apele arctice, submarinele nucleare de atac ale SUA patrulează de asemenea zona, monitorizând porturile ruseşti şi traficul de acolo.

Totuşi Statele Unite suferă din cauza capacităţilor limitate clare pe care le are pentru această regiune. Cel mai grav este capitolul referitor la spărgătoarele de gheaţă, care sunt indispensabile pentru accesul în zona arctică. Spre deosebire de Rusia, care are 41 de spărgătoare de gheaţă, SUA are doar 3, dintre care unul nu funcţionează. Statele Unite ar putea încerca să accelereze producţia de astfel de nave, însă situaţia actuală indică faptul că este foarte probabil ca nici măcar Garda de Coastă americană să nu-şi primească în viitorul apropiat cele trei spărgătoare de gheaţă grele şi cele trei medii, pe care şi le doreşte. SUA le lipsesc de asemenea infrastructura cheie care trebuie dezvoltată înainte de a menţine o prezenţă în Arctica. De exemplu, Washingtonul nu are nici un port mai la nord de Strâmtoarea Bering şi nu dispune de facilităţi de susţinere a eforturilor de căutare şi salvare şi de supraveghere a mediului ambiant. Garda de Coastă americană i-a implorat pe oficialii de la Washington să consolideze capacităţile din regiunea arctică, însă deficitele bugetare şi întârzierile în alocarea finanţărilor aruncă departe de orizont realizarea oricăror îmbunătăţiri în această sferă.

Jocul dintre SUA şi Rusia va decide soarta Arcticii

Astfel, deocamdată Statele Unite se alătură eforturilor bilaterale şi multilaterale cu alte puteri cu interese în regiunea arctică, pentru a-şi compensa capacităţile scăzute şi a-şi securiza poziţia în zonă. Anul acesta SUA şi-au asumat preşedenţia de doi ani a Consiliului Arctic şi va folosi acest forum pentru a-şi media şi a-şi proteja interesele prin diferite acorduri multilaterale. Totodată, în pofida opoziţiei puternice din Senat, Guvernul american promovează nevoia de a accede la Convenţia ONU asupra Dreptului Mării. Dat fiind că SUA este singurul stat arctic care nu este parte a acordurilor internaţionale, guvernul de la Washington continuă să insiste asupra faptului că poziţia americanilor în Arctica este subminată.

Stratfor concluzionează că soarta regiunii arctice va depinde de maniera în care va evolua competiţia dintre statele interesate de această zonă, în special cea dintre Statele Unite ale Americii şi Federaţia Rusă.