Salvatorii din Republica Moldova au deblocat mai multe maşini şi salvat zeci de persoane din nămeţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe mijloace de transport au rămas blocate în nămeţi din cauza viscolului. În ultimele 24 de ore, salvatorii au tractat 20 de unităţi de transport.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, pe parcursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni au fost înregistrate 46 de intervenţii ale salvatorilor şi pompierilor. Aceştia au implicat în lucru 52 de autospeciale şi 203 de muncitori. 

Majoritatea cazurilor au fost înregistrate în raioanele Căuşeni, Ştefan Vodă, UTA Găgăuzia, Taraclia, Dubăsari, Cahul şi Chişinău. În aceste localităţi au fost tractate circa 20 de unităţi de transport, printre care un microbus şi două ambulanţe. 

Pasagerii unui microbus, rămas blocat lângă satul Cioc-Maidan din UTA Găgăuzia, au fost salvaţi. În mijloacele de tranpost erau şi minori, dar toţi sunt în afara pericolului, datorită intervenţiei echipelor de salvare. 

În dimineaţa zilei de luni, 18 ianuarie 2016, în raionul Ştefan Vodă, mai multe sate sunt blocate din cauza ninsorilor. Pe teritoriul raionului au fost îndreptaţi 50 salvatori, gata să intervină în ajutorul cetăţenilor care vor fi în pericol. 

Oamenii aflaţi în dificultate din cauza viscolului pot telefona la numărul de telefon 901 pentru a chema echipa de salvare a Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite