Milsami Orhei a fost mai tare decât Sheriff Tiraspol și Dacia Chișinău în cantonamentele din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi liderele actuale din clasamentul Diviziei Naționale, cu excepția lui Milsami Orhei au suferit înfrângeri în cantonamentele pe care le desfășoară în Turcia.

Începând cu orele 15.00, multipla campioană a Moldovei, gruparea tiraspoleană Sheriff a susținut primul meci din cadrul pregătirilor pe care le organizează în stațiunea Antalya. Adversară în meciul de verificare de azi a fost adversara sa din ediția 2009/2010 a grupelor Europa League, Steaua București. Formația antrenată de Marius Lăcătuș a ținut obligatoriu să se răzbune pe nistreni, după ce la finalul lui 2009, cele două grupări au remizat de două ori.

Atacantul Nicolae Dică care a revenit în lotul Stelei după o perioadă petrecută la alte echipe a devenit eroul partidei, fiind autorul unui splendid hat-trick.

În prima repriză el a înscris în minutul 22, iar coechipierul său, George Galamaz a stabilit scorul primei părți a meciului, 2-0.

În mitanul secund, "Dicanio" și-a mai trecut o dublă în cont pe parcursul a doar două minute (59 și 61), și bucureștenii "au luat piciorul de pe accelerator". Tiraspolenii au înscris un gol în minutul 74 prin brazilianul Jymmy Franca, dar pentru mai mult nu au mai avut forțe. meciul s-a încheiat cu scorul de 4-1 și a fost consemnat un început mai nereușit de cantonament pentru formația antrenată de Andrei Sosnițki.

Este de remarcat că, la această partidă a asistat și selecţionerul României, Răzvan Lucescu. În următoarele meciuri, Sheriff va juca cu Tomi Tomsk, Rusia (la 4 februarie), iar Steaua se va confrunta, miercuri, cu croații de la Dinamo Zagreb.

Lidera actuală din campionatul național, Dacia Chișinău continuă să obțină rezultate alogice, învingând echipe cunoscute și suferind înfrângeri în fața formațiilor de amatori. "Lupii galbeni" au fost învinși de către echipa de amatori ai germanilor de la Wolfsburg. Chișinăuienii au jucat foarte prost în apărare și, în minutul 76, pierdeau cu un neverosimil 0-4. Pe ultima sută de metri, atacanții antrenați de Dobrovolski au mai "dres busuiocul" și au marcat de două ori prin Collins și Orbu. Marți, Dacia va juca cu echipa croată Istra.

Vicecampioana de toamnă a Diviziei Naționale, Milsami Orhei a fost singura echipă moldovenească care a învins luni în meciurile de verificare din Turcia. Gruparea noastră s-a confruntat cu Vorskla Poltava (locul opt în campionatul ucrainean). Singurul gol al meciului a fost înscris în minutul 75.

Portalurile sportive din Moldova îl anunță autor al golului pe brazilianul Ademaior, iar site-ul oficial al ucrainenilor afirmă că a fost autogolul lui Kureleh.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite