Diplomat român la Chişinău: reunirea poate avea loc mai repede decât ne aşteptăm(II)

Unirea dintre Republica Moldova şi România a fost lansată ca o temă politică sau ca un proiect real pentru ţară? Ieri ambasadorul României de la Chişinău reconfirma faptul că Oferta Politică pentru Republica Moldova, care va veni din partea României dacă situaţia devine similară cu cea din Ucraina, este Unirea cu România. Vasile Nanea, diplomat român la Chişinău, ne vorbeşte despre toate aceste lucruri.

LMD: Preşedintele României a lansat o nouă temă în societatea civilă: Unirea Republicii Moldova cu România ca şi proiect de ţară. Este o alternativă la integrarea europeană sau este Reunirea un proiect independent?

VN: Observaţi că preşedintele României a lansat acest proiect, al reunirii României cu Republica Moldova, dar domnia sa, aflat la sfârşit de mandat, nu este sprijinit suficient de celelalte instituţii româneşti. Asupra motivelor care determină această situaţie nu trebuie insistat, deoarece sunt cunoscute. În fond, proiectul nu este nou. Noutatea constă în faptul că a spus-o mai apăsat preşedintele României, dar în preajma alegerilor europarlamentare, au afirmat unii. Şi mai ales după ce a spus cu ceva timp în urmă: ”Ne întâlnim în Europa!” E o răzgândire benefică, sau nu? Hotărâţi dumneavoastră.

Reunirea este, şi trebuie să rămână, un proiect independent. Lucrurile nu trebuie amestecate, nici confundate, nici suprapuse. Părerea smerită a subsemnatului este că reunirea nu poate să aibă loc înaintea aderării la UE (a nu se uita de modificarea graniţelor, presiunile Ungariei, Kosovo, alte autonomii, escaladarea unor tensiuni în zone cu aceleaşi probleme etc.), când şi atunci avem nevoie de o conjunctură internaţională favorabilă, în condiţiile unei UE care va sta bine pe picioarele ei. Una e ca UE să-şi facă ordine în propria curte, în care s-ar afla amândouă ţările, şi alta e ca tu, neperformant şi cu probleme, să te burici şi să spui încă de pe acum că ai vrea ca Basarabia... Aşadar, pasul nr.1 – aderare pentru Basarabia. Pasul nr. 2 – reunire. Până atunci, poate dă Domnul şi redactăm în perioada următoare, în sfârşit, o strategie bine pusă la punct. Dacă sunt idei mai luminate ca ale subsemnatului, cu atât mai bine.

LMD: Rusia are interese în zonă. Are ea puterea de a opri o posibilă reunire în cazul în care românii de pe cele două maluri ale Prutului vor acest lucru?

VN: Da, dar nu pentru că ruşii sunt deosebit de puternici şi inteligenţi, ci din cauza lipsei noastre de unitate pe plan intern.Atâta timp cât scena politică românească va fi măcinată de lupte interminabile pentru putere, dar şi de o corupţie aproape generalizată, România nu mai are energia necesară să se ocupe de proiecte de o asemenea anvergură. În jurul preşedintelui ar trebui să se afle forţe politice importante care să-i fie loiale în acest proiect, dar nu se întâmplă acest lucru.

Pe de altă parte, ruşii au controlul realizării acestui proiect, prin intermediul comuniştilor de la Chişinău, capabili încă de mari surprize. Să nu uităm că procentul basarabenilor care doresc reunirea poate fi influenţat inclusiv de prestaţia PCRM, care este unit şi are o priză bună în rândul electoratului.

LMD: Ce miză strategică înseamnă Republica Moldova pentru Rusia?

VN: ”Balşaia Rusia” luptă să rămână oarecum în vechile ei graniţe. Având în spate o istorie glorioasă, nu e dispusă la cedări de teritoriu, sau de zone de influenţă, sau de tezaure străine etc. Oficial, Republica Moldova este independentă din 1991, dar numai pe hârtie, dacă luăm în calcul în primul rând prezenţa în Transnistria a Armatei a 14-a. Graniţa Rusiei, ”aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie”, cu Uniunea Europeană este fâşia de pământ numită azi Republica Moldova, fără ”Sovietică”, fără ”Socialistă”.

Totuşi, cine stăpâneşte aproape 200 de ani un teritoriu uită, sau se face că uită cine a fost vechiul proprietar. Aşa cum nouă, românilor, ne lipseşte Basarabia, aşa şi ruşilor aproape că le-ar lipsi dacă nu ar mai avea-o în zona ei de influenţă. Aici s-a ajuns. Le place să creadă că e a lor pentru totdeauna. Desigur, tot învăţul are şi dezvăţ.

În prezent, se aşteaptă un deznodâmânt în Ucraina, ţară ca un fel de placă tectonică pentru securitatea Federaţiei Ruse. Dacă Ucraina va adera în curând la Uniunea Europeană, iar datele din teren cam asta arată, soarele va apărea şi pe străzile vechii Basarabii, iar aderarea şi reunirea pot avea loc mai repede decât ne aşteptăm.

LMD:  Reprezintă o miză strategică Republica Moldova pentru România?

VN: La noi, lucrurile sunt mai simple. Noi nu vrem decât să se facă dreptate, adică să ne reîntregim ţara. De peste 200 de ani, noi nu am reuşit să aducem definitiv Basarabia acasă, furată în văzul întregii lumi. Pentru că, în continuare, în lumea ”civilizată” a mileniului al treilea funcţionează tot ”Legea junglei”, adică a celui mai puternic. E adevărat, funcţionează cu mijloace mult mai rafinate.

Altfel spus, noi nu vrem o ”Românie mai mare”, adică mai mare decât ni se cuvine, ci vrem să devenim ce-am fost, atâta tot. Aşadar, nu cred că putem vorbi de o ”miză strategică”, atâta timp cât cerem să ni se dea înapoi ce e al nostru, nefiind expansionişti. Dar, pentru România, Republica Moldova reprezintă o miză uriaşă, totuşi, pe care trebuie să o lăsăm moştenire generaţiilor viitoare, care vor putea spune: ”Înaintaşii noştri au fost corupţi până în măduva oaselor, dar măcar au recuperat Basarabia”. Altfel, cu ce intrăm în istorie?

LMD: 3 din 4 români îşi doresc reunirea celor două state româneşti. Consideraţi că ar trebui politicienii să ţină cont de această prioritate a românilor şi să propună un plan în acest sens?

VN: Dacă este real (ar trebui prezentate în mod repetat nişte documente edificatoare măcar pe la televiziuni – s.a.), procentul este bun. Mai depinde dacă sondajul este făcut în mediul rural, sau urban, în rândul bătrânilor, sau al tinerilor, printre cei cu studii, sau fără etc. Este limpede că politicienii ar trebui să ţină cont de acest procent impunător, dar au ei timp de aşa ceva, când interesele personale îi împing în cu totul altă parte? Este la fel de clar că politicienii ar trebui să treacă la redactarea unui ”plan în acest sens”, dacă măcar 5% din gândurile lor s-ar îndrepta către ideea de ”ŢARĂ”, de ”POPOR”, şi nu de propriul buzunar.

LMD: Aţi fost în Republica Moldova. Ce părere are elita culturală de acolo despre acest subiect?

VN: Cu foarte mici excepţii, elita culturală din Republica Moldova este proromânească şi luptă din răsputeri pentru reîntregirea ţării-mamă, încă din 1991, anul semnării Declaraţiei de Independenţă, puţin după ce România, cu feseniştii ei, a ratat momentul istoric al reîntregirii neamului. Numai că acolo, ca şi la noi, există politicieni care semănă ca două picături de apă cu cei de pe malurile Dâmboviţei. Alianţa de la guvernare se clatină ca un vapor în furtună, iar de pomparea vântului aferent se ocupă PCRM-ul.

În tot acest context nefavorabil, există şi un avantaj: minoritatea rusă nu are intelectuali de marcă, aceştia nu se simt, nu se prea văd, fiind şi puţini la număr.  În schimb, majoritatea românească este reprezentată de intelectuali de mare forţă, cum ar fi: Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Ion Hadârcă, Nicolae Botgros,  până nu demult – Grigore Vieru, Andrei Vartic, Dumitru Matcovschi şi mulţi alţii.

LMD: În 2009 steagul României a fost pe clăririle oficiale ale Republicii Moldova. Ce îşi doresc tinerii de acolo?

VN: Poate că era bine ca acel steag să nu ajungă acolo. Automat, imaginea României a avut de suferit, iar comuniştii au profitat din plin învinovăţind Bucureştiul de complot etc. Tinerii vor şi în România, şi în Europa, fără să le fie clar ce ar trebui să se întâmple mai întâi. Ei reprezintă un segment social foarte important în problema reunirii, dar şi a aderării la UE. Entuziasmul lor este benefic, dar trebuie ocrotit cum se cuvine în interiorul Republicii Moldova.

Mai există o categorie de tineri basarabeni care studiază în România. Poate greşesc, dar prezenţa lor aici nu se mai face simţită în stradă, sau la alte manifestări, atât cât ar fi necesar. Îmi este teamă că cei mai mulţi îşi văd de interesul lor, şi atât.

De curând, am organizat o lansare de carte, despre Basarabia, la Muzeul Ţăranului Român. Au fost invitaţi şi reprezentanţi ai studenţilor din Republica Moldova. Au participat doar trei tineri. Pe câţiva dintre ei i-am sprijinit să ajungă studenţi în România, să obţină cetăţenie română în regim de urgenţă, după ce au dat jos firma ”Liceul moldo-francez Gheorghe Asachi” şi au instaurat pe frontispiciul clădirii mai vechea inscripţie: ”Liceul româno-francez Gheorghe Asachi”, demontată de autorităţi. M-aş fi bucurat să-i revăd, dar nu s-a întâmplat. Unul dintre ei lucrează acum în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni – Guvernul României. Frumos!

LMD: Politicienii de la Chişinău nu au reacţionat pozitiv la declaraţiile lui Traian Băsescu. Care credeţi că este motivaţia?

VN: În opinia mea, problema reunirii prea a fost trâmbiţată la un moment dat de către partea română,  ceea ce poate să aducă unele prejudicii acestei nobile idei. Lucrurile frumoase trebuie uneori doar şoptite.

Pe de altă parte, alături de alţii, şi eu cred că aceşti politicieni nu vor renunţa aşa uşor la privilegiile lor, de dragul unei Românii întregi. Parlamentul moldovean de azi nu mai e Sfatul Ţării de altădată. Atât vremurile, cât şi politicienii au cunoscut în unele privinţe modificări profunde.

Preşedintele român are multe calităţi, dar niciuna legată de diplomaţie. Dacă te duci în faţa românului basarabean de pe poziţia „fratelui mai mare”, fără ca această sintagmă să fie acoperită de fapte, de promisiuni onorate, nu numai de o carismă îndoielnică, eşti pierdut. Basarabeanul e mândru, şi are motive să fie. Cum-necum, târâş-grăpiş, anevoie, el şi-a construit un stat, cu toate structurile de rigoare. Ar renunţa la ele, le-ar schimba cu altceva, dar cu ceva mai bun, mult mai bun..

Dacă se întâmplă să vorbeşti şi despre o ”factură pentru moldoveni”, atunci nu trebuie să te mai mire reacţia basarabenilor, fie ei şi politicieni.

LMD: Sunteţi diplomat de carieră. Ce rol are diplomaţia română într-un astfel de proiect?

VN: Într-un astfel de context, diplomaţia este un instrument important, pe care preşedintele, primul-ministru şi ministrul afacerilor externe, în principal, îl folosesc pentru a-şi pune în aplicare proiectele şi ideile lor în ţara în care eşti acreditat. Înafară de rolul de instrument, o ambasadă are idei şi propuneri concrete pe care le înaintează celor amintiţi, care se aprobă, sau nu. De aici, rolul activ al diplomaţilor în finalizarea unui proiect. Dacă aceasă comunicare, dublată de consultarea reciprocă a celor din interior, funcţionează bine, atunci şansele de reuşită ale proiectului, coroborate cu alte condiţii, inclusiv o conjunctură internaţională favorabilă, sunt aproape sigure. Dacă nu, nu.

LMD: Are România puterea de a realiza Reunirea?

VN: Da, dar nu acum. Cred că ar trebui să ne mişcăm în cadrul acestui proiect cu viteza a doua până prin 2006-2007, apoi din doi în doi ani să trecem la câte o viteză superioară, în condiţiile unei creşteri economice vizibile, nu scobită din cifre subţiri, dar şi ale venirii unor noi lideri (nu ştiu care ar putea fi – s.a.), care atunci când trec pragul UE, să fie întâmpinaţi cu simpatie şi respect, indiferent din ce partid românesc ar face parte. Respectul pentru ei ar însemna respect pentru România. Atunci când am ridica problema reunirii, care nu depinde numai de voinţa noastră, liderii europeni ar putea spune: ”Hai să ne gândim cum putem sprijini România în această privinţă”. Este un scenariu, care poate fi criticat, sau ironizat. Cine o va face este invitat să propună ceva mai bun.

LMD: Veţi mai reveni la Chişinău în postură oficială? Vă doriţi acest lucru?

VN: Când am fost expulzat şi am trecut graniţa moldo-română, am întors privirea către Basarabia şi am spus: ”Pe curând!”. Aşa gândeam atunci, în urmă cu vreo şase ani. Am vrut o singură dată să mă întorc, dar mi-a fost teamă că voi fi oprit la graniţă şi am renunţat. Nu eram sigur că am fost scos de pe ”lista neagră”. Revenire într-o postură oficială? Nu cred că mai e posibil acest lucru. Oricum, în acest context, nu mai depinde de mine.

În încheiere, o mărturisire şi o urare: Sunt încântat să vă cunosc, domnule Lulea. Admir implicarea dumneavostră în parcurgerea unui drum atât de accidentat, pentru care primiţi nu numai încurajări, dar şi înjurăturile de rigoare. Vă doresc ca pumnii pe care îi veţi primi în continuare, inclusiv loviturile sub centură, să vă doară cât mai puţin. Să aveţi putere ca, împreună cu alţii, cât mai mulţi, să le duceţi pe toate până la capăt!

LMD: Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul acordat.