Cine este medicul care şi-a riscat libertatea pentru a-l trata în închisoare pe Corneliu Coposu

Cine este medicul care şi-a riscat libertatea pentru a-l trata în închisoare pe Corneliu Coposu

Salvator Cupcea a murit la 50 de ani FOTO wikipedia

În 1947, când Corneliu Coposu s-a îmbolnăvit în închisoare, familia acestuia a apelat la Salvator Cupcea pentru a-l consulta pe cel care a rămas în memoria românilor drept Seniorul.

Salvator Cupcea s-a născut în 6 august 1908, în Carei, ca fiu al preotului Petru Cupcea, viitor vicar foraneu al Silvaniei, şi al Augustei, fiica de învăţător. A absolvit cursurile liceului „Vasile Lucaciu” din Carei (la vremea respectivă arondat judeţului Sălaj), în anul 1925, după care s-a înscris la Facultatea de Filozofie şi Litere a Universităţii Daciei Superioare din Cluj. A predat patru ani la liceul de băieţi din Zalău, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj. A fost încadrat în calitate de cercetător la Institutul de Igienă din Cluj, iar din anul 1943 a ocupat postul de lector în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii „Regele Ferdinand” din Cluj. A urcat toate treptele consacrării profesionale, ajungând la gradul de profesor universitar, în anul 1948.

Deşi tatăl său a fost membru marcant al PNŢ Sălaj, Salvator Cupcea a avut simpatii legionare în perioada interbelică, pentru ca după război să schimbe „macazul” şi să se încadreze în „noua orânduire”. Între 1945 şi 1947 a îndeplinit funcţia de secretar general în Ministerul Sănătăţii, de unde şi-a dat demisia, pentru ca din 1950 să lucreze în cadrul unui colectiv de cercetare ce funcţiona pe lângă filiala din Cluj a Acacemiei Române. A ocupat mai multe funcţii cu caracter profesional: preşedinte al Societăţii Ştiinţelor Medicale, filiala Cluj, decan al Facultăţii de Igienă (pe care a şi organizat-o), director al clinicilor universitare, şeful Catedrei de Igienă a Institutului Medico-Farmaceutic Cluj. De asemenea, din anul 1949, până la moartea sa prematură - în 30 decembrie 1958 - a fost director al Filialei Cluj a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică.

În vara lui 1947, în urma Capcanei de la Tămădău, liderii PNŢ, printre care şi secretarul general adjunct al partidului, Corneliu Coposu, au fost arestaţi şi aruncaţi în închisoare. Fiind o vară foarte călduroasă, iar în subsolul Ministerului de Interne mizerie mare, Coposu se îmbolnăveşte grav.

Istoricul sălăjean Marin Pop, de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, care a studiat documentele din Arhiva Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, povesteşte că problemele de sănătate ale Seniorului (foto jos - C. Coposu, în 1964, la ieşirea din închisoare) au fost aduse la cunoştinţa sanitarului arestului, în 27 iulie 1947.

Flavia Coposu, sora marelui om politic, i-a povestit istoricului sălăjean că pentru a veni în sprijinul lui Coposu, a apelat la Salvador Cupcea, la acea vreme secretar în Ministerul Sănătăţii. „Şi atuncea, era atunci ministru Sănătăţii unul Salvador Cupcea, ministru adjunct (secretar general în Ministerul Sănătăţii – n.n.), pe care noi îl cunoşteam, care a fost cam serie cu ei la facultate, băiatul lui Cupcea, popa, şi am cerut audienţă la el. M-a primit. M-am dus şi i-am spus că, mă rog, uite am aflat că Cornel, aşa... aşa. Mi-o spus: «- Dragă, nu pot să fac nimica, că ministru-i Florica Baltazar, care-i un comunist înveterat. Ce pot eu să fac, să trimit un medic sau eu, în calitate de medic, să cer să vizitez închisoarea şi cu siguranţă că pe cel care-l trimit sau mă duc eu îi va prescrie nişte medicamente», cum se cheamă? Nu ştiu cum. Ser anti ce ştiu eu cum se cheamă (anatoxină se cheamă – completează Rodica Coposu). Mă rog. Se face asta la furunculozele ăstea. Se face un vaccin sau anatoxină contra ... «-Fiţi sigură că cel puţin în două zile aranjez treaba asta. Ori mă duc eu, ori trimit pe un doctor care este de încredere să-l viziteze în celulă şi să-i dea această medicamentaţie. Categoric» (…) «-Mai mult nu pot face»”.

Medicul Salvador Cupcea s-a ţinut de cuvânt şi s-a deplasat personal la închisoare, l-a consultat pe Corneliu Coposu şi i-a oferit tratamentul necesar vindecării, a mai spus Flavia Coposu: "Şi o spus: «-Atâta pot să promit». I-am mulţumit frumos, şi o spus: «-Dacă nu să întâmplă nimic îţi dau un telefon». M-o servit cu cafea. Mi-o dat un pachet de Kent. L-am primit, bineînţeles! M-o întrebat ce face mama. Ştia c-o murit tata, adică m-o cunoscut, că era de acolo ... El era din Sălaj de undeva. Şi într-adevăr s-o ţinut de cuvânt. Am aflat după ce-o ieşit Cornel. A doua zi s-a dus el, bineînţeles s-a făcut Cornel că nu-l cunoaşte, i-a prescris o medicamentare foarte serioasă cu nişte medicamente americane, şi-a scăpat într-o săptămână de nenorocirea aia (...) Cred că era vara lui '47 foarte curând după arestare, că era o vară teribil de caldă şi era mizerie acolo şi n-aveau apă şi... în fine. Aşa... Şi, în orice caz, a fost drăguţ. Şi tot cu ocazia asta i-am spus că pe Doina, care era sora noastră care era la Interne... Era studentă încă şi la Interne la Cantacuzino, vor s-o dea afară şi dacă poate face ceva pentru ea şi o zis: «-Aici nu pot face nimica dragă. Nu depinde de mine. N-are rost să mint. Chiar pe voi nu vă mint. Asta-i situaţia».

Mai puteţi citi:

Coposu, despre rolul preoţilor în apărarea fiinţei naţionale. „Clerul a dat nenumărate jertfe pentru apărarea poporului păstorit“

Fatidicul an 1940, începutul calvarului familiei Coposu. Cum şi-a scăpat Seniorul mama şi surorile din calea trupelor horthyste

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările