Care este starea liderului PSD strivit de tractor. Împrejurările în care s-a produs accidentul teribil

Care este starea liderului PSD strivit de tractor. Împrejurările în care s-a produs accidentul teribil

Dan Chiş are 35 de ani FOTO ISU+Facebook

Preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Sălaj a fost transportat la Cluj, cu elicopterul SMURD, după ce a fost strivit de un tractor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Starea lui Dan Chiş, liderul PSD Sălaj - aripa tânără, este în continuare critică, spun medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj-Napoca, acolo unde tânărul în vârstă de 35 de ani a fost internat sâmbătă, 25 ianuarie, la scurt timp după ce a fost surprins sub un tractor răsturnat.

"Pacientul este critic, a fost internat pe Terapie Intensivă, la Chirurgie 1, este intubat, ventilat mecanic şi încă instabil hemodinamic, ceea ce înseamnă că menţinem tensiunea dar cu medicaţie. A fost în stop-cardiorespirator înainte de a ajunge la noi în spital, a fost resuscitat destul de mult timp şi apoi i s-a făcut transferul către noi. A suferit o strivire la nivel toracic şi abdominal şi trebuie să vedem dacă organismul său reuşeşte, cu ajutorul medicamentelor ce îi sunt administrate, să treacă sau nu peste acest episod. Starea lui nu s-a agravat faţă de ziua precedentă, dar prognosticul este, deocamdată, rezervat", a declarat pentru "Adevărul", conf. dr. Adela Golea, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Surse apropiate familiei susţin că sâmbătă, 25 ianuarie, Dan Chiş s-a urcat la volanul unui tractor fără cabină, în grădina părinţilor lui, în localitatea Sâg, cu intenţia de a transporta nişte lemne. Din cauza terenului accidentat, tractorul s-a răsturnat, tânărul fiind prins sub mijlocul de transport. Aceleaşi surse mai spun că de la momentul apelului la 112, până la sosirea echipajelor de intervenţie, victima a stat blocată sub tractor, fiind găsită fără semne vitale.

Liderul tinerilor din PSD Sălaj se zbate între viaţă şi moarte, după ce la finele săptămânii trecute a fost strivit de un tractor. Paramedicii SMURD şi cadrele medicale de pe ambulanţă l-au resuscitat aproximativ o jumătate de oră, reuşind, în cele din urmă, să îl readucă la viaţă.

Ulterior, bărbatul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Cluj-Napoca, iar apoi internat la Chirurgie 1.

Dan Chiş are 35 de ani, este căsătorit şi are un copil, soţia lui fiind însărcinată în luna a şaptea. De profesie inginer, administrează o societate din domeniul testărilor şi analizelor tehnice. Din 2013 este preşedintele PSD Sălaj - aripa tânără, iar în 2014 a fost ales coordonator al organizaţiei PES Activists Sălaj. Potrivit CV-ului său, are o diplomă de "inginer diplomat" în "Control şi expertiza calităţii produselor alimentare", obţinută la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, şi un masterat în sisteme de procesare şi controlul calităţii produselor alimentare. În 2016 a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii de transport în comun, Transurbis Zalău, iar din ianuarie 2018 până la finele lui 2019 a fost şef de Cancelarie al prefectului de atunci, Florin Florian.

Citeşte şi:

Lider PSD implicat într-un grav accident. Bărbatul se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost strivit de tractor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: