Atenţie la trichineloză! Nu vă puneţi în pericol sănătatea consumând carne de porc neverificată la veterinar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii veterinari recomandă persoanelor care sacrifică porci în această perioadă ca, înainte de a consuma carnea, să o ducă la un laborator autorizat, în vederea efectuării examenului trichineloscopic.

Tăiatul porcului este o tradiţie care a supravieţuit trecerii timpului şi normelor europene, şi care nu va ieşi prea repede din obiceiurile românilor. În aceste condiţii, medicii veterinari atrag atenţia asupra unor regului care ar trebui să devină o obişnuinţă pentru fiecare consumator de carne şi produse din carne.

"Carnea proaspătă de porc poate fi consumată numai după efectuarea examenului pentru decelarea Trichinella sppiralis, de către medicii veterinari oficiali sau medicii veterinari de liberă practică, organizaţi conform legii, şi care deţin certificate de instruire valide", avertizează reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sălaj.

Pentru realizarea examenului trichineloscopic, trebuie luată o probă de carne din pilierii diafragmatici, adică din cei doi muşchiuleţi în formă de urechi de iepure, din musculatura intercostală ori din cea de la baza limbii. Acestea sunt singurele probe concludente în vederea stabilirii prezenţei parazitului care provoacă îmbolnăvirea.

Cum se manifestă trichineloza

Contaminarea se produce prin ingestia de carne parazitată, consumată crudă sau insuficient preparată termic, care conţine larve vii de Trichinella. Animalele parazitate rămân contagioase timp îndelungat, ca şi carnea acestora, chiar dacă este păstrată la frigider sau congelată. Perioada de incubaţie variază între două şi 28 de zile, cu media între 12 şi 14 zile.

Evoluţia se derulează în trei faze, după cum decurge ingestia infestantă de aliment:

  • fază intestinală la 1-2 zile, care se manifestă prin diaree, greaţă, vomă, dureri abdominale
  • faza de diseminare a larvelor în sânge, ce apare la două-patru săptămâni şi se manifestată prin febră, mialgii, edeme faciale şi palpebrale bilaterale, erupţii urticariene şi eozinofilie care poate depăşi 50 la sută, ajungând chiar la 80 la sută
  • fază tisulară de închistare a larvelor în muşchi, care începe în săptămâna a treia, când febra scade, dar mialgiile şi manifestările alergice persistă şi se poate trece spre etapa cronică, când larvele închistate pot fi evidenţiate în biopsia musculară sau radiologic, când se pot pune în evidenţă chiar focare de calcifiere în masele musculare.

Gravitatea bolii depinde de numărul larvelor ingerate. În formele severe pot apărea complicaţii cardio-vasculare, neurologice sau chiar decesul.

Oficialii DSVSA Sălaj sfătuiesc populaţia să achiziţioneze carne şi produse din carne de porc doar din locuri autorizate sanitar veterinar.

Vă mai recomandăm:

Mistreţ cu trichineloză, împuşcat la vânătoare. Familia unuia dintre vânători a consumat carnea infestată

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite