Comuna din Vaslui unde preotul şi sătenii se roagă să vină ploaia. „Poate ne aude Dumnezeu şi pe noi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rugăciune pentru venirea ploii în comuna Bogdăniţa FOTO Vremea Nouă
Rugăciune pentru venirea ploii în comuna Bogdăniţa FOTO Vremea Nouă

Locuitorii comunei vasluiene Bogdăniţa au făcut duminică, 19 iunie, o rugăciune pentru ploaie. Oamenii sunt disperaţi că în satele lor au început să sece fântânile, iar vara este abia la început.

Seceta care persistă în judeţul Vaslui si care afectează serios culturile  agricole i-a determinat pe tot mai multi săteni să se întoarcă la puterea rugăciunilor pentru ca ploaia să revină. 

Oamenii spun că prin sate au început să sece si fântânile, iar vara este abia la început. 

În parohia Bogdăniţa din Vaslui, preotul şi credincioşii au ţinut duminică, 19 iunie, o rugăciune pentru ploaie.

„Din aprilie până azi a plouat doar 5 litri pe metru. În ultima vreme am auzit cã tot mai multe fântâni seacă. Nu se anunţă ploi prea curând, dar credinţa e mare şi poate ne aude Dumnezeu şi pe noi”, au spus credincioşii.

Şi la acumularea Soleşti, principala sursă de apă a locuitorilor din municipiul Vaslui, e jale. Apa măsoară 131 de centimetri, iar specialiştii spun că în acumulare mai sunt doar 4 milioane de metri cubi de apă. La Bogdăniţa, preotul din sat şi credincioşii s-au rugat împreună pentru ca seceta să înceteze si să plouă acolo unde este mare nevoie de apã.

„Azi s-a făcut o rugăciune pentru ploaie la biserica Bogdăniţa din parohia Bogdăniţa. Din aprilie până azi a plouat doar 5 litri pe metru. În ultima vreme am auzit că tot mai multe fântâni seacă. Sunt zone din comunitate care nu au o sursă de apă si sunt nevoiţi să care cu bidoanele de pe unde pot. Râuri în care cândva ne scăldam au secat.

FOTO Vremea Nouă

rugaciune ploaie FOTO Vremea Noua 2

La noi încă este bine, dar ne-am omorât spatele cu căratul apei acolo unde nu am putut pune picurători. De două săptămâni, prognoza meteo a tot arătat cã plouă şi când se înnora un pic era mare bucurie. Nu a ţinut mult, căci a picurat cât să ia praful. 

Dupã o iarnă secetoasă, am intrat într-o vară la fel si tot ce ne rămâne e să ne rugăm. Este primul an în care eu am prins la biserică această rugăciune de ploaie. Cu mic, cu mare ne-am adunat să ne rugăm”, a spus Anca, unul dintre credincioşii care s-au rugat să plouă din nou în localitate şi pe pământurile unde sunt culturile agricole, scrie Vremea Nouă.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

„Curba morţii” din Bacău, sfinţită de un preot. „Să fie izbăviţi de accidente şi de moarte năpraznică” VIDEO

Rugăciune specială pentru un Lamborghini: „În lumea asta fiecare este cu caii săi, căruţa lui, acum cu bolizii săi de lux” VIDEO

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite