Secretele ceramicii de la Noapteşa: ultimul meşter care poartă cu el povestea lutului

Secretele ceramicii de la Noapteşa: ultimul meşter care poartă cu el povestea lutului

Marcel Tanasie in atelierul sau de la Noaptesa FOTO Alexandra Georgescu

Marcel Tănasie este descendent al unei familii cu o veche tradiţie în arta modelarii lutului, ultim depozitar al tainelor ceramicii din localitatea Noapteşa, judeţul Mehedinţi. Ulcioarele, farfuriile, cănile şi oalele sunt realizate dintr-un lut alb, nefinisat, într-o manieră unică în ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

La marginea satului Noapteşa, judeţul Mehedinţi, unul dintre vechile centre de olărit din România, într-o căsuţă mult prea modestă pentru zilele noastre, trăieşte unul dintre puţinii localnici care se mai ocupă cu olăritul.

O casă unde este însă arborat drapelul naţional, semn că aici locuieşte un patriot adevărat.

Şi nu ne înşelăm. Marcel Tănasie (38 de ani) este unul dintre românii cu „rădăcinile“ bine înfipte pe acest pământ, cum îi place lui să spună, şi care are  convingerea că „dacă dispar meşteşugurile şi tradiţiile noastre, dispărem şi noi, ca identitate, ca popor“.


A învăţat olăritul de la bunicul său

Era de-o şchioapă când îl privea cu nesaţ pe bunicul său lucrând la roata olarului. Deşi băieţii de vârsta sa băteau mingea pe uliţă, Marcel prefera să petreacă ore în şir în atelierul bunicului său, de la care a învăţat secretele meşteşugului. Era fascinat de modul cum lutul prinde viaţă în mâinile sale. „Cred că lucrez de la 6-7 ani. Mă uitam la el şi aşteptam să plece la masă şi să mă urc să lucrez eu. M-a văzut şi mi-a făcut şi mie o roată lângă el. Şi am început să lucrez împreună cu bunicul. La început, nişte obiecte mici, nu chiar perfecte, dar încet-încet, am avansat, unde nu ştiam îmi explica“, povesteşte Marcel.

Era totuşi un copil, care îşi mai supăra bunicul cu fel de fel de boacăne. „Am făcut şi prostii. Ulcioarele făcute de el erau umede, proaspete, moi, iar eu mă puneam şi suflam în ele, îmi plăceau că se bombau şi după aceea plesneau. Mă certa când venea de la masă, dar îi trecea supărarea repede“, mai spune Marcel. Îşi aminteşte cum îşi însoţea bunicul, în special în zilele de vacanţă, prin satele Mehedinţiului şi în judeţele învecinate pentru ca acesta să vândă obiectele din ceramică produse în atelierul său. Erau vremuri în care oamenii încă puneau mare preţ pe aceste obiecte, mai găteau la cuptorul din curte şi aveau nevoie de oalele din lut. În zona de munte a Mehedinţiului, dar şi peste munte, în satele din Caraş Severin, bunicul său primea la schimb cartofi şi brânză, iar în zona de sud, până la Calafat, primea cereale de la localnici.

Pentru Marcel Tănasie, olăritul este o datorie de onoare şi poate felul lui de a-şi arăta dragostea pentru această ţară.

„Nu aş pleca niciodată din România, şi în ţara noastră, dacă s-ar pune umărul, s-ar face lucruri foarte bune. Ca să fii patriot e foarte greu. Trebuie să-ţi iubeşti ţara, să-ţi iubeşti aproapele, pe când acum, majoritatea îşi iubeşte doar buzunarul propriu. Acum nu mai sunt patrioţi, acum sunt patrihoţi“, spune Marcel, în timp ce lucrează de zor la un ulcior.

Se încăpăţânează să păstreze această artă şi lasă moştenire acest meşteşug fiului său, Andrei (11 ani), care îi calcă pe urme.

OLARII, PE CALE DE DISPARIŢIE

Bunicul lui Marcel Tănasie, Marinică Giura, era unul dintre meşterii de marcă ai satului Noapteşa. Marcel îşi aminteşte că în anii ’80 trăiau în sat în jur de 300 meşteri olari, aproape că în fiecare casă era cel puţin o persoană care se ocupa cu olăritul. După 1990, lucrurile s-au schimbat foarte mult în lumea satului românesc şi în această privinţă, fiindcă tinerii au plecat spre alte locuri pentru o pâine mai bună, iar bătrânii nu au mai avut cui să transmită acest meşteşug. Aşa se face că acum, la Noapteşa, mai trăiesc în jur de 20 de meşteri, dar majoritatea sunt prea bătrâni ca să mai poată lucra. Doar patru-cinci localnici mai învârt roata olarului şi produc obiecte din ceramică, unul dintre ei fiind Marcel Tănasie.

CE ARE SPECIAL CERAMICA DE NOAPTEŞA

Mâinile meşterului olar dau viaţă obiectelor  de pământ frământat care, în doar câteva minute, prinde formă şi se transformă în diferite vase de lut. Marcel nu se opreşte din lucru nicio clipă, nici măcar în timp ce vorbeşte cu noi.

Meşterii olari de la Noapteşa folosesc un lut cu totul special adus din adâncime, de pe un deal aflat la trei kilometri de vatra satului, iar nisipul e adus de pe alt
deal. Este un obicei transmis din generaţie în generaţie, iar reţeta compoziţiei este una secretă.

„Lutul din zona noastră este unul special pentru că este alb, iar amestecul de nisip le dă obiectelor o mare rezistenţă. E adevărat, trebuie bine preparat fiindcă dacă are prea mult nisip nu e bun, dacă e prea puţin, nu rezistă. Obiectele noastre rezistă la temperaturi înalte, la fierbere, la flacăra de la aragaz, la cuptoare moderne, electrice, cu microunde, nu se întâmplă nimic cu ele, nu trece apa prin ele“, explică meşterul olar.

Vopselele se obţin tot din lut, de aceea vasele de ceramică din Noapteşa nu au luciu, sunt „ca pe vremea dacilor“. Din păcate, astăzi, puţini mai sunt cei care apreciază olăritul şi vasele tradiţionale, iar cei care îl practică o fac doar din pasiune, pentru că nu mai este o îndeletnicire din care să poţi trăi decent. „Oamenii se uită după tot ceea ce luceşte, ce le ia ochiul. Eu nu vreau să mă abat de la tradiţie. Aş putea să fac altceva, fiindcă abia supravieţuiesc, nu câştig din aşa ceva. Nu este un meşteşug profitabil, nu se mai caută ceramica, toată lumea caută inox, caută plastic“, spune Marcel. 

Nu există o legislaţie în favoarea meşteşugarilor

Marcel Tănasie spune că statul nu îi ajută pe meşteri şi nu-i încurajează, ci dimpotrivă, îi pune pe aceeaşi linie cu simplii comercianţi, lucru de neînţeles pentru meşterul olar: „Nu înţeleg, fiecare gram de pământ trece prin mâna mea, pe când la fabrică, torni cu basculanta şi pe partea cealaltă iese produsul finit“. Meşterul se plânge că legislaţia actuală nu le este favorabilă, spre deosebire de regimul comunist, când, culmea, meşteşugarilor nu li se puneau beţe în roate.

„Nu cer să ne dea statul subvenţii, ci să facă o legislaţie în favoarea noastră, a meşterilor. Să se organizeze târguri unde să fie numai meşteri, nu intermediari. Noi suntem comparaţi cu aceia care fac comerţ, nu e o legislaţie a meşterului, cum era pe vremea bunicului, când avea o autorizaţie foarte simplă, o viza pe 6 luni sau pe 12 luni şi era mult mai bine. Dar văd că în prezent nimeni nu pune accent pe aşa ceva“, se plânge meşterul de la Noapteşa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: