Consecinţele braconajului: „Când eram copil, prindeam ştiuca în canalul din spatele casei, acum alergi jumătate de Deltă pentru un peşte“

Consecinţele braconajului: „Când eram copil, prindeam ştiuca în canalul din spatele casei, acum alergi jumătate de Deltă pentru un peşte“

Pescari din Delta Dunării FOTO ARBDD

Localnicii din Delta Dunării îşi aduc aminte cu nostalgie de perioada copilăriei lor, când balta era plină de peşte, care se prindea cu unelte rudimentare.

Ionuţ Călin, un localnic din Crişan, acum ghid de turism, spune că în Deltă este un haos total, o dată cu deschiderea sezonului la pescuit sportiv. „Sunt multe bărci în Deltă, ceea ce este un lucru bun, pentru că avem turişti. Problema este calitatea turistului, pentru că mulţi nu respectă regulile“, spune el. 
 
Delta, spune el, începe să se distrugă încet, dar sigur. „Nu observăm, dar am dat peste cap ecosistemul, care nu o să-şi mai revină. Nu mai este Delta copilăriei mele. Dacă nu vom lua măsuri rapid, vom lăsa apa fără peşte“. 
 
Ghidul îşi aminteşte că, în copilăria sa, prindea o ştiucă în gârla din spatele casei fără unelte sofisticate. „Dacă tăiai o bucată de metal vechi şi îl lustruiai puţin şi legai o ancoriţă în spate, că lansete nici nu aveam, prindeai o ştiucă de două kilograme în canalul din spatele casei. Acum, alergi jumătate de deltă după o ştiucă“, povesteşte Ionuţ Călin.
 
Majoritatea braconierilor dau vina pe cormorani şi pelicani care, spun ei, au împuţinat rezervele de peşte. „Nimic mai fals, este de părere ghidul. Şi în urmă cu 30 de ani erau la fel de mulţi pelicani şi cormorani şi nu se punea problema peştelui. Este foarte uşor să dai vina pe cineva care nu se poate apăra. Cine susţine asta sunt tocmai cei care nu respectă prohibiţia, care prind puiet, care trec cu viteza pe canale“, spune ghidul. 
 
Din punctul său de vedere, mulţi români care ajung în Deltă au lacune în privinţa educaţiei: rup nuferi, circulă cu viteză pe canale, perturbă coloniile de păsări. „Noi avem aici ceea ce unii nici măcar nu visează şi noi ne batem joc. Probabil ne batem joc pentru că avem. Nu le pasă de nimic unora atunci când trec în urma lor şi lasă doar valuri. Pun mâna pe o barcă de 200 de cai putere şi fac ravagii prin deltă“, reclamă el comportamentul agresiv. 
 
Pentru a salva Delta este nevoie de o „schimbarea dureroasă şi radicală, adică amenzi usturătoare şi multe controale. Nu-l laşi pe cel pe care îl prinzi să dea un telefon. Îi iei telefonul şi i-l arunci în apă. Altfel, ne îndreptăm spre Neanderthal“, conchide ghidul.
 
Şi Marea Neagră este din ce în ce mai săracă în peşte. Dacă în anii ’60 existau 27 de specii de peşti cu valoare economică, în prezent, avem sub zece specii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările