Oraşul lui Boc, promovat în Banat, cu ajutorul ministerului Udrea. Vezi cum se sabotează candidatura Timişoarei la titul de capitală culturală europeană!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Cluj-Napoca îşi face campanie la Timişoara, chiar în inima Banatului.
Primăria Cluj-Napoca îşi face campanie la Timişoara, chiar în inima Banatului.

Unul din principalii rivali ai Timişoarei în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020, Cluj-Napoca îşi face campanie, pe bani europeni chiar în centrul Timişorean. Ba mai mult, liantul între oraşul lui Boc şi promovarea din Timişoara pare a fi cea mai controversată blondă din România - Elena Udrea.

Un afiş de promovare al oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2020 este afişat pe un panou publicitar din centrul timişorean, chiar vis-a vis de Muzeul Banatului. Iniţiatorii campaniei sunt reprezentanţii municipalităţii clujene, care au accesat un proiect pe fonduri europene cu sprijinul Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale, prin intermediul căruia promovează potenţialul turistic al capitalei Transilvaniei.

Top cinci motive pentru care Timişoara trebuie să fie Capitală Culturală Europeană

Afişul promovează capitala Transilvaniei, în centrul timişorean

Click pe poze pentru GALERIE FOTO!

În schimb, dacă afişul îndeamnă timşorenii să viziteze Clujul "La pas prin oraşul comoară", campania se referă şi la sprijinul pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2020. Reprezentanţii municipalităţii spun că sunt neputincioşi şi asigură că este doar o problemă de imagine, în timp ce decizia referitoare la titlu va fi luată pe alte criterii. Primăria a semnat contractul de finanţare din fonduri europene pentru proiectul "La pas prin oraşul comoară, Cluj-Napoca" în luna ianuarie a acestui an. Durata totală a proiectului va fi de 24 de luni. Valoare totală este de 838.818 lei, din care contribuţia proprie la proiect este de 16.776 lei, iar finanţarea nerambursabilă este de 822.042 lei.

Iaşiul, codaş în cursa pentru capitală culturală europeană. Aflaţi cum s-au mobilizat Clujul şi Timişoara

"Afişul acela nu este amplasat ilegal. Timişorenii trebuie să înţeleagă că Primăria nu răspunde de acele panouri publicitare. Ele sunt private iar conţinutul lor este sancţionat doar în măsura în care are mesaje obscene. Într-adevăr, ca şi timişorean, pot spune că guvernul ar tebui să fie echidistant. Dacă promovează şi Timişoara la Cluj, este ok. dacă nu, este o problemă", a explicat Adrian Orza, viceprimar al Timişoarei. Acesta a adăugat însă că iniţiativa transilvanienilor nu influenţează obţinerea titlului de către timişoreni. "Când am fost la Bruxelles împreună cu colegii mei ni s-a transmis clar că criteriile de analiză a dosarelor şi selecţie sunt dincolo de asemenea campanii. Nu câştigi titlul dacă construieşti o operă nouă. Sunt lucruri mult mai profunde, legată de tradiţie, mentalitate, cultură", a declarat Orza.

Să le dăm palma înapoi

Directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârboni spune însă că Timişoara nu trebuie să rămână fără reacţie la adresa primăriei lui Boc. Cea mai bună soluţie ar fu chiar o reacţie culturală. "Eu zic să facem un concert cu Filarmonica la Cluj iar pe afiş să trecem «Timişoara, capitală culturală europeană 2020". Putem face asta. Nu pentru că acel afiş ar influenţa obţinerea titlului. Normal că, pentru timişoreni este agasant. Eu le spun însă că nu trebuie să îi afecteze. Sunt sigur că vom câşitga acel titlu", a declarat acesta.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite