Târgu-Jiu: Eclipsa parţială de Soare va putea fi observată şi din oraşul lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mâine dimineaţă, începând cu ora 09.05, târgujienii vor putea urmări o eclipsă parţială de Soare. Acest eveniment va fi marcat şi de astronomii gorjeni, însă totul depinde de condiţiile meteo.

Dacă vremea va permite acest lucru, pasionaţii de astronomie pot să observe mâine, din Piaţa Prefecturii, o eclipsă parţială de Soare.

„Mâine va avea loc o eclipsa parţială de Soare, care poate fi observată şi de pe teritoriul ţării noastre şi totodată din Târgu-Jiu. Dacă cerul va fi senin, cu siguranţă vom fi prezenţi în oraşul lui Brâncuşi şi le vom oferi ocazia târgujienilor să observe acest fenomen, lucru care poate fi făcut atât cu ochiul liber, cât şi cu ochelari speciali sau cu telescopul. Important e să fie condiţii meteo favorabile.

Chiar şi o ceaţă suficient de subţire ar permite organizarea acestui eveniment. Dacă nu va fi vreme bună, trebuie ca oamenii să ştie că există site-ul unui observator astronomic din Israel pe care poate fi observat live acest fenomen. Ultima eclipsă de acest gen a fost în 2007“, a declarat Marcel Jinca, coordonator Astroclub SARM-Gorj.

Acesta a mai spus că eclipsa se va încheia la ora 12.15.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite