A luat Bacalaureatul cu 10 şi a devenit cadru didactic la liceul pe care l-a absolvit. „A fost un moment special când am intrat în cancelarie“

A luat Bacalaureatul cu 10 şi a devenit cadru didactic la liceul pe care l-a absolvit. „A fost un moment special când am intrat în cancelarie“

Cristina Călescu a devenit învăţător la liceul pe care l-a absolvit

Candidaţii din judeţul Gorj care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat au fost răsplătiţi, ieri, cu premii.

 
Ştefan Alexandru Işfan a fost singurul care reuşit să obţină note maxime la Evaluarea Naţională şi primit suma de 1.000 de lei, în timp ce alţi cinci tineri au fost premiaţi cu câte 3.000 de lei pentru media 10 de la Bacalaureat. Printre aceştia s-a numărat şi Cristina Călescu, o tânără din comuna Ciuperceni, care a făcut naveta la liceu. Aceata a obţinut atât media 10 la examenul de Bacalaureat, cât şi un post învăţător în cadrul liceului unde a învăţat, pentru că a fost prima la examenul de Titularizare. 
„Simt că a fost răsplătită munca noastră şi mă bucur că am ajuns la performanţele acestea. Mă simt onorată că am reuşit să obţin un post la Colegiul Naţional „Spiru Haret“, şcoala care mi-a fost ca o casă pe parcursul a patru ani. Mă bucur că am reuşit să continui acolo unde îmi cunosc profesorii, iar acum mi-au devenit colegi. Chiar am avut emoţii în prima zi în care am mers la şcoală mai mari decât în clasa a noua, pentru că din postura de elev am devenit cadru didactic. A fost un moment special când am intrat în cancelarie. Profesorii mi-au fost alături şi m-au sprijinit tot timpul“,
 a spus Cristina Călescu. Aceasta a absolvit profil pedagogic.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: