Octavian de la X Factor : “Acum sunt foarte ocupat şi capăt experienţă din mers”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Constantin
Octavian Constantin

Găeşteanul de 21 de ani a fost aseară pe scena Casei Sindicatelor din Târgovişte, în cadrul concertului de sărbători desfăşurat aici. El ne-a vorbit despre experienţa X Factor şi despre planurile sale muzicale. Află mai multe despre cel care a reprezentat Dâmboviţa la show-ul Antena 1 !

„Nu am studii muzicale, dar cred că atunci când ţi-e scris să faci ceva Dumnezeu te ajută să compensezi anumite lipsuri”, este de părere Octavian Constantin, găeşteanul care a impresionat juraţii X Factor şi întreaga ţară prin calităţile sale vocale. Are 21 de ani, studiază comunicarea la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București şi e implicat în mai multe proiecte după experienţa X Factor. “A fost cea mai frumoasă experienţă de până acum pe plan profesional, mai ales că a fost şi o confirmare a faptului că acesta e drumul pe care trebuie să-l aleg. Am avut foarte multe de învăţat. A fost greu, dar foarte frumos”, mărturiseşte Octavian.

„N-am scăpat niciun festival fără premiu”

El a cântat aseară pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, ca backing vocals în band-ul lui Romeo Geambaşu.

No title

„Proiectul din această seară este foarte important pentru mine. Fac backing vocals pentru One Way Band. Am mai avut concerte împreună cu ei. Romeo Geambaşu m-a cooptat să fac parte din backing vocals-ul lor şi e o experienţă nouă. Se cântă la alt nivel şi existăm şi noi printre granzii Proconsul, Paula Seling şi alţii”, spune tânărul care cântă dintotdeauna. „Părinţii mei mi-au spus că de la 1 an şi 8 luni am fost pasionat de muzică. Am început să iau în serios această pasiune de la 16 ani. Atunci am început să merg pe la festivaluri naţionale. N-am scăpat nici unul fără premiu. Cel mai drag a fost când am obţinut la „Steluţele Pucioasei” Premiul Special al Juriului din partea doamnei Aura Urziceanu. Pentru mine a fost ceva extraordinar”, îşi aminteşte interpretul de 21 de ani. Are deja o experienţă în domeniu, care pentru moment compensează lipsa studiilor de specialitate. După 18 ani, a întrerupt participarea la festivaluri, pentru ca nu s-a simţit pregătit pentru concursuri gen Mamaia sau Cerbul de Aur. Dar şi-a continuat visul. "Am început să cânt cu o trupă din Târgovişte şi am intrat pe piaţa evenimentelor private. Capăt experienţă din mers şi vreau să mă ocup şi de studii în domeniu”, dezvăluie Octavian.

Flori pentru Paula Seling

Pentru Octavian experienţa X Factor continuă. „Ce se întâmplă în această seară şi multe proiecte care vor urma sunt cea mai bună dovadă că merită să te implici în asemenea proiecte grandioase, cum a fost X Factor. Acum sunt foarte ocupat. Am promisiuni şi din partea juraţilor X Factor, dar încă nu s-a concretizat nimic. A fost un semestru foarte greu la facultate, am programate multe cântări, dar îmi fac timp pentru toate”, spune tânărul din Găeşti. El i-a adus Paulei Seling flori în dar de ziua ei, care este pe 25 decembrie. Este unul dintre artiştii români pe care Octavian îi apreciază. „În general, vocile îmi plac foarte mult: Paula Seling, Andra, Mihai Trăistariu”, explică el.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite