Managerul spitalului din Găeşti, luat la rost că a vrut să vaccineze şi alţi oameni în loc să arunce dozele rămase: „Am ieşit cam şifonat”

Managerul spitalului din Găeşti, luat la rost că a vrut să vaccineze şi alţi oameni în loc să arunce dozele rămase: „Am ieşit cam şifonat”

Laurenţiu Beluşică. FOTO. Facebook

Un anunţ nefericit al managerului Spitalului din Găeşti a declanşat un val de reacţii în ţară, până la cel mai înalt nivel. Din cauză că foarte mulţi medici din spitalul său au refuzat să se vaccineze, doctorul Laurenţiu Beluşică a chemat lumea la vaccinare, pe Facebook, pentru a nu arunca dozele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Imediat după anunţul medicului, coordonatul campaniei de vaccinare în România, medicul Valeriu Gheorghiţă, a vorbit despre un management defectuos în cazul de la Găeşti, iar DSP Dâmboviţa a demarat o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat exact şi dacă Beluşică şi-a pus planul în aplicare.
 
Controlul a arătat că nu s-a vaccinat acolo nicio persoană în afara celor prevăzute în categoria eligibilă.
„Managerul de la Găeşti a făcut nişte declaraţii nefericite, care nu s-au dovedit reale. Am trimis control astăzi şi nu a fost nicio persoană vaccinată care să nu fie din categoria eligibilă, respectiv personalul medical. Deci, nu a fost nicio problemă. I s-a pus în vedere să respecte protocolul. El a respectat, doar că declaraţia nu a fost conform cu realitatea. Ştie ce are de făcut, i s-a pus în vedere. El a vorbit la modul general, că dacă n-ar fi doritori, mai bine decât să arunce dozele vaccinează pe toată lumea. Nu s-a întâmplat”, a afirmat directorul DSP Dâmboviţa, Sorin Stoica, potrivit Agerpres.
 
La Găeşti, pe lista de priorităţi ar fi 165 de medici şi asistente, dar, în realitate, foarte puţini s-au vaccinat. În prima zi a campaniei, adică luni, 4 ianuarie, doar 15 persoane au acceptat să primească serul anti-COVID-19.
 
 
La Spitalul Găeşti au ajuns 60 de doze, adică 12 flacoane a câte 5 doze fiecare. Pentru că ar fi fost deschise dozele, managerul preferă să vaccineze şi alte persoane, decât să le arunce.
 

„Nu e normal să arunci dozele”

 
Medicul Laurenţiu Beluşică a declarat, pentru „Adevărul”, că nu a vaccinat pe nimeni în afara spitalului şi că are dozele de vaccin în frigider.
 
„După toată tevatura asta am ieşit cam şifonat, nu e ok, pentru că nu e normal să arunci dozele. Ieri am înţeles că în ţară au fost aruncate 87 de doze. Eu un am aruncat niciuna. Suntem rugaţi să raportăm în fiecare zi, în platformă, câte doze aruncăm. Nu înţeleg. Nu pot fi pierdute mai mult de 4 doze într-o zi de vaccinare, orice ai face. Eu am acum 15 doze, stau la frigider”, a spus medicul.
 
Laurenţiu Beluşică se declară un vaccinist convins, dar nu poate îndemna pe nimeni că facă asta. 
 
„În toate spitalele din ţară nu vor să se vaccineze cadrele medicale. Nu ştiu ce să spun. Eu m-am vaccinat azi, sunt vaccinist, mi-am vaccinat şi copiii mereu. Eu am făcut vaccinul, dar nu pot sfătui pe nimeni să se vaccineze. Pot duce o campanie pro vaccinare, dar nu pot să vă spun să vă vaccinaţi. Aşa mi se pare mie normal să mă comport ca doctor”, a adăugat medicul. 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările