FOTO VIDEO Un angajat de la Finanţe, în şanţ cu maşina din cauza băuturii. A băgat spaima într-un procuror şi s-a luat la harţă cu poliţiştii

FOTO VIDEO Un angajat de la Finanţe, în şanţ cu maşina din cauza băuturii. A băgat spaima într-un procuror şi s-a luat la harţă cu poliţiştii

Bărbatul va fi cercetat şi pentru faptul că a refuzat recoltarea de probe biologice

Un angajat al Direcţiei de Finanţe Dâmboviţa a ajuns cu maşina direct în şanţ din cauza băuturii. Bărbatul a fost şi la un pas să provoace un accident grav. Când ceilalţi şoferi, printre care şi un procuror de la Târgovişte, au încercat să-l scoată din autoturism, şi-au dat seama că bărbatul era într-o avansată stare de ebrietate. Etilotestul poliţiştilor a indicat în dreptul său o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 
Incidentul a avut loc  pe Drumul Naţional 72 Târgovişte Găeşti, într-o zonă unde mai multe prostituate îşi fac veacul.
 
 
Martorii povestesc că în momentul în care a virat dreapta de pe Drumul Naţional 71 Târgovişte - Găeşti, funcţionarul băut a scăpat cu maşină în şanţul de pe marginea drumului, nu înainte de a face o depăşire riscantă şi de a băga spaima într-un procuror aflat la volanul maşinii personale. Abia când mai mulţi şoferi au încercat să îl ajute şi-au dat seamă că era băut. 
 
"Au fost vreo şase persoane. L-am ridicat şi l-am scos afară din maşină. Era băut bine. Eu plecam de la muncă şi l-am văzut deja în şanţ", ne-a povestit unul dintre martori.
 
Se pare că bărbatul vroia să cumpere serviciile unei prostituate care îşi face veacul în zonă, însă la faţa locului şi-a făcut apariţia şi un echipaj de poliţie. Cum era de aşteptat, funcţionarul s-a dat în spectacol atât în faţă oamenilor legii cât şi a presei. 
 
Etilotestul a indicat o alcolemie de 1.38 mg /l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care oamenii legii i-au întocmit bărbatului dosar penal. 
 

   

"Un conducător auto, în vârstă de 45 de ani, în timp ce se deplasa pe DN 71, pe raza localităţii Şuţa Seacă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat într-un şanţ. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest acesta prezentând o alcoolemie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a reguzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care poliţiştii au întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet", a declaart ag. Adelina Torcică, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
 
Bărbatul va fi cercetat şi pentru faptul că a refuzat recoltarea de probe biologice.   
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările