Cum arată zona devastată de viituri în Bucegi, la Peştera-Padina. Cât de afectat este turismul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan
Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a fost convocat, seara trecută, de şeful CJ Dâmboviţa, pentru evaluarea situaţiei din Munţii Bucegi, zona cuprinsă între Zănoaga şi Cheile Tătarului. Dj 714 a fost luat de ape pe o suprafaţă de 200 de metri de o viitură puternică.

De asemenea, autorităţile judeţene au cerut de la Guvern ajutor pentru remedierea pagubelor produse. 

„În videoconferinţa avută cu premierul Florin Cîţu, s-au solicitat Guvernului sumele necesare refacerii tuturor obiectivelor afectate. Sunt 5 puncte de interes judeţean şi local care au fost afectate de aluviuni şi de creşteri ale debitelor râului Ialomiţa.  De departe, cel mai mult a avut de suferit DJ714, zona Cheile Tătarului: au fost avariate grav drumul şi două poduri pe o porţiune de 200 de metri. 

În această situaţie, am cerut membrilor Comitetului să se aprobe montarea de indicatoare care să atenţioneze turiştii că sectorul de drum al DJ714 care ocoleşte Lacul Bolboci pe partea stângă a sensului de urcare către platoul montan este închis”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan. 

Accesul în zona Peştera-Padina este asigurat, în continuare, pe ruta de pe partea dreaptă a Lacului Bolboci.

   

Tot pe DJ714, în zona Campingului Zănoaga, aluviunile şi materialul lemnos adus de ape au colmatat o porţiune de drum, au blocat una din căile de acces în camping şi au avariat un pod.  

sedinta CJD

   

„Turiştii aflaţi în momentul de faţă în camping sunt în siguranţă şi au dorit să-şi continue vacanţa. Au mai fost afectate un drum forestier şi podul peste râul Ialomiţa către Cabana Horoabele”, a mai spus Corneliu Ştefan. 

Potrivit preşedinteului CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, accesul către zona Platoul Padina se va face pe varianta asfaltată de pe marginea Lacului Bolboci.

„Drumul va fi închis până la refacerea porţiunii afectate. În acest sens, la Cabana Bolboci, dar şi la intrarea pe drumul dinspre Peştera spre Cheile Tătarului, vor fi montate indicatoare care vor anunţa acest lucru. În ceea ce priveşte turiştii aflaţi acum în munte, aceştia sunt în deplină siguranţă.  A fost găsită şi ruta pe care pot merge spre casă. Vă asigur că vom reface drumul în cel mai scurt timp, astfel încât zona montană să fie accesibilă pe toate rutele existente.  În acest sens, am convocat, pentru această după-amiază, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa”,  a scris, pe pagina sa de Facebook, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Potrivit ISU Dâmboviţa, cele 60 de persoane cazate în campingul de la Zănoaga nu sunt evacuate pentru că nu sunt în pericol şi nu vor să părăsească zona. 

„Căsuţele de campare nu au fost afectate. S-au stabilit măsuri de monitorizare permanentă a stării vremii şi evacuarea imediată a turiştilor în caz de urgentţă de către responsabilii campingului Zănoaga”, a precizat ISU Dâmboviţa.

viitura bucegi

Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan

viitura bucegi

Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan

viitura bucegi

Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan

viitura bucegi

Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan

viitura bucegi

Viitura puternică a creat pagube însemnate în Bucegi. FOTO: Corneliu Ştefan

viitura bucegi

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Preşedintele CJ Dâmboviţa, despre prăpădul din Bucegi: „Drumul va fi închis până la refacerea porţiunii afectate” FOTO VIDEO

Prăpăd în Bucegi. O viitură puternică a rupt un drum. Zeci de turişti, care erau cazaţi într-un camping, în pericol FOTO VIDEO

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite