Utilajele unei pârtii au defecţiuni înainte să fi fost puse în funcţiune. Lucrările au început acum nouă ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. FOTO Adevărul
Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc. FOTO Adevărul

Pârtia de la Câmpulung Moldovenesc a fost începută în urmă cu nouă ani şi, deşi este finalizată în proporţie de 90% de cinci ani, ea nu a fost dată în folosinţă nici până în prezent. Autorităţile susţin că vor inaugura pârtia în iarna acestui an.

O nouă problemă apărută la pârtie ar fi utilajele instalate, care ar avea probleme tehnice. Un fost secretar de stat din Ministerul Turismului, Corneliu Popovici, din perioada în care a fost demarat proiectul (în vremea Elenei Udrea), susţine că utilajele au aceste defecţiuni tehnice.

„Din cauza finanţărilor care au fost şi n-au fost, astăzi utilajele instalate se confruntă cu probleme tehnice, de siguranţă. Azi mulţi se duc acolo, îşi fac selfie, îşi atribuie paternitatea proiectului, eu le spun să stea liniştiţi, proiectul nu le aparţine, a fost gândit ca o gură de oxigen pentru staţiunea turistică de interes naţional Câmpulung Moldovenesc”, a precizat Corneliu Popovici.

În masivul Rarău din Câmpulung Moldovenesc trebuia să funcţioneze în prezent o pârtie de schi cu telegondolă şi instalaţie de zăpadă artificială. Însă, după ce Guvernul României a investit 10 milioane de euro, a sistat brusc finanţarea, în anul 2012, an în care proiectul trebuia să fie finalizat.

Proiectul pentru construirea pârtiei de schi din masivul Rarău a fost aprobat în luna aprilie a anului 2009 în timpul Guvernului Boc şi era finanţat prin programul „Schi în România” din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Valoarea proiectului se ridică la suma de 107,6 milioane de lei şi trebuia să fie realizat în perioada 2011 – 2014. Asocierea dintre firmele SC Acomin SA Cluj Napoca şi SC Instcomp SA Suceava a câştigat licitaţia pentru execuţia lucrărilor de la pârtia din masivul Rarău.

Lucrările de la primul tronson al pârtiei de schi au fost realizate în proporţie de 80%, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului alocând în perioada 2009 – 2012 suma de 44,4 milioane de lei. În prezent, pe masivul Rarău trebuia să existe o pârtie de 4.700 de metri, o telegondolă şi o instalaţie de zăpadă artificială.

După anul 2012, Guvernul a refuzat să mai aloce vreun ban pentru pârtia de pe Rarău. La începutul acestui an, după aproape patru ani în care lucrările au fost sistate, primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a semnat la Bucureşti, la Autoritatea Naţională pentru Turism, contractul în valoare de patru milioane de euro pentru terminarea lucrărilor la primul tronson al pârtiei de schi de pe Rarău.

Alte ştiri pe această temă:

O pârtie de schi ce trebuia finalizată în 2012 are nevoie de opt milioane de lei pentru a fi terminată

Pârtia de schi de pe Rarău primeşte fonduri după un blocaj de şapte ani de zile. Proiectul trebuie finalizat până la sfârşitul acestui an

Cum să arunci 10 milioane de euro: pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc, abandonată de autorităţi, se deteriorează de la an la an

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite