Suceava: Un bătrân s-a ales cu arsuri grave în urma incendiului care i-a cuprins gospodăria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe M., de 70 ani, din comuna Vama a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul membrelor superioare şi al feţei.

Detaşamentul de pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Vama, a intervenit ieri, în jurul orei 17.30, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui Gheorghe M., de 70 ani, din comuna Vama.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul bucătăriei de vară, adăpostul de animale şi alte anexe gospodăreşti, toate construite din lemn, existând pericolul de propagare la casa de locuit şi locuinţele învecinate.

Salvatorii l-au scos pe proprietar din zona de intervenţie, acesta suferind arsuri de gradul I şi II la nivelul membrelor superioare şi al feţei. Bărbatul a fost transportat la Spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc pentru investigaţii amănunţite şi tratament de specialitate”, a menţionat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava.

Incendiul a fost lichidat după mai bine de patru ore, la 21.55.

Au ars aproximativ 32 metri pătraţi din acoperişul bucătăriei de vară, tavanul bucătăriei, aparatură electrocasnică, materiale textile şi documente personale. De asemenea, adăpostul de animale a ars pe o suprafaţă de 40 metri pătraţi, atelierul de tâmplărie pe o suprafaţă de nouă metri pătraţi, magazia de lemne pe o suprafaţă de 16 metri pătraţi, o tonă de furaje şi circa cinci metri cubi lemne de foc. S-au degradat peretele casei de locuit, un perete portant al bucătăriei, instalaţii electrice şi sanitare, un tocător de furaje, scule şi utilaje de tâmplărie.

Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza scânteilor provenite din coşul de evacuare a fumului, deteriorat.


Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite