Proprietarii apartamentelor care au rămas fără acoperiş în timpul unei vijelii plătesc rate la dezvoltator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: stirisuceava.net
FOTO: stirisuceava.net

Vijelia şi lucrările de proastă calitate au lăsat blocul din comuna Şcheia a judeţului Suceava fără acoperiş, la mijlocul săptămânii trecute. Aflat în Spania, contructorul susţine că n-are nicio vină pentru cele întâmplate, acuză presa că îi caută nod în papură şi îi trimite pe păgubiţi la primăria după ajutor.

Blocul din satul Sfântul Ilie al comunei Şcheia, rămas fără acoperiş după furtuna de la mijlocul săptămânii trecute, a fost construit în urmă cu 11 ani de un dezvoltator care încă mai încasează rate de la proprietari.

Este vorba despre un imobil cu patru etaje, mansardă şi supra mansardă.

Valoarea unui apartament este între 50.000 – 55.000 de euro.

Proprietarul blocului, Gabriel Semeniuc (Catargiu), se află în Spania. Contactat de presa locală, el a dat dovadă de un tupeu ieşit din comun. Constructorul nu îşi asumă absolut nimic din cele întâmplate şi acuză presa că îi caută nod în papură.

”Nu mă pot bate cu vremea. Eu nu sunt de vină pentru ce s-a întâmplat. Nu mai căutaţi nod în papură”, le-a transmis Gabriel Semeniuc reporterilor care l-au sunat să îl întrebe despre incident. Semeniuc susţine că nu poate să îi ajute pe păgubiţii şi le-a cerut să caute sprijin la Primăria Şcheia.

Mai multe familii din comuna Şcheia, judeţul Suceava, au rămas fără acoperiş deasupra capului, după o furtună. Vântul puternic a smuls pur şi simplu învelitoarea acoperişulului şi a purtat-o la zeci de metri distanţă. Bucăţi din acoperiş s-au înfipt în pereţii blocurilor învecinate. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar s-au înregistrat pagube materiale uriaşe.

Prefectul judeţului Suceava, Iulian Cimpoeşu, este de părere că nenorocirea s-a produs pentru că blocul a fost construit cu materiale de proastă calitate.


Citeşte şi:

Soţia tânărului mort la Petromidia: „Ziua e bine, e mai linişte în suflet, sunt mulţi oameni în jur, dar pedeapsa vine noaptea“

Victimele incendiului de la Petromidia, transferate în străinătate. Tragedia care a avut loc pe platforma petrolieră în 2016

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite