Pe drumurile naţionale din Suceava se circulă mai rău ca în Evul Mediu FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gropi pe drumurile naţionale din Suceava
Gropi pe drumurile naţionale din Suceava

Iarna a scos la iveală adevărate cratere pe mai multe drumuri naţionale din judeţul Suceava. Cele mai „lovite" drumuri sunt în zona de munte a judeţului, iar şoferii care le tranzitează înjură de fiecare dată când maşinile se hurducă prin gropile din asfalt.

În topul celor mai proaste drumuri se află detaşat DN18 şi DN17B. Primul drum face legătura între Bucovina şi Maramureş, iar pe distanţa Iacobeni-Ciocăneşti-Cârlibaba-Pasul Prislop se circulă ca acum 50 de ani.

Pe acest drum naţional ar fi trebuit să înceapă lucrările de reabilitare încă din septembrie anul trecut, dar firma israeliană Shapir Structures, care a câştigat licitaţia, nu s-a învrednicit nici măcar să-şi facă organizarea de şantier.

Gropi pe drumurile naţionale din Suceava

Chiar şi aşa Dănuţ Pilă, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, în administrarea căreia se află DN18, nu vede nicio problemă, iar scuza este una de sezon: nu s-au putut începe lucrările mai devreme din cauza că primăvara a întârziat.

Oraşul Suceava, şantier continuu încă patru ani

Alt drum, o situaţie identică. Pe DN17B, drum care face legătura între municipiul Vatra Dornei şi oraşul Broşteni, gropile s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. Şoferii se întreabă pentru ce mai plătesc taxe, impozite şi rovigneta, dar oficialii puşi să facă drumul circulabil vin doar cu promisiuni.

„Dacă vremea ne permite ne apucăm de treabă. Vrem să terminăm în ritm rapid, dar totul depinde de furnizori şi de vreme“, a declarat Florin Anechiti, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc.

Intră pe suceava.adevarul.ro pentru a afla noutăţile din judeţ.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite