Când se va deschide pârtia de schi de pe Rarău. Administratorii acesteia sunt optimişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/pârtie Rarău Câmpulung Moldovenesc
FOTO: Facebook/pârtie Rarău Câmpulung Moldovenesc

„Nimeni nu-şi doreşte acum aglomeraţie, de aceea nu vom tarifa ziua premergatoare weekend-ului pentru cei care doresc să închirieze din timp echipamentul”, transmit administratorii pârtiei.

Pârtia din Masivul Rarău va fi deschisă vineri, 25 decembrie, la ora 9.00, dar fără a se organiza vreun eveniment. 

Primarul de la Câmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură, a declarat că în condiţiile în care nu a nins suficient, astfel încât pârtia să devină funcţională, în urmă cu o jumătate de lună au fost pornite tunurile de zăpadă.

„De două săptămâni am dat drumul la instalaţia de producere a zăpezii artificiale. Toate cele 10 tunuri au funcţionat la capacitate maximă. Au fost câteva zile în care vremea ne-a jucat feste, dar în ultima perioadă temperaturile au scăzut sub minus 7, sub minus 8 şi chiar sub minus 11 grade la pârtie. Stratul de zăpadă artificială este destul de consistent şi pârtia arată foarte bine. 

De la 800 de metri în sus există strat natural de zăpadă de vreo 12 centimetri. În rest, dar şi pentru completări, am consumat de două ori cantitatea de apă din bazinul cu o capacitate de peste 10.000 de metri cubi. 

Noi avem două surse de alimentare a lacului de acumulare de la cota 1200, una fiind dintr-un pârâu care nu îngheaţă niciodată, iar suplimentar există o staţie de pompe amplasată la baza pârtiei. Luăm apă din Izvorul Alb, o introducem în instalaţia de producere a zăpezii şi o ducem până la lacul de la cota 1200. Nu rămânem niciodată fără apa necesară”, a spus Mihăuţă Negură.

Pârtia de pe Rarău va fi deschisă zilnic, între orele 9.00 şi 19.00, mai puţin miercurea, când programul este de la 12.00 la 19.00.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Informaţiile omise în cazul infirmierei care leşină după ce s-a vaccinat împotriva COVID-19 VIDEO

Proiect unic în România, după 1989. Construirea unui oraş de la zero, în Staţiunea Padina-Peştera

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite