Şofer amendat abuziv în spălătoria auto: „Poliţistul mi-a spus că nu-l interesează ce zice Vela sau prim-ministrul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul care l-a aborbat pe şoferul cu maşina la spălătorie FOTO monitorulsv.ro
Poliţistul care l-a aborbat pe şoferul cu maşina la spălătorie FOTO monitorulsv.ro

Un bărbat din oraşul Vatra Dornei, judeţul Suceava, susţine că a fost amendat cu 2.000 de lei pentru că şi-a dus maşina la spălătorie. Activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese auto şi a reprezentanţelor auto sau a altor instituţii de profil nu este interzisă prin ordonanţele militare.

Un bărbat din Vatra Dornei susţine că a fost amendat pe 12 aprilie, la ora 17.00, pentru că şi-a dus maşina la spălătorie. Şoferul a declarat pentru Monitorul de Suceava că a avut asupra sa toate documenele solictate de poliţişti, inclusiv declaraţia pe propria răspundere.

„Am plecat de la domiciliu cu declaraţia pe proprie răspundere completată cu destinaţia Magazin Lidl, fiind cel mai apropiat, şi apoi o spălătorie auto self wash din imediata apropiere. Am fost surprins la spălătorie de către un echipaj de poliţie şi tratat ca un infractor. Le-am prezentat declaraţia şi actul de identitate. Poliţistul care m-a abordat cu o tonalitate vădit agresivă şi arogantă mi-a explicat că nu am ce căuta acolo, că spălătoriile auto sunt destinate doar poliţiei, salvării şi taximetriştilor şi că doreşte să mă amendeze. Am încercat să-i explic de precizările oficiale ale MAI, dar agentul în cauză mi-a spus că nu îl interesează ce spune Vela sau prim-ministrul sau ce scrie pe pagina oficială a MAI şi că dacă în ordonanţă nu scrie negru pe alb că ai voie la spălătorie, el mă amendează şi că scopul lui este de a aplica doar ordonanţele militare”, a declarat şoferul.

În procesul verbal completat de poliţit se arată că şoferul ”a fost depistat pe strada Republicii din municipiul Vatra Dornei, la spălătoria auto..., efectuând activităţi de cosmetizare a autovehiculului, acestea nefiind prevăzute ca motive de a circula în afara locuinţei”.

Dacă va contesta sancţiunea, şoferul are şanse mari că câştige procesul. Şi asta pentru că activitatea service-urilor auto, a magazinelor de piese şi a reprezentanţelor auto sau a altor instituţii de profil nu este interzisă prin nicio Ordonanţă Militară. MAI a transmis clarificări în acest sens şi pe site-ul stirioficiale.ro

”Pot merge la spălătoria auto să îmi spăl maşina? Răspuns: Da, sunt permise deplasările la spălătoriile auto pentru curăţarea maşinilor, atunci când acest lucru este necesar, dar cu respectarea strictă a prevederilor ordonanţelor militare. Deplasarea se poate face completând declaraţia pe proprie răspundere la punctul privind acoperirea necesităţilor persoanei/ motiv justificat”, se arată pe digi24.ro.

Suceava



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite