Revolta angajaţilor Ambulanţei Olt testaţi pozitiv şi spitalizaţi: „Suntem cobai? Cum s-au făcut testele?“

Revolta angajaţilor Ambulanţei Olt testaţi pozitiv şi spitalizaţi: „Suntem cobai? Cum s-au făcut testele?“

18 angajaţi ai Ambulanţei Olt sunt trataţi la SJU Slatina, unde un întreg corp de clădire a fost rezervat patologiei Covid-19 FOTO: Alina Mitran

Angajaţii Ambulanţei Olt internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina acuză că le-ar fi fost confundate testele, ajungând să fie spitalizaţi fără să aibă siguranţa rezultatului pozitiv. Mai mult, o parte refuză deja să mai ia tratamentul.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au anunţat că vor redacta un răspuns „fundamentat“ ca reacţie la acuzaţiile care li se aduc în privinţa recoltării probelor. „La acuzele aduse în mass-media pe marginea anchetei epidemiologice în jurul focarului cu infecţia COVID-19 de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, Direcţia de Sănătate Publică Olt îşi rezervă dreptul formulării unui punct de vedere fundamentat, care va fi prezentat mass-media miercuri, 3 iunie“, a transmis purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabriela Gogiu.

Ştirea iniţială

Momente grele pentru angajaţii din focarul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt, testaţi pozitiv după ce o colegă domiciliată în Mioveni, judeţul Argeş, a ajuns la spitalul de acolo şi a fost confirmată cu noul coronavirus. Ce s-a întâmplat în zilele următoare, spun colegii asistentei, spitalizaţi la Slatina, este o harababură pentru care vor cere socoteală. Au contactat deja un avocat pentru a da în judecată autorităţile. Pe de o parte acuză condiţiile în care s-a lucrat, iar pe de alta, conjunctura în care au fost testaţi şi ulterior confirmaţi ca pozitivi. Mulţi suspectează că ar fi avut teste iniţiale negative şi că au ajuns să ia noul coronavirus în spital. 

„Recipiente cu iniţiale, probe confundate“

Doi medici, cinci ambulanţieri şi 13 asistenţi medicali de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt sunt spitalizaţi la acest moment, în trei spitale. 18 dintre ei sunt internaţi la Slatina, unde, spun aceştia, trăiesc cele mai înspăimântătoare clipe ale vieţii. Nu sunt convinşi că la momentul la care au ajuns în spital aveau teste pozitive, iar în sprijinul acestei afirmaţii dezvăluie conjunctura în care, pe de o parte, au fost testaţi, iar pe de alta li s-au transmis rezultatele.

Vestea că asistenta domiciliată în Mioveni, de la care a pornit totul, are coronavirus a venit în 19 mai. În acea zi, 51 persoane din SJA, în majoritate colegi de tură ai asistentei, au fost chemaţi pentru a li se recolta probe. Alte probe s-au recoltat şi în zilele următoare, de la angajaţii de pe alte ture. Pe recipientele cu probe s-ar fi notat însă doar nişte iniţiale, astfel că la final s-ar fi ajuns la confundarea rezultatelor, anumitor colegi transmiţându-li-se iniţial că au probe pozitive fără să fi fost testaţi, iar altora că au teste negative, pentru ca la câteva ore să fie rechemaţi şi spitalizaţi. Dumitru Comănescu este unul dintre cei care consideră că iniţial nu a avut test pozitiv, însă cel mai probabil s-a infectat în spital. A luat legătura cu un avocat din Bucureşti, în numele tuturor colegilor săi, pentru a fi reprezentaţi juridic.

„Ne-am infectat cu ajutorul lor, pentru că noi nu am fost infectaţi. O harababură şi un haos total. Pe eprubetă s-au scris doar nişte iniţiale şi foarte mulţi au fost cu aceleaşi iniţiale. Erau sunaţi oameni a doua zi după testare: «mergeţi şi vă prezentaţi la spital, că sunteţi pozitivi. Şi întrebau -  de unde ştiţi? Păi, v-a ieşit pozitiv testul! Păi, ce test, că eu n-am făcut testul? A, atunci căutăm pe altcineva. »E o colegă lângă noi, marţi i-a spus că e negativă, iar joi au chemat-o şi au internat-o, că e pozitivă. Doi colegi, asistent şi şofer, joi seară le spune conducerea Ambulanţei că sunt negativi, mâine să vină la serviciu, au venit vineri dimineaţă la serviciu, iar le-a confirmat că sunt negativi, iar pe la 4,00 după amiază le spune DSP-ul - Parcaţi repede maşina şi mergeţi şi vă prezentaţi la spital. Pe eprubete nu s-au trecut decât nişte iniţiale. Întâmplător, cu iniţialele mele au fost două. Eu sunt convins că nu am avut nimic şi ce păţesc acum, patima şi trauma pe care o am acum, îmi trebuie trei luni să-mi revin... Sigur te infectezi, odată ce te bagă cu cei infectaţi. Mă întreb şi eu cum au atribuit ei testul ăla? Iei două iniţiale şi pui pozitiv, cauţi pe-o listă şi zici – ăsta e?!“, a declarat angajatul SJA Olt, pentru Adevărul.  „Acum şefii au transmis pe unde au putut că e vina noastră. «S-au infectat ca proştii», cam asta ar fi concluzia lor“, că noi suntem de vină. Nu spune nimeni cum a fost cu testele“, a mai spus Comănescu.

O altă colegă ridică alte câteva întrebări: „Care au fost echipamentele aduse pe maşină? Patru perechi de ochelari care sunt largi, trebuie să-i dezinfectezi de fiecare dată? Aici (n.r. - la spital) au echipament de unică folosinţă, s-au îmbrăcat, au aruncat tot. Ce anchete se fac acum? E vina noastră? Unde m-am îmbolnăvit? M-am îmbolnăvit în bar, sau m-am îmbolnăvit la serviciu?! Din ce cauză? Trebuia să se fi făcut de la bun început triaj epidemiologic? Dacă eu nu am nimic, de ce să mă duci la spital? Mă ţii acasă în izolare, pentru că eu sunt pozitivă. Dar te duc la spital ca să-ţi facă tratament dacă tu nu ai nimic? E posibil aşa ceva? Unde s-a pomenit aşa ceva în lumea asta?“, spune femeia, care nu înţelege de ce trebuie să stea în spital în condiţiile în care ar putea aştepta la domiciliu testele negative, având în vedere că nu prezintă niciun fel de simptom.

Au refuzat să mai ia medicamentele

O altă mare supărare a angajaţilor SJA Olt internaţi în spital este că peste jumătate nu au simptome, în schimb li se administrează tratament puternic. „Am luat tratament dar de azi nu mai vreau să mai iau, pentru că şi tratamentul ăsta are două tăişuri. Care-i logica? Persoanele care au venit în contact cu noi sunt izolate acasă la domiciliu, dar nu se ştie dacă sunt pozitivi sau nu. Pot să fie pozitivi, dar oamenii sunt tot aşa, asimptomatici, n-au nimic, da? Eu stau aici în spital până mă negativez, iar ei după 14 zile ies din izolare şi se duc la serviciu. Ei nu pot fi pozitivi? Pot fi şi ei pozitivi, nu? Din moment ce nu au fost testaţi... După care încă 14 zile de izolare la domiciliu şi atunci să fiu din nou negativă ca să pot să-mi reiau activitatea. Care-i logica lor, nu-nţeleg! Sunt asimptomatici, sunt la domiciliu, dar nici eu n-am nimic. Nu mă doare capul, nu mă doare burta, n-am nimic. Doar că trebuie să stau aici izolată? Pentru ce? Când vom ieşi de aici nu vor rămâne lucrurile aşa. O să le luăm pe toate să le punem cap la cap“, a mai declarat angajata, dezvăluind că o parte dintre colegi au renunţat după câteva zile să mai înghită pastilele de Kaletra şi Plachenil, mai ales după reacţii adverse ca diaree sau chiar pete pigmentare care ar indica o afectare hepatică. „De ce ne-au adus aici?! Suntem cobai, trebuia să umple spitalul? Pe 20 mai spitalul era gol“, a conchis femeia.

Vom reveni cu reacţiile autorităţilor despre acest subiect. De menţionat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a anunţat ieri că în cazul focarului de coronavirus de la Ambulanţa Olt a fost deschis un dosar de cercetare penală.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: