Cum obţinem cardul european de sănătate şi când îl folosim: „Nu e valabil dacă ne deplasăm pentru tratament“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă aţi prins o ofertă turistică bună peste hotare, este timpul să vă gândiţi şi la eventualele situaţii de urgenţă, cardul european de sănătate fiind un document care asigură tratamentul de urgenţă în Uniunea Europeană şi statele cu care România are convenţii.

„Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate este documentul care conferă titularului dreptul de a beneficia de asistenţa medicală necesară în cursul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene“, informează site-ul CNAS, precizând în continuare că „se eliberează asiguratului numai în situaţia deplasării acestuia pentru şedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene, putând fi utilizat de către asiguraţii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul Uniunii Europene. Prin şedere temporară se înţelege deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp de cel mult 6 luni“.

Cardul nu acoperă, în schimb, situaţiile în care pacienţii pleacă în scopul de a se trata într-un stat al UE. „Nu este valabil dacă deplasarea se face pentru tratament, este destinat, în principiu, urgenţelor medicale şi aceste servicii se decontează de către statul român. Îmbucurător este faptul că în prezent nu se mai semnalează situaţii în care românii să fie refuzaţi atunci când au nevoie de servicii de urgenţă pe teritoriul altor state, asta pentru că sumele foarte mari pe care le aveam de decontat altor state au fost plătite în ultimii ani“, spune preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Olt, Florin Ciocan.

În cazul în care, în timpul şederii, asigurarea medicală expiră, pacientul primeşte serviciile medicale, pe care statul român le decontează, urmând ca la întoarcerea în ţară serviciile primite în perioada pentru care asigurarea nu a mai fost valabilă să fie decontate către CJAS.

Un alt aspect de luat în calcul este acela că în cele mai multe cazuri cardul european este mai acoperitor decât asigurarea medicală de călătorie pe care reprezentanţii agenţiilor de turism ne recomandă s-o încheiem (dacă deplasarea nu este într-un stat UE, asigurarea devine, însă, varianta potrivită).

Cum se obţine

Asiguratul care doreşte să obţină Cardul European (care în prezent are o valabilitate de 12 luni) trebuie să depună la casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă o cerere şi documentele care atestă calitatea de asigurat. Solicitantul trebuie să dovedească faptul că a fost asigurat permanent în ultimii cinci ani, în caz contrar fiind nevoit să acopere perioada neasigurată, pentru a intra în posesia cardului. Casa de asigurări verifică stagiul, iar în situaţia în care cererea este aprobată cardul va fi tipărit din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Cardul se eliberează în 7 zile lucrătoare. Doar în situaţii excepţionale, dacă nu se reuşeşte tipărirea în acest termen, se va elibera un certificat provizoriu de înlocuire a cardului. Din experienţa angajaţilor CJAS, numărul de solicitări pentru eliberarea acestui tip de card creşte simţitor pe perioada verii. Şi tot din experienţă, valorile decontate pentru servicii medicale primite în sistem de urgenţă în statele UE, în baza cardului european, variază de la câteva sute de euro, până la sute de mii de euro, în funcţie de complexitatea serviciilor acordate. 

Titularii de Card European emis de alte state, aceleaşi drepturi în România

Românii care au nevoie de servicii medicale de urgenţă în timpul şederii lor într-un stat membru UE  le vor primi în conformitate cu legislaţia valabilă în acel stat. Cardul nu acoperă, însă, situaţia în care persoana asigurată se deplasează în UE cu scopul de a beneficia de tratament medical (situaţii relativ des întâlnite în cazul pacienţilor aflaţi aproape de graniţă, care „crează“ o situaţie de urgenţă şi se tratează, astfel, în baza cardului). Motivul pentru care pacienţii apelează la astfel de artificii este acela că pentru a beneficia de tratament într-un alt stat, situaţie posibilă în baza formularului european, nu a cardului, condiţia este ca procedura să poată fi realizată în România, însă din cauza listei lungi de aşteptare pe teritoriul ţării noastre să se recomande intervenţia peste hotare.

În baza Cardului European valabil emis pe teritoriul altui stat şi străinii care se află temporar pe teritoriul României beneficiază de aceleaşi drepturi pe care le au românii în străinătate. În acest caz furnizorii de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări au obligaţia de a acorda asistenţa medicală necesară, urmând a evidenţia şi raporta distinct caselor de asigurări serviciile medicale acordate.



 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite