Cum a fost „rasă“ de comunişti casa-tezaur care i-a aparţinut, pentru scurtă vreme, premierului Armand Călinescu

O casă pe care o parte dintre slătineni încă o regăsesc în amintire, considerată de specialişti „bijuteria cea mai preţioasă a tezaurului architectural al Slatinei“, a fost pusă la pământ pentru a face loc unui bulevard. Adevărata luptă ar fi fost, în fapt, cea a şefilor comunişti cu fiica ultimului proprietar care la rândul său a scris o pagină importantă a istoriei urbei.

Povestea casei pe care foarte mulţi slătineni şi-o amintesc, cei mai mulţi cu nostalgie, a fost depănată în mediul on-line de istoricul Aurelia Grosu, cea care a reuşit să adune în mediul virtual o adevărată comunitate a oamenilor care preţuiesc valorile Slatinei.

„În spatele Catedralei Ionaşcu (latura de nord) se afla casa dr. Kitulescu, de unde începea str. Carol, fostă 23 August, azi Dinu Lipatti“

Casa era situată în imediata vecinătate a catedralei Ionaşcu, pe acel loc astăzi fiind construită capela bisericii. Înainte de a fi demolată, pretextul fiind construirea bulevardului Nicolae Titulescu, fiica ultimului proprietar, Theodora Kiţulescu, recunoscut artist decorator şi sculptor, s-a luptat din răsputeri să-i convingă pe şefii comunişti să-şi schimbe decizia. I-a fost peste puteri, astfel că în 1987 casa a fost pusă la pământ, cu tot cu bogata ei istorie. O bună parte din bunuri, însă, au ajuns la mai-marii judeţului. Theodora Kiţulescu nu ar mai fi avut puterea să se întoarcă niciodată în oraşul pentru care tatăl său făcuse sacrificii uriaşe, dedicând aproape un sfert de veac ridicării, atât edilitar, cât şi profesional, a spitalului pe care l-a condus.

„Bijuteria cea mai preţioasă din tezaurul arhitectural al Slatinei a dispărut în anul 1987, când a fost demolată. A rămas doar un articol scris în anul 1982 de reputaţii specialişti arh. Nicolae Goga şi Petre Oprea, însoţit de câteva fotografii alb-negru, ce conturează o vagă imagine a ceea ce era un simbol al Slatinei, prin valoarea istorică, arhitectuală şi artistică“, notează istoricul Aurelia Grosu, cea care a cunoscut-o pe Theodora Kiţulescu şi avut privilegiul să viziteze acea casă considerată şi astăzi ca fiind un reper architectural.

A fost construită de nu mai puţin celebra familie Zăgănescu

Casa, care astăzi mai poate fi admirată în fotografii, şi acestea puţine şi neclare, are o istorie extraordinară. „A fost construită în anii 1880-1882 de avocatul Constantin Zăgănescu, deputat şi senator de Olt, descendentul unei familii cu vederi înaintate, pe care o întâlnim în toiul evenimentelor de la 1848: Dimitrie Zăgănescu, tatăl său, a fost comisar cu propaganda al judeţului Vâlcea şi unchiul, căpitanul Pavel Zăgănescu, eroul bătăliei din Dealul Spirii. Scevola Zăgănescu, fiul lui Constantin Zăgănescu din prima căsătorie, licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti se înscrie în Baroul Olt în anul 1903, urmând o redutabilă carieră „la bară” şi politică. (…) După moartea lui Constantin Zăgănescu în anul 1904, casa ajunge în proprietatea industriaşului Alexandru Iliescu, om politic şi mare filantrop. Mort în anul 1917 la Iaşi, unde se retrăsese în timpul ocupaţiei germane, Alexandru Iliescu lasă casa lui Armand Călinescu de la care o cumpără, peste trei ani, doctorul Gheoghe Kitulescu“, mai scrie istoricul Aurelia Grosu.

„Coloană de la terasa casei, ce da în grădină, loc de meditaţie şi siestă pentru ai casei sau pentru marii oameni care i-au trecut pragul: George Enescu, Octavian Goga, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Tudor Arghezi, savantul Gheoghe Marinescu, sculptorul Gheorghe Anghel etc.“

Vreme de aproape 70 de ani istoria casei  este strâns legată de cea a familiei Kiţulescu. „De acum destinul casei se împleteşte cu destinul unui om de excepţie, dr. Gheorghe Kitulescu - director al Spitalului din Slatina (1920-1944), pe care îl aduce în rândul celor mai bune aşezăminte spitaliceşti din ţară.

Renumele familiei este dus mai departe de cele două fiice: Irina Kitulescu, doctor în chimie moleculară, căsătorită cu prof dr. Octav Costăchel, creatorul Şcolii de oncologie româneşti şi Theodora Maria Kitulescu, artist decorator şi sculptor, care s-a opus din răsputări demolării casei, efigie a Slatinei de altădată“, mai scrie istoricul.

I-a găzduit pe Enescu, Delavrancea, Arghezi…

Casa a fost construită de un antreprenor Italian. De-a lungul anilor, i-au trecut pragul şi i-au admirat frumuseţea oameni de ştiinţă, oameni de cultură, oameni politici.

„Arhitectura casei de influenţă italiană renascentistă se armoniza cu peisajul arhitectural al gradinii (a fost construită de un antreprenor italian, după un proiect realizat în colaborare cu arh. Dimitrie Maimaloru, înrudit cu fam. Zăgănescu). În dreapta intrării se găsea o frumoasă colonadă, loc de meditaţie şi siestă pentru ai casei sau pentru oamenii de seamă care i-au trecut pragul: George Enescu, Octavian Goga, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Tudor Arghezi, savantul dr. Gheorghe Marinescu, sculptorul Gheorghe Anghel.

„Sa trecem dincolo de alb-negru şi să vedem splendoarea interioarelor. Sunt singurele imagini din interiorul casei, preluate din articolul publicat de reputaţii specialişti arh. Nicolae Goga şi Petre Oprea în 1982 (Buletinul Monumentelor Istorice) Multumiri dlui Cornel Amza pentru migala de a retuşa ilustraţia din articol şi a obţine fotografii la maximum posibil de calitate“

Interiorul exprima eleganţă şi rafinament. Stucaturi şi picturi rafinate pe tavane, pereţi tapetaţi cu mătase, mobilier de artă, piese de artă decotativă, sobe din ceramică de Strassbourg şi din faianţă de Meissen, tâmplărie masivă cu accesorii din bronz cizelat şi argintat“, mai scrie istoricul Aurelia Grosu.

Înainte de a fi pusă la pământ, Theodorei Kiţulescu i s-a permis să ia din casă lucrurile, care au fost depozitate în câteva spaţii din Slatina.  Era vorba de obiecte de mobilier, dar nu numai, ci şi de colecţii deosebite şi de obiecte personale de mare valoare. „Am crezut că va veni şi va lua totul. N-a mai venit nici după’90“, a mai spus istoricul Aurelia Grosu.

Parte din bunuri, s-a aflat ulterior, au ajuns în casele sau în curţile unor şefi din acea vreme. Sobele din ceramică de Strassbourg se regăsesc în vila unui fost director, într-o comună din nordul judeţului, gardul din fier forjat în curtea altuia etc.