Casele le-au luat-o la vale, primăria le-a oferit două apartamente să treacă iarna în siguranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Terenul necesită consolidare în această zonă. Foto: OLT TV
Terenul necesită consolidare în această zonă. Foto: OLT TV

Două familii din Slatina sunt în pericol în propriile case, după ce, în urma ploilor de la sfârşitul lunii noiembrie, terenul a luat-o la vale. Primăria Slatina a pregătit două locuinţe de necesitate, unde cele patru persoane îşi vor petrece, cel mai probabil, iarna.

Consiliul local Slatina a aprobat în această după-amiază repartizarea a două apartamente drept locuinţă de necesitate către familiile Pauliuc şi Badea, după ce casele lor s-au fisurat, în urma alunecărilor de teren.
Problemele au început în 28 noiembrie când, după mai multe zile ploioase, pe aproximativ 50 de metri, terenul de pe Dealul Viilor a început efectiv să se deplaseze. Patru case au fost afectate, însă cele două familii îşi puneau efectiv viaţa în pericol continuând să locuiască acolo, în podea apărând crăpături, de asemenea între temelie şi sol.

Deşi celor două cupluri de vârstnici le-a fost greu să-şi părăsească locuinţele în prag de Sărbători, astăzi au început împachetarea lucrurilor, urmând ca reprezentanţii primăriei să le transfere în apartamentele repartizate, situate pe strada Arcului, respectiv strada Teiului.
Între timp municipalitatea a contactat specialişti pentru realizarea studiului geodezic şi geofizic, punându-se problema unor lucrări de consolidare a dealului, pentru a stopa alunecarea în continuare a terenului.   

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite