VIDEO Accident grav pe drumul european E 574. O şoferiţă şi copiii acesteia, unul de doar un an, au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident rutier s-a petrecut sâmbătă-seara, 28 septembrie 2019, pe drumul european E 574. O şoferiţă, dar şi cei doi copii ai săi, care se aflau în maşină, au ajuns la spital.

Şoferiţa, în vârstă de 39 ani, din Slatina, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă la stânga, pe raza localităţii Negreni, pe DN 65 – E 574, în judeţul Olt,  şi a intrat într-un capăt de pod.

Atât femeia, cât şi cei doi copii ai săi, în vârstă de 8 ani, respectiv un an, au fost transportaţi la spital. Conform poliţiştilor, niciunul nu purta centură, femeia şi băiatul în vârstă de 8 ani rămânând încarceraţi.

„La sosirea echipajelor, autoturismul se afla în afară carosabilului, în şanţ, iar femeia aflată la volan şi un minor în vârstă de opt ani se aflau blocaţi în autoturism.

Pompierii de la descarcerare au acţionat cu accesoriile din dotare pentru calarea autoturismului, deconectarea bornelor bateriei şi extragerea victimelor.

Femeia, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Slatina, prezenta traumatism cranio-facial şi suspiciuni de fracturi la membrele superioare, minorul în vârstă de opt ani prezenta suspiciune de fractură femur strâng, iar celălalt minor, de un an, nu prezenta urme vizibile de traumă“, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Dan Nedeloiu, precizând că cele trei victime au fost transportate la UPU Slatina.

„Poliţiştii au testat conducătoare auto cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. Cei doi copiii nu erau transportaţi în dispozitive de fixare în scaun. De asemenea, persoanele aflate în autoturism nu purtau centurile de siguranţă“, au comunicat reprezentanţii IPJ Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite