Violatorii celebri ai Sibiului. Bărbatul care a violat şi a ştrangulat o profesoară, tatăl care şi-a lasat fetiţa însărcinată, tânărul care a violat trei copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolescenta violata

Cele mai multe infracţiuni de viol din judeţul Sibiu, după Revoluţie, au avut loc în mediul rural. Printre cele mai cunoscute cazuri se numără cel al profesoarei violate în urmă cu trei ani, în cartierul Ştrand, cel al fetiţei de 12 ani dintr-un centru de plasament violată de mai multe ori de propriul tată dar şi cazul celor doi bărbaţi din Slimnic şi Ruşi care au violat două turiste în zona căsuţelor din staţiunea Ocna Sibiului.

Cel mai cunoscut caz de viol din Sibiu în ultimii ani este cel al tinerei violate cu bestialitate în 2010, în cartierul sibian Ştrand. Tânăra în vârstă de 30 de ani, profesoară la un liceu din oraş, a plecat spre dimineaţă dintr-un club din zonă. A fost acostată la ieşire de către agresor, un bărbat în vârstă de 28 de ani, şi apoi violată într-o zonă pietonală, retrasă. Violatorul a acţionat cu o cruzime fără margini, ştrangulând-o apoi pe tânără, care a stat mai multe zile în comă, la spital. 

Înregistrările surprinse de camerele de supraveghere aveau să arate că agresorul încercase să acosteze şi alte tinere, înaintea profesoarei. Mai mult, după ce a violat-o şi a ştrangulat-o, acesta a sunat la interfoane, în zonă, anunţând că a găsit o tânără într-o baltă de sânge. În încercarea de a-i induce în eroare pe anchetatori a pretins chiar că ar fi fost martor ocular şi a furnizat semnalementele a trei presupuşi autori. 

Prins după o săptămână de către poliţiştii de la Investigaţii Criminale, şi-a recunoscut fapta încercând să justifice cele petrecute prin faptul că era băut. Condamnat inuiţial la 18 ani de închisoare de către Judecătoria Sibiu, bărbatul a rămas apoi cu o pedeapsă de 16 ani de închisoare dată de Tribunalul Sibiu, în recurs. 

Violată şi lăsată însărcinată de propriul tată

Un alt caz răsunător a fost cel al fetei de 15 ani, din Ruşi, violată de propriul tată de la vârsta de 9 ani. La 15 ani, fata a adus pe lume un copil şi a fost instituţionalizată într-un centru maternal. Aici au fost sesizate tulburări de comportament şi, într-un final, fata a povestit ce s-a întâmplat. 

Tatăl ei a negat în permanenţă cele petrecute. Pus în faţa faptului împlinit, după ce testul de paternitate a dovedit că micuţul adus pe lume de adolescentă era al lui, acesta a spus că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat, şi că probabil era băut în momentul consumării actului sexual. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare. 

De altfel, poliţiştii spun că în marea majoritate a cazurilor de viol autorii şi victimele lor se cunosc. „În general acest tip de infracţiuni sunt comise în mediul rural, în municipiul Sibiu au fost cazuri puţine. În marea majoritate a cazurilor se cunosc autorii cu victimele, parte dintre ele s-au petrecut chiar în mediul familial”, precizează comisarul şef Bogdan Draşoveanu, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu. 

Devianţe de natură sexuală – îşi considera fetiţa „femeia lui”

În anul 2008, un alt caz de viol şoca Sibiul. Tatăl a doi copii instituţionalizaţi, un băiat şi o fetiţă de 12 ani, îşi lua periodic acasă copiii, iar pe fetiţă o viola sistematic. Bărbatul, care suferea de devianţă sexuală, ajunsese să-şi considere fetiţa ca pe „femeia lui”. Într-un final, fata a povestit unei colege din centrul de plasament coşmarul pe care-l trăia, fiind ulterior alertate autorităţile. Bărbatul nu şi-a recunoscut niciodată faptele, însă a fost incriminat, pe lângă mărturii, inclusiv cu probe ADN. În 2009, a fost condamnat de Curtea de Apel Alba Iulia la 15 ani de închisoare. 

Cel mai recent caz al unei fetiţe abuzate sexual de propriul tată este cel descoperit în luna aprilie a acestui an, în localitatea Tălmaciu. În vârstă de 12 ani, fata era violată de jumătate de an de către tatăl biologic, cu care locuia. Disperată, fetiţa a fugit la un moment de acasă, fiind dată dispărută. A fost găsită ulterior la mama ei şi, întrebată fiind de motivul plecării, a povestit ce s-a întâmplat. Dosarul este în faza de urmărire penală, tatăl fiind arestat preventiv. 

Două turiste, violate de doi bărbaţi în Ocna Sibiului

Un alt caz de viol rămas celebru este cel petrecut în 2007, în staţiunea Ocna Sibiului. La căsuţele din localitate două turiste au fost violate la interval de câteva zile, fiecare de câte doi bărbaţi, cercetările fiind preluate de către poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale. 

Una dintre fete a fost violată şi apoi tâlhărită, fiindu-i luat telefonul mobil.  Agresorii, din Ruşi şi Slimnic, prieteni iar unul dintre ei recidivist, au fost prinşi la scurt timp de poliţiştii de la Investigaţii Criminale. 

Pedeapsă record pentru un violator – 21 de ani de închisoare pentru un tânăr care a abuzat sexual copii

Cea mai mare pedeapsă pentru o persoană acuzată de viol în ultimii ani la Sibiu a primit-o Victor Căldărar, un tânăr crescut în centre de plasament acuzat că ar fi violat mai mulţi copii. După ce Tribunalul Sibiu l-a condamnat iniţial la 14 ani de închisoare, Curtea de Apel Alba Iulia i-a majorat pedeapsa la 21 de ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă. 

Victor Căldărar este acuzat de procurorii DIICOT că a violat trei copii, de 4, 11 şi 14 ani, în anul 2012, şi că mult mai mulţi au fost pozaţi în ipostaze pornografice pentru ca apoi fotografiile să fie vândute pe internet, cu sute de euro.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, ”în sarcina inculpatului C. Victor se reţine că a racolat mai multe victime, de sex masculin, având vârste între 4-14 ani, din municipiul Sibiu, cu care a realizat materiale cu caracter pornografic. Se mai reţine că, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea minorilor de a-şi exprima voinţa precum şi de insuficienta dezvoltare psiho-fizică a acestora, a determinat  un număr de 3 victime, având vârstele de 4 ani, 11 şi respectiv 14 ani, să întreţină acte sexuale.

În această modalitate, inculpatul a realizat şi deţinut fişiere de tip imagine, conţinând poze cu minorii în ipostaze pornografice, pe care le- a pus la dispoziţia terţilor, postându-le pe internet, contra cost, sau prin intermediul conturilor deţinute pe diferite reţele de socializare”. Potrivit sursei citate, sibianul a transmis materialele pornografice  şi unui cetăţean olandez, primind în schimb alte materiale de acelaşi gen.

Potrivit anchetaorilor, ţintele lui erau copii de clasa a V-a şi a VI-a, pe care-i racola din parcuri, dintr-o piaţă din Sibiu şi de la şcoli. Se împrietenea cu ei şi se recomanda fie fotograf profesionist, fie reporter de televiziune. Copiilor le spunea că le face poze pentru a-i înscrie la concursuri şi aceştia ar putea câştiga bani. Primul set de fotografii era făcut în locuri publice, în parcuri, cu copii îmbrăcaţi.

Apoi, le trimitea fotografiile online sau mergea la familii acasă,pentru a le câştiga încrederea. După ce le câştiga încrederea, fotografiile deveneau din ce în ce mai „artistice“, copiii erau dezbrăcaţi, fardaţi, pentru ca la final să se ajungă la relaţii sexuale. Cu unii copiii, relaţiile au avut loc în parc sau în pădure, dar au fost partide de sex care au avut loc chiar acasă la copii. 

Numărul infracţiunilor sexuale, în scădere la Sibiu. O problemă – lipsa reacţiei publice

Spre deosebire de alte judeţe, în Sibiu numărul infracţiunilor de natură sexuală a fost în general unul scăzut. După „boom-ul” înregistrat în anii de după Revoluţie, trendul a fost unul descendent, iar majoritatea cazurilor s-au înregistrat în mediul rural. „La sfârşitul anului 2012 au fost sesizate 80 de infracţiuni la viaţa sexuală dintre care au fost confirmate 38. Dintre acestea 7 au fost violuri, 8 infracţiuni de raport sexual cu un minor şi 3 infracţiuni de corupţie sexuală. În primul semestru al anului 2013 au fost sesizate 13 infracţiuni la viaţa sexuală, faţă de 21 în primul trimestru al anului trecut. Dintre acestea, au fost confirmate 4”, adaugă comisarul şef Bogdan Draşoveanu. 

Poliţiştii spun că majoritatea infracţiunilor sunt înregistrate în familii dezorganizate, cu nivel scăzut de educaţie, factori favorizanţi fiind consumul de alcool, atitudinea neglijentă a victimelor dar, foarte important, şi lipsa reacţiei publice. Nu o dată, s-a dovedit că, în cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor, au fost persoane care au sesizat că anumite comportamente nu sunt normale însă nu au făcut niciun demers pentru a sesiza autorităţile.    

Vă mai recomandăm

EXCLUSIV Fostul şef al SRI Sibiu a dat Poliţia în judecată, după ce ar fi fost prins de oamenii legii băut la volan

EXCLUSIV Comisarul şef Răzvan Prislopeanu, din cadrul Poliţiei Sibiu, s-a urcat rupt de beat la volan şi a băgat un om în spital

EXCLUSIV Un subofiţer de la Crimă Organizată din Sibiu a fost arestat preventiv pentru că ar fi favorizat inculpaţi în dosarul reţelei de traficanţi de etnobotanice de la Sibiu

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite