Fata din Satu Mare care a văzut toată lumea. Viaţă de voluntar din India până în Columbia: „Mi-am dat seama că noi, românii, suntem mult mai reci”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Gătina in Columbia
Carmen Gătina in Columbia

Carmen Gătina,o tânără din Satu Mare care a terminat studiile de marketing, şi-a găsit fericirea în proiectele de voluntariat cu copii. Sătmăreanca a fost în India, Columbia, Thailanda şi în ţări din Africa, iar după ce a văzut şi alte culturi, vrea să realizeze programe educative şi pentru copiii din România.

Cu un ghiozdan în spate şi cu zâmbetul pe buze, aşa începe Carmen Gătina orice călătorie. Şi nu au fost puţine. La cei 27 de ani împliniţi, tânăra s-a implicat în numeroase activităţi şi proiecte care au transformat-o în ceea ce este azi: un voluntar dedicat, dispus să plece în celălalt colţ al lumii pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie. Punctele ei sensibile sunt copiii şi animalele.

În ultimii ani a fost în mai multe ţări, întâi ca turist, însă asta nu a mulţumit-o, pentru că nu a reuşit să cunoască aşa cum ar fi vrut viaţa şi cultura oamenilor din acele locuri, motiv pentru care a decis să plece ca voluntar. 

„Am fost ca turist în Tunisia, Thailanda, Maldive şi Kenya. Însă mi-am dat seama că voiam mai mult. Ca turist nu ai acces la cultura oamenilor din ţările pe care le vizitezi, ţi se creează un mediu în care să-ţi fie bine, să nu fii nevoit să ieşi din zona de confort, însă dacă mergi ca voluntar, tocmai asta eşti nevoit să faci: să-ţi depăşeşti limitele. Trebuie să-ţi doreşti să experimentezi tot ce poţi, de la mâncare la tradiţiile lor, să-ţi dai voie să cunoşti cât mai mult, să te deschizi, pentru că niciodată nu vei şti ce îţi place până nu încerci. Oricum, după o experienţă de voluntariat în altă ţară, te schimbi foarte mult, îţi dai seama că accepţi nişte lucruri pe care credeai că nu le vei putea face niciodată“, spune Carmen Gătina. 

„Unde am dormit au fost şi păianjeni“

Foarte mulţi tineri sunt tentaţi în prezent să se implice în comunitate, să facă voluntariat, iar ONG-urile şi diferitele asociaţii de studenţi le pun la dispoziţie programe internaţionale cu ajutorul cărora ei pot pleca într-o aventură în India, China, America de Sud sau în orice ţară din Europa.

„Cel mai mult mi-am dorit să fac voluntariat în India. M-a atras în primul rând pentru bucătăria ei şi pentru spiritualitatea ei. Mi-am dorit să cunosc şi alţi voluntari din mai multe ţări, pentru ca să am parte de o experienţă multiculturală. Şi am reuşit să plec printr-un program de voluntariat AIESEC (n.r. – organizaţie internaţională nonprofit, condusă de studenţi şi proaspăt absolvenţi de facultate) trei luni în India. Am predat engleză la o şcoală de vară, iar norocul meu a fost că am plecat fără să am aşteptări, pentru că asta m-a ajutat să mă adaptez“, mărturiseşte Carmen Gătina. 

Carmen îi avertizează pe tinerii care vor să plece într-o ţară ca India.

„Ca voluntar, trebuie să accepţi condiţiile pe care ţi le oferă cei la care mergi. Acolo unde am dormit au fost şi păianjeni, nu era prea curat, deci clar nu au fost cele mai bune condiţii, însă eu m-am dus să ajut, nu să mă bucur de confort. Este important să nu ai aşteptări, pentru că, dacă pleci de acasă cu anumite idei legate de standardul de cazare sau de viaţă, atunci când ajungi acolo poţi avea un şoc şi să uiţi motivul pentru care ai ajuns în acea ţară, şi anume să faci voluntariat, să-ţi ajuţi semenii mai puţini norocoşi“, explică sătmăreanca. 

Găinile tăiate în centrul oraşului

India este ţara unde neprevăzutul îi întâmpină pe voluntari la tot pasul. Carmen vizita în timpul liber împrejurimile locurilor unde muncea, însă nu de puţine ori a avut parte de întâmplări ciudate, pe care ei le considereau normale, prin prisma culturii şi a religiei lor.

image

„Am stat trei luni la Hyderabad, nu a fost cel mai frumos oraş din India unde puteam să stau. Am avut parte de multe întâmplări ciudate. De exemplu, un lucru care m-a surprins a fost să văd în centrul oraşului un magazin unde se tăiau găini. Adică omul mergea, îşi alegea găina şi acolo, în afara magazinului, vânzătorul venea cu un topor, îi tăia gâtul şi i-o dădea clientului, apoi lua altă găină şi o tăia, ca pe bandă rulantă. Locul era plin de sânge. Nu mi-a venit să cred!“, povesteşte Carmen. 

În Columbia, altă ţară unde a lucrat ca voluntar, tradiţiile sunt diferite.

„Oamenii sunt foarte respectuoşi, nu vorbesc urât, duc o viaţă simplă. Am stat la o familie care nu avea o situaţie foarte bună. Stăteau în chirie, ca majoritatea familiilor de acolo, însă nu erau atât de stresaţi ca noi, românii. Din Columbia m-am întors foarte sensibilă, foarte deschisă, ei sunt foarte curioşi, calzi, te îmbrăţişează foarte mult. Mi-am dat seama că noi, românii, suntem mult mai reci, ei sunt familişti convinşi, îşi petrec weekendul împreună, iar de la masa de prânz nu lipseşte niciun membru al familiei. Acolo, la prânz, oamenii se opresc din muncă şi după aceea dorm. Pe mine din prima zi m-au tratat ca pe un membru al familiei“, mărturiseşte sătmăreanca. 

„Nu mă voi lăsa încorsetată de presiunile sociale“

Carmen Gătina spune că, după experienţele pe care le-a avut ca voluntar, a ajuns să se cunoască mai bine şi a descoperit ce ar face-o fericită şi pe plan profesional. Îşi doreşte să implementeze programe educative în care tinerii români să-şi dezvolte abilităţile şi puterea de a crede în capacităţile lor, însă nu va renunţa nici la voluntariat, la dorinţa de a se implica în comunităţi ce au culturi diferite, unde are încă multe de descoperit.

„Acum m-am întors acasă şi îmi caut un loc de muncă în Cluj-Napoca, aici unde mi-am terminat studiile, însă nu vreau să renunţ la voluntariat. Am descoperit o lume şi am un stil de viaţă care mă împlineşte şi mă face fericită. Nu am de gând să mă las încorsetată de presiunile sociale. Îmi doresc să concep programe educative pentru copii şi sincer cred că ăsta e destinul meu sau misiunea mea persoanlă, de a lucra cu copiii. Chiar dacă am terminat marketing, mi-am dat seama că asta mă face fericită. Nu e atât de greu să fii fericit, poţi să duci o viaţă simplă şi să fii cel mai fericit om de pe pământ, trebuie doar să te educi tu pe tine, să-ţi schimbi mentalitatea şi să te debarasezi de tot ce te sufocă“, mărturiseşte Carmen Gătina.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite